O călătorie documentară de amploare în Dobrogea anului 1880: „Câmpiile înverzind iute produc deodată iarba cea mai frumoasă“

O călătorie documentară de amploare în Dobrogea anului 1880: „Câmpiile înverzind iute produc deodată iarba cea mai frumoasă“

Nunată de români din Dobrogea FOTO Anatole Magrin

„Scopul acestei călătorii ce am făcut în Dobrogia a fost mai mult a studia credinţele, datinile şi obiceiurile românilor ce locuiesc acolo, înconjuraţi de aytâtea elemente străine, şi a aduna poeziile lor populare, singura avuţie intelectuală ce posed“, scria Teodor T. Burada în anul 1880, după călătoria sa în Dobrogea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Teodor Burada nota faptul că tătarii şi turcii care sunt elementul predominant în Dobrogea şi se întreba: „se vor putea ei vreodată românisa, sau măcar lega de ţara către care au fost alipiţi, astfel ca România să devie pentru dânşii o patrie iubită?“
 
Pluguşorul, credinţa în descântece, tăierea porcilor de Ignat, obiceiuri păstrate
 
Despre românii din Dobrogia spunea că par a se fi strămutat acolo din Valachia sau Moldova, în timpuri destul de vechi. „Cele mai multe din obiceiurile, credinţele şi naravurile aflate la noi sunt păstrate şi de fraţii noştri din Dobrogia. Aşa vedem pluguşorul, buhaiul, colinda religioasă cu florile dalbei, şi cea lumească cu Lerumi Doamne, păpuşele, irozii, steaua, serbarea zilei de 1 Maiu, obiceiurile de la nmormântări şi de la nunţi, tăierea porcilor la Ignat, credinţa în descântece, farmece, vrăji, în prevestirea cucuveicelor, în pocnetul icoanelor, mează-noapte, stafii, strigoi, tricolici, vârcolaci, smei, balauri, în deochi, că sfântul Ilie goneşte dracii când tună şi multe care s-au păstrat de români ori unde s-au aflat ei“.
 
Afară de acesta însă, Teodor Burada a întâlnit aici obiceiuri de origine romană, care în alte părţi au dispărut cu totul. Este vorba de „pehlivăniile“ (luptele). Astfel, el povesteşte că în comuna Eni-Sala din districtul Tulcea, plasa Baba-Dag este obiceiul ca, în ziua de Sfânta Treime să se adune flăcăi de prin mai multe sate şi să se întreacă în lupte, a cărei denumire turcească esre pehlivan , care înseamnă luptător. „Luptătorii sunt desbrăcaţi până la jumătatea corpului şi se luptă numai dn mâini, în unele comune îşi ung trupul şi cu unt-de-lemn. Acest obiceiu este invederat ca o reminiscenţă a luptelor romane de gladiatori, care şi ei aveau obiceiul păstrat de la greci a-şi unge corpul cu oleu.“
 
Cum au ajuns în Dobrogea păstorii mocani
 
 
„Primăvara vine răpede, vegetaţiunea grăbeşte şi se dezvoltează în scurt timp, eară cămpiile inverzind iute produc deodată earba cea mai frumoasă, din care cea mai mare parte se perde pe pămĕnt, lipsind braţele care să o cosească, căci populaţiunea e prea mică în raport cu intinderea pămĕntului. (...) Aceste împrejurări dintre cele mai favorabile au fost causa pentru care sute de păstori romăni mocani, călĕtoresc in toţi anii din Transilvania în Dobrogia, spre a duce la ernatic nenumĕrate turme de oi. Numărul oierilor şi al meilor se ridicau înainbte de rĕsboiu la aproape un milion, acuma insă după nenorocirile suferite, acest numĕr a scăzut foarte mult.
 
Păstorii mocani sunt foarte primitori şi indatoritori. În călĕtoria mea, mi s`a intămplat mai de multe ori a mănca pe la stăni, şi pe ori unde am fost găsduit cu cea mai mare bunăvoinţă; voind a-i mulţămi pentru ingrijirea şi merindele ce mi se dăduse, nicăiure n`au vrut să primească vre-o plată, spunĕndu-mi-se că merindele sunt date de Dumnezeu, şi nu se cade a se lua plată de la drumeţ pentru hodina şi măncarea lui. Acest obiceiu se păstrează la toţi păstorii romăni ori în ce ţară se află ei.
 
Mulţi din acei păstori mocani cu timpul nu se mai întorc în locul de unde au venit, ci se aşază în Dobrogia pentru totdeauna, căsătorindu-se cu fetele romănilor, şi nu s`ar putè intămpla altfel, căci părinţii nu consimţesc niciodată a-şi da fetele ca să meargă în ţară străină; obiceiu vechiu şi nestrămutat la romăni, care explică contopirea diferitelor rase ce au emigrat în ţerile romăne, cu poporul de baştină“, povestea Teodor Burada. .
 
Cine a fost Teodor Burada
 
 
Teodor Burada s-a născut la 3 octombrie 1939, la Iaşi, Face studii complexe şi cu orientări diferite: Şcoala Militară de Artilerie din Iaşi (1857), Academia Mihăileană (1858-1860), Facultatea de drept (1858 - 1861) şi apoi studii muzicale la Conservatorul de Muzică din Paris (1861 - 1865). În paralel, a urmat Şcoala de Poduri şi Şosele din Paris şi Facultatea de drept din capitala Franţei.
 
Debutează în publicaţia „Almanahul muzical”. Membru al Junimii din anul 1878, Teodor Burada activează mai ales în cadrul Societăţii Ştiinţifice şi Literare din Iaşi, al cărei preşedinte este timp de mai mulţi ani şi colaborează la „Convorbiri literare”, „Arhiva”, „Revista pentru istorie, arheologice şi filologice” şi „Românul”. Îşi câştigă existenţa lucrând, totodată, ca magistrat şi profesor la Conservatorul de Muzică din Iaşi.
 
Preocupările în domeniul istoriei literare se concretizează în cărţile: „Istoria teatrului în Moldova” (I-II, 1915-1922) şi „O călătorie în Dobrogea” (1880). 
 
A fost, de asemenea, un foarte bun violonist care susţinea recitaluri şi concerte în ţară şi peste hotare. A realizat culegeri de folclor, cercetări de arheologie, etnografie, istorie, filologie, bizantinologie.
 
Teodor Burada a murit la 17 februarie 1923. 
 

Pe aceeaşi temă:

Descântece din Dobrogea, dezvăluite într-o colecţie de folclor din anul 1880. De ce se temeau cel mai des oamenii

Pluguşorul din Dobrogea anului 1880: cum suna pe vremuri colindul de Anul Nou pentru românii care descopereau pitoreasca regiune a ţării

FOTO Fascinantele chipuri ale Dobrogei, la început de secol XX

FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei

Moscheea Carol I din Constanţa împlineşte un secol de existenţă. Locaşul de cult poartă numele regelui care l-a dăruit „loialei comunităţi musulmane“

FOTO VIDEO Vacanţă în România. În Dobrogea, ca-n Jurassic Parc. Aventură prin nordul judeţului dintre Dunăre şi Marea Neagră

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum trebuie cunoscut. Poveşti cu kilometri de plajă virgină şi faţa mai puţin cunoscută a Mării Negre

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările