Noaptea când au început deportările din Basarabia spre Cercul Polar: „Este vorba de intelectualitatea românească, tot ce a însemnat primar, preot, învăţător“

Noaptea când au început deportările din Basarabia spre Cercul Polar: „Este vorba de intelectualitatea românească, tot ce a însemnat primar, preot, învăţător“

Copii români în Siberia FOTO http://romaniidinkazahstan.info

Primul val de deportări care a adus români basarabeni şi bucovineni în Kazahstan, a avut loc în noapte de 12/ 13 iunie 1941.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vasile Soare,  ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă, scrie în volumul „Românii din Kazahstan – de la primele strămutări până astăzi. Valurile de deportări staliniste din Basarabia şi Bucovina“ că din nordul Bucovinei au fost deportate 13.000 de persoane, însă aceste cifre nu prea apar în statisticile cunoscute deoarece sunt incluse de multe ori în categoria celor deportate din vestul Ucrainei.
 
Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.
 
Persoanele deportate au fost transportate cu vagoanele în Siberia şi Kazahstan, operaţiune pentru care au fost repartizate 1.315 vagoane de vite în Basarabia şi 340 în Cernăuţi. Operaţiunea de ridicare a lor de acasă a durat câteva ore, de la 2 noaptea până dimineaţă.
 
Din totalul de 29.839 de persoane, doar din R.S.S.Moldovenească au fost ridicate 18.392 de persoane, din care 4.507 capi de familie arestaţi (4.342 din considerente politice şi 165 cu dosare penale) şi 13.885 persoane deportate.
 
Ambasadorul spune că a găsit un raport din 1941 în care se menţionează că din R.S.S.Moldovenească, se aflau în spaţiul de deportare sovietic, în octombrie 1941, 22.648 de persoane, din care circa 9.954 în coloniile din R.S.S.Kazahă. Deportaţii au fost duşi până în Komi, până spre Cercul Polar, în regiunile Omsk, Novosibirsk, Kransnoiarsk. În Kazahstan, deportaţii români au fost repartizaţi în regiunea Aktiubinsk (6.195 de suflete), în Kzâl-Orda, mai spre sud (circa 1.100 de persoane) şi în Kazahstanul de sud, la graniţa cu Uzbekistan (2.735 de persoane).
 
„În cei şase ani petrecuţi în Kazahstan am întâlnit mulţi basarabeni deportaţi, cu poveşti zguduitoare. Mulţi au ajuns aici în trei săptămâni, alţii în 12 zile, în vagoane ticsite de conaţionali de-ai noştri, stigmatizaţi că ar fi „duşmani ai poporului”, „chiaburi”. Este vorba, în special, de intelectualitatea românească, de toată funcţionărimea din vremea administraţiei româneşti din Basarabia de până în 1940 – tot ce a însemnat primar, preot, învăţător, intelectual în general“, mărturiseşte Vasile Soare.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: