O femeie şi-a pierdut viaţa într-un accident la Costineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 58 de ani şi-a pierdut viaţa azi-dimineaţă, la ora 5.00, într-un accident petrecut pe DN39, în dreptul localităţii Costineşti. Echipajele de la Descarcerare au scos-o pe femeie dintre fiare, dar nu a mai putut fi salvată.

Poliţiştii spun că la volanul Fordului Escort, înmatriculat în Bulgaria, se afla Oprea parnescu, de 60 de ani, care se deplasa spre Constanţa. Pe fondul neatenţiei, parnescu a intrat în coliziune frontală cu auto grederul, înmatriculat 0028 CT, condus de Iosif Sava, de 59 de ani şi care aparţine firmei Albatros Oil Agigea.

Accidentul a fost raportat prin intermediul numărului unic 112, iar la faţa locului au ajuns echipaje de Poliţie, pompieri, dar şi medicii de la SMURD. Trupul Mariei Parnescu, de 58 de ani, soţia şoferului aflată pe scaunul din dreapta, a fost scos din Fordul Escort grav avariat, dar medicii nu au mai putut-o salva.

Şoferul a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Pacientul a fost adus la Urgenţă azi-dimineaţă cu multiple contuzii şi fracturi costale. Este internat pe Secţia de Chirurgie 2“, a declarat Forian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite