Noaptea cea mai sângeroasă a litoralului: patru morţi, doi criminali în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Data de 12 august 2002 a însemnat moartea pentru patru tineri: fiica viceprimarului din Eforie, Cristina Radu (24 de ani); Lavinia Serdaru (22 de ani), o tânără din Pitești aflată în luna de miere la Mangalia şi soţul său, Daniel Spiridon (35 de ani), cel care a ucis-o; Huseyn Hasan (30 de ani), un bodyguard al clubului XXI Melody Mamaia. 


„I-am făcut cunoştinţă cu ucigaşul“

Cea mai impresionantă este tragedia suferită de fostul viceprimar al Eforiei, Ionel Udrea. În urmă cu opt ani, în jurul orei 4.00, fiica sa, Cristina (24 de ani), a fost găsită ucisă în vila din Eforie Sud, ce-i purta numele. Tânăra era măritată de nici două luni cu Alexandru Radu, fiul unui fost deputat PDL şi director în primăria Capitalei.



„Noi le-am intermediat întâlnirea... eu şi tatăl ei. Fuseseră colegi până în clasa a IV-a la şcoala generală din Eforie, dar apoi părinţii lui s-au mutat şi nu s-au mai văzut. M-am întâlnit după ani cu tatăl lui, ne-am întrebat unul pe celălalt ce ne mai fac copiii şi ne-am gândit... amândoi stăteau bine la capitolul material, Cristina nu avea pe nimeni...“, povesteşte tatăl îndurerat.

„S-a întâmplat ceva cu Cristina“

Ultima dată, Ionel Udrea şi-a văzut fiica în data de 11 august, în jurul orei 21.00. „Era pe prispă, cred că împreună cu Alexandru. Mâncau pepene. Apoi m-a sunat pe la ora 22.00 să îmi spună că vorbeşte primarul la o televiziune. I-am spus că mă uit deja şi... asta a fost tot“, a povestit tatăl.
La şase fix dimineața, comandantul Poliţiei Eforie i-a bătut în geam. „Mi-a spus că s-a întâmplat ceva la vilă. Apoi că s-a întâmplat ceva cu Cristina... că a fost omorâtă“, își aminteşte el.
Tatăl s-a dus la vilă, însă nu a fost lăsat să intre în încăperea în care fiica sa zăcea, plină de vânătăi, ştrangulată cu un cablu de telefon mobil şi cu o pungă trasă pe cap. „A trebuit să aşteptăm să vină procurorul şi după aceea m-au lăsat să intru. L-am văzut şi pe el. Zăcea pe jos, spunea că îi este rău“, rememorează Ionel Udrea.

Alexandru Radu a petrecut un an şi o lună în arest preventiv iar ulterior a fost judecat în libertate. A profitat de prima ocazie ca să plece peste graniţă cu destinaţia Hong Kong, iar procesul este încă pe rol la Tribunalul Alba.

image

Ucisă în luna de miere

Cea de-a doua crimă s-a petrecut tot într-un cuplu recent căsătorit. Lavinia Mioara Serdaru avea doar 22 de ani când s-a căsătorit, la 28 iulie 2002, cu Daniel Gheorghe Spiridon (34 de ani). Erau amândoi din Pitești și au ales să-și petreacă luna de miere la mare.

image

În ziua de 10 august au venit în Mangalia şi s-au cazat la o vilă particulară de pe strada Frumoasei. În ziua de 12 august au fost găsiţi morţi: tânra soţie fusese sugrumată, sufocată cu perna iar cadavrul ascuns sub pat iar cadavrul soţului a fost descoperit în mare.

Citiţi povestea completă a celor trei crime şi ce s-a întâmplat cu criminalii în de astăzi!

image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite