Nelu Tătaru: „Avem 3-4 săptămâni grele, în care încercăm să limităm creşterea numărului de cazuri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Tătaru şi Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa
Nelu Tătaru şi Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, este prezent joi, 29 octombrie, la Constanţa unde inspectează unităţile medicale în care sunt trataţi bolnavii de COVID-19.

Ministrul Nelu Tătaru s-a aflat la Constanţa pentru a evalua situaţia unităţilor medicale din regiunea Sud-Est, alături de autorităţile locale şi managerii spitalelor.

Ministrul a anunţat că în acestă regiune va fi o extensie de 33 de paturi pentru terapie intensivă, 7 paturi la spitalul din Mangalia şi 26 de paturi la două spitale din muncipiul Constanţa. Ele vor fi rezervă pentru perioada următoare şi, în funcţie de evoluţia cazurilor, vor putea fi folosite pentru tratarea pacienţilor.

„Nu trebuie să ne lăsăm doar în baza corpului medical, a spitalelor şi a paturilor de spital. Pandemia se tranşează în prespital, nu în spital. Avem 3-4 săptămâni grele, în care încercăm să limităm creşterea numărului de cazuri pentru a putea ajunge pe un platou”, a spus ministrul.

de asemenea, nelu Tătaru a explicat că măsurile restrictive trebuie impuse la nivel local, în funcţie de evoluţia cazurilor din fiecare localitate. La nivel naţional nu sunt luate în discuţie impunerea de măsuri generale.

Ministrul a anunţat că în luna noiembrie, Spitalul Modular Militar instalat pe Stadionul Portul din Constanţa va trece „pe containere, nu pe corturi.”

În privinţa folosirii barocamerelor (achiziţionate în cazul Colectiv) pentru tratarea pacienţilor de COVID-19, Tătaru a spus: „Avem toate tratamentele din lume pentru tratarea unui pacient infectat cu SARS-CoV-2. Fiecare medic curant are libertatea deciziei actului medical. În măsura în care solicitările, dincolo de tot ce avem (antivirale, anticoagulante, antiinflamatorii, dexametazonă şi altele), atunci se poate beneficia de orice resursă pe care o avem noi la dispoziţie”.

Citeşte şi:

Clinica MACTA oferă consultaţii gratuite în memoria doctorului Octavian Dumitru Unc

Halep, victorie mare: A învins ANAF-ul şi va recupera o sumă importantă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite