VIDEO Nicuşor Constantinescu are un nou apărător: medicul-poet Doru Murgu Paul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apărarea lui Nicuşor Constantinescu a depus la Curtea de Apel Bucureşti noi acte medicale în apărarea clientului său. De data aceasta, ele poartă semnătura medicului său, dr. Doru Paul.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu a trimis un nou set de acte în apărarea clientului său: o nouă scrisoare medicală şi un computer tomograf făcut pe 10 iulie 2014. Actele medicale poartă semnătura medicului Doru Paul, de la Centrul de Cancer Monter al Spitalului Universitar North Shore din SUA. „Eu sunt medicul care îl tratează pe D-nul Nicuşor Constantinescu şi el este în prezent în grija mea datorită condiţiilor care îi ameninţă viaţa. Domnul Nicuşor Constantinescu necesită în continuare alte tratamente şi intervenţii chirurgicale. În prezent el nu este stabil medical ca să călătorească şi în viitor el nu va fi apt să călătorească până când problemele medicale prezente nu vor fi rezolvate“, scrie cadrul medical.

„Sistemul românesc e unul tribal“

Doru Murgu Paul s-a născut la Constanţa şi a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, promoţia 1992. Profesează Medicia în SUA din 1996, iar din 2006 este director de cercetare al Departamentului de Oncologie al Spitalului „Lincoln Memorial“ din New York, SUA. „Ceea ce reproşez în primul rând medicilor care profesează în România, mă refer doar la cei cu care am avut neplacerea să interacţionez, este lipsa de omenie. Sistemul românesc e unul tribal“, a spus el într-un interviu dat în 2013.  El a mai mărturisit cu acea ocazie că americanii sunt foarte severi cu erorile medicale şi că avocaţii abia aşteaptă să facă un ban de pe urma neglijenţei medicilor.

Medicul renumit este şi un om de cultură. Site-ul www.constanta.ro scrie că medicul a publicat mai multe volume: „Scutul lui Perseu” (editura Publistar, Bucureşti), în 1999, iar în 2006 a lansat volumul de poezii „Ceva uşor”, (editura Brumar, Timişoara). Colaborează, din 1997, cu Romanian New York Magazine, iar în 2000 a fondat revista culturală electronică „Respiro”. În 2009, doctorul Paul Doru Mugur a lansat un volum de proză numit Psihonautica, la Constanţa.

Emoţie în halat alb


Iată un text scris de medicul Paul Doru Murgu în septembrie 2001 în revista „Respiro“, cu titlul „Teroare, parfum şi mănuşi“: „Din prima clipă m-a izbit mirosul. Un amestec de cauciuc pus pe foc, de instalaţie electrică arsă, de pietre calcinate şi fum industrial. Un miros iritant şi persistent. Un miros prevestitor de rele, mirosul care, atunci cînd eşti la volan, te face să cobori imediat din maşină şi să verifici dacă nu cumva ţi-a luat foc motorul.

Pe strada 43, între Broadway şi 8 avenue, în faţa sediului New York Times, se aflau parcate mai multe maşini. Capotele lor, erau acoperite de un fel de cenuşă gri-deschis. Era evident unde fuseseră. Toate erau atît de murdare încît nu le mai puteai distinge marca sau culoarea.

M-am apropiat de una dintre ele şi am atins-o: o cenuşă fină ca pudra de talc.

În acel moment, efectiv, trăgeam în piept şi pipăiam praful care conţinea fragmente din trupurile celor ucişi.

În acel moment, literalmente, inspiram atomi şi molecule care aparţinuseră victimelor din avioanele şi turnurile distruse de terorişti, sau, poate chiar teroriştilor.

În acel moment, da, chiar în acel moment, istoria acelei zile de teroare şi tristeţe infinită, devenea palpabilă, tangibilă şi mirositoare. Imposibil de ignorat, imposibil să pretinzi că totul e la fel ca înainte.

În acel moment, istoria zilei de 11 septembrie 2001, devenise parte din mine. Eu, omul palpabil şi concret care scrie acum aceste cuvinte, sunt parte din ea.

Asemenea parfumului sau mănuşilor, toate ideile, toate teoriile, toate construcţiile noastre oricît  ar fie ele de subtile şi de elaborate nu fac decît să ascundă şi să încerce să se substituie unei realităţi, care a fost şi va rămîne, întotdeauna, perfect impenetrabilă.  Un miros iritant şi persistent. O cenuşă fină ca pudra de talc. Memoria unei zile de teroare şi tristeţe infinită. New York, Septembrie 2001“.

Dat în urmărire internaţională

Nicuşor Constantinescu a fost dat în urmărire internaţională. Pe site-ul Poliţiei Române, se spune despre baronul Constanţei că are următoarele semnalmente:  înălţime 1.80 m, greutate 120 kg., ochi căprui, păr drept şi grizonat - cicatrice frunte centru.
„Solicitarea de emitere a mandatului de arestare internaţional formulată de DNA în vederea extrădării este o reacţie inutilă la soluţia definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în data de 10 iulie 2014, în care s-a stabilit că preşedintele CJ, Nicuşor Constantinescu, nu a încălcat nici una din măsurile impuse de controlul judiciar“, spune avocatul său, Marius Mocanu.

Nicuşor Constantinescu se află în Statele Unite ale Americii din luna aprilie şi nu s-a mai întors la termenele de judecată stabilite de instanţă, fiind dat în urmărire internaţională.
Baronul de la malul mării este acuzat de abuz în serviciu. El mai este cercetat în alte două dosare, pentru infracţiuni similare.

Vă mai recomandăm:

Scrisorile medicale în apărarea lui Nicuşor Constantinescu au fost depuse la instanţă

Noi scrisori medicale pentru Nicuşor Constantinescu. Doctorii semnează în apărarea sa

Apărarea lui Nicuşor Constantinescu arată documentele medicale originale: „Nu poate fi transportat în România“

Nicuşor Constantinescu, pe patul de suferinţă din SUA. Imaginile au fost făcute publice de Marian Oprişan

Radu Mazăre: „Cristian Zgabercea i-a schimbat plosca şi pamperşii lui Nicuşor Constantinescu“

Instanţă: „Semnătura specialistului din scrisoarea medicală trimisă de Nicuşor Constantinescu diferă izbitor de cea existentă pe alte documente”


 

CT Scan page-1

CT Scan page2-3

CT Scan page3-1

CT Scan page3-7

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite