Noi vedete la Delfinariu: trei lei de mare californieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei lei de mare californieni, care se numesc Sam, Inuk şi Kali vor putea fi vizitaţi cât de curând la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa şi-a îmbogăţit oferta cu trei exemplare de lei de mare californieni. 

Aceştia sunt prezenţi în cadrul instituţiei ca rod al unui contract de colaborare ştiinţifică, cu un expozant specializat în dresajul mamiferelor marine. Cele trei exemplare aduse la Constanţa sunt un mascul de nouă ani – Sam, născut în Germania, la o grădină zoologică şi două femele de cinci ani, respectiv zece ani – Inuk şi Kali. Aceastea sunt născute la o grădină zoologică din Franţa, dar au venit în România din Ungaria.

Directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Adrian Bâlbă, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că cei trei lei de mare californieni vor susţine la Delfinariu spectacole pe teme de protejare a naturii.

“Sunt lei de mare californieni şi au venit ca rod al unei colaborări cu o instituţie ce se ocupă de mamiferele marine. Ei vor performa la Delfinariul Constanţa un spectacol educativ, cu o temă de protejare a naturii, o temă de responsabilizare faţă de efectul poluării mărilor cu plastice. Va fi o temă educativă, la care ţinem foarte mult pe care o gândim împreună, o  temă care va fi o surpriză care în această vară se va dezvălui publicului”, a precizat Adrian Bâlbă.

Imagine indisponibilă
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite