Născut să fie om de afaceri: la 19 ani conduce cinci firme. „Îmi doresc să creez următoarele afaceri de succes din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexander Stoica-Marcu, tânărul antreprenor din Constanţa Arhivă personală
Alexander Stoica-Marcu, tânărul antreprenor din Constanţa Arhivă personală

Alexander Stoica-Marcu se numără printre cei mai buni tineri antreprenori din Europa, la vârsta de 19 ani deţinând performanţa de a înfiinţa şi conduce cinci firme, pe lângă serviciul de manager pe care-l are într-o companie de top.

Este extrem de tânăr, extrem de ambiţios şi încrezător în şansele sale. Alexander Stoica-Marcu (19 ani) a făcut primul pas în afaceri în clasa a 7-a, când s-a jucat cu un program din calculator, ce făcea editare grafică - cunoscutul Photoshop. A avut ideea să se înscrie într-un concurs de logo-uri pentru un site de haine şi l-a câştigat. „Aici am luat la cunoştinţă de primele dorinţe ale unui client şi despre cum trebuie să vorbesc cu el. Mi-am dat seama că am înclinaţie pentru zona de grafică, însă nu era ceea ce voiam să fac. Am fost crescut cu ideea să mă fac medic. Chiar am intrat la liceu la sectia «Ştiinţe ale naturii» ca să aprofundez domeniul. Însă de mic mi-au plăcut jocurile logice care necesitau timp de gândire“, mărturiseşte Alexander.

Când a împlinit 15 ani, când prietena lui de atunci i-a oferit cadou o carte - „Şcoala de afaceri“ de Robert Kiwosaki. Asta a declanşat totul. Părinţii voiau să-l vadă medic, dar Alexander a fost fascinat de lumea businessului. A vrut să ştie cât mai multe, aşa că a început să studieze literatura de specialitate tot mai intens. Până la finele liceului, Alexander era deja lansat în lumea antreprenoriatului. Avea idei şi cunoştinţele necesare pentru a le pune în practică.

Acum, Alexander Stoica-Marcu este student în anul I la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, Facultatea de Contabilitate în limba engleză şi deţine 5 start-up-uri, firme aflate la început de drum, pe care le dezvoltă după un plan bine stabilit: Insignus - materiale promoţionale, brokeraj de evenimente, aplicaţia HORECA Serve Hotel, IT şi florăria online „101 trandafiri“. În plus, Alexander lucrează la compania de top Evonomix din Constanţa, ca manager responsabil cu descoperirea şi creşterea firmelor aflate la început de drum. Recent, el a reprezentat România la cea mai importantă competiţie de antreprenoriat destinată studenţilor din Europa - Global Students Entreprenourship Awards (GSEA).

„În acest moment, am o viaţă plină de muncă şi de provocări. Mă susţin singur financiar de peste 1 an de zile, sunt prezent la mai toate evenimentele de business şi IT, sunt în legătură cu business-angelii din România. Conduc companii, conduc echipe de peste 15-20 de oameni, conduc mese de negocieri, sunt prezent la discuţii cu clienţi, sunt la curent cu tot ce se întâmplă pe piaţa din România din orice domeniu. Sunt mentor în diferite startup-uri, sunt speaker la evenimente de antreprenoriat, ridic startup-uri, sunt partener strategic în diferite companii. Am o expertiză pe zona de dezvoltare de business. Îmi place foarte mult ceea ce fac, fac lucrurile bine şi de aceea sunt apreciat în domeniul meu“, spune Alexander Stoica-Marcu.

Cum se naşte un antreprenor

„M-am născut şi mi-am petrecut copilăria în Constanţa. Am crescut alături de familia mea - părinţii, fratele meu şi bunicii mei. Am făcut tenis de câmp de performanţă timp de 4 ani în şcoala primară, însă am renunţat datorită unei complicaţii medicale la genunchi, ajunsesem în primii 70 din România la categoria junior. Mi-a părut rău că am renunţat din cauza unor probleme medicale, dar viaţa merge înainte. Am avut primul calculator la 4 ani şi cred că a avut un impact major asupra mea deoarece sunt pasionat de tehnologie. Din educaţia unui tânăr nu ar trebui să lipsească accesul la tehnologie, deoarece suntem în secolul 21 şi totul se învârte în sfera tehnologiei.

Alexander Stoica Marcu - tânăr antreprenor din Constanţa Arhivă personală

Am făcut clasele I-VIII la Şcoala Ferdinand, iar liceul la Colegiul Naţional Mihai Eminescu. Am fost învăţat de către părinţii mei că dacă vreau să am respect în orice domeniu, trebuie la rândul meu să ofer respect. Am fost învăţat să fiu darnic. Tatăl meu m-a învăţat că orice lucru nu costă bani, ci timp muncit şi de aceea m-a învăţat să apreciez ceea ce mi se oferă, iar dacă nu sunt mulţumit să muncesc atât de mult până când voi obţine acel lucru. De la tenis, am învăţat să nu renunţ niciodată, să lupt până la ultima picătură de sânge.

Mama este profesor universitar şi tata este inginer. Fratele meu este programator, deţinem împreună o companie de IT. Ţin minte că îmi povestea bunicul meu, că tatăl lui era înrăit cu genă de om de afaceri şi făcea afaceri într-un mod intelligent. Stră-bunicul meu îşi dorea foarte mult să mă vadă şi îmi spunea bunicul meu că eu sunt steaua lui norocoasă. La 1-2 săptămâni după ce am fost născut, s-a urcat într-un tren de la ţara către Constanţa să vină să mă vadă, însă pe drum a făcut infarct şi a murit. Presupun că de la el am moştenit eu toată gena asta“, se gândeşte Alexander.

Tânărul admite că prin şcoala generală a trecut destul de uşor, plăcându-i să înveţe lucrurile elementare. În liceu, având alte preocupări şi multe ale lucruri cu care să îşi umple timpul, a încercat să învăţ mereu logic şi din clasă.

„În liceu am avut şi suportul profesorilor în ceea ce făceam. Cunoştinţele dobândite la şcoală mi-au folosit în proporţie de 30-40%. Multe lucruri pe care le-am învăţat în şcoală mi-au aprofundat cunoştinţele generale şi pot să leg discuţii în diferite domenii. Când am intrat în liceu, mi-am dat seama că a mă face medic la dorinţa alor mei nu este ceea ce îmi doresc şi am fost pus la o răscruce de drumuri, în momentul în care am primit de ziua mea o carte de afaceri. Să îmi continui studiile şi abia în clasă a 12-a să mă decid ceea ce vreau să fac, să merg pe ideea de a mă face medic pentru a-I face pe ai mei fericiţi sau să îmi urmez înstinctul şi să îmi încep drumul meu antreprenorial.

Alexander Stoica Marcu - tânăr antreprenor din Constanţa Arhivă personală

Am vrut foarte mult să plec din ţară în Marea Britanie sau America, însă în clasa a XII-a am analizat foarte bine aceste aspecte şi având proiecte şi parteneriate active, am zis că pentru America renunţ la tot, însă pentru Marea Britanie - nu. Am fost acceptat la 5 facultăţi în UK, însă în America am fost acceptat doar la cu plată, iar taxele de şcolarizare sunt extrem de mari. Văzând că nu am fost acceptat în America, am ales Bucureşti, ASE - secţia contabilitate în engleză, deoarece avusesem un internship pe zona financiară şi mi-a plăcut mult am ales să îmi aprofundez cunoştinţele. Am ales Bucureşti, pentru că în clasă a 11-a şi a 12-a, odată la 2-3 săptămâni eram în Bucureşti, pentru evenimente şi discuţii cu clienţi, parteneri sau investitori“, povesteşte tânărul constănţean.

Viitorul începe azi

„Îmi găsesc inspiraţia ascultând oameni şi încercând să îi ajut în afacerile lor, îmi place că fac asta zilnic şi în fiecare zi nouă mă simt tot mai aproape de visul meu. Personal vorbind, la 30 de ani ma vad cu o soţie, ştiu că antreprenorii sunt mai greu de înţeles, dar speranţa moare ultima. La 40-50 de ani mă văd crescându-mi copilul, care sper să creeze startup-uri din şcoala generală. Profesional vorbind, mă văd în America prin New York sau Silicon Valley şi conducând unul dintre cele mai mari grupuri de startup-uri profitabile din lume.

Obiectivul meu este să fiu cel mai bun antreprenor din lume şi mi-am stabilit un traseu pe care il urmez. Deţin un grup de 5 startup-uri şi lucrurile merg bine. Împreună cu partenerii mei, ne dorim să creăm următoarele 5 afaceri de succes din România.

Alexander Stoica Marcu - tânăr antreprenor din Constanţa Arhivă personală

Modelul meu în viaţă este Warren Buffett. Îmi place foarte mult cum gândeşte şi felul în care îşi coordonează compania pe piaţa bursieră. Sper să îl întâlnesc în viaţa asta. Chiar i-am trimis câteva scrisori la adresa companiei, însă fără răspuns deocamdată. Scopul meu final este să devin cel mai bogat om de pe planetă, nu pentru avere, ci pentru acel statut de «cel mai bogat om», acolo văd eu topul scării ierarhice. Eu nu fac toate aceste lucruri pentru bani, o fac pentru că îmi place şi îmi dă energie ori de câte ori lucrez la proiecte. Se pare că banii nu ezită să apară. Îmi doresc foarte mult să duc România către un cu totul alt nivel, vreau să creez un ecosistem antreprenorial bun în România, pornind din şcoala generală terminându-se la pensionari. Vreau să fim în primele 3 poziţii din domeniul antreprenorial din lume“, îşi face planurile Alexander.

Matematicianul Solomon Marcus spunea că el nu se plictiseşte niciodată. Care ar fi sfatul tânărului antreprenor din Constanţa pentru o viaţă creativă, trăită din plin? „Fiecare să îşi găsească pasiunea, acel luru pentru care a fost menit în lumea asta. Pentru că în momentul în care aceste lucruri sunt găsite, viaţa o să capete un nou sens şi o să fie din ce în ce mai palpitantă“, spune Alexander Stoica-Marcu.

Recrutarea într-o companie tânără de top

Mihai Cristian Bocai, fondatorul Evonomix, este cel care i-a oferit lui Alexander un post în companie, după ani de zile în care i-a urmărit evoluţia. „L-am aşteptat să crească şi i-am făcut oferta pe care n-a putut-o refuza. L-am luat în echipă pentru curajul inconştient datorat vârstei şi lipsei de experienţă. Sună ciudat, însă este un ingredient-cheie pe care dacă reuşeşti să îl concentrezi, obţii lucruri la care nici nu te-ai gândit. Cu toţii urmăm o cale sigură în ceea ce facem, cu fiecare secundă de experienţă câştigată, pierdem din ce în ce mai mult din doza de nebunie cu care am început. Alexander are o energie debordantă şi puţine limite în ceea ce priveşte lucrurile pe care le crede încă posibile. Dacă adaug acest ingredient într-o echipă de management matură, capabilă să stăpânească acest curaj şi să îl stoarcă de valoare, atunci am şanse să fac lucrurile diferit faţă de competiţia mea“, spune Mihai.

Mihai Cristian Bocai, fondatorul Evonomix Foto Roger Mantu

image

În companie, Alexander este Innovation Manager, post pe care fondatorul său îl descrie: „Rolul său este să fie conectat cu tot ce înseamnă trenduri de tehnologie, de nevoi, de marketing, cu tot ce e nou în viaţa noastră şi să sintetizeze idei potenţiale pentru a deveni proiecte. Ne interesează cele mai năstruşnice idei, care au un potenţial real să adauge valoare în activitatea unei nişe cât mai mari. De la dispozitive hardware, aplicaţii software sau marketplace-uri specifice, până la idei inovatoare în serviciile medicale“.

La cei 19 ani ai săi, Alexander Stoica-Marcu aduce o altă perspectivă în compania care are o medie de vârstă de nici 28 ani. În acelaşi timp, are multe de învăţat. „Alexander aduce o altă perspectivă. El este la graniţă între generaţia Z şi Millenials. Vede lucrurile altfel şi face lucrurile altfel, adică exact cum le fac generaţiile cărora vrem să ne adresăm cu produsele şi serviciile pe care le construim noi şi clienţii noştri. Iar în ceea ce priveşte ceea ce are de învăţat, Alexander trebuie să câştige controlul asupra curajului sau şi să înţeleagă celelalte generaţii“, arată Mihai Cristian Bocai.

Cum motivezi un tânăr antreprenor, aflat în competiţie cu el însuşi, cu ceilalţi, să se alăture unei companii, unei echipe în care trebuie să-i ajute pe alţii, la rândul lui? „Simplu. Îl ajuţi să câştige competiţia“, zâmbeşte Mihai.

Fondatorul Evonomix detaliază resorturile care vor asigură succesul într-o companie care caută să recruteze tineri capabili de afirmare: „În fiecare luptă, cu toţii avem nevoie de aliaţi, de parteneri cu care să construim drumul către victorie. Alexander este motivat de importanţa ideilor pe care le punem împreună pe masă şi de abilitatea unei companii de a duce aceste idei în faze de concept şi de produs/ serviciu în piaţa reală. Făcând parte dintr-un grup în care inovaţia este în centrul proceselor de business şi în care viteza cu care ideile oricărui om din grup sunt îmbrăţişate este foarte mare, acest lucru motivează orice om cu spirit antreprenorial. Echipele noastre sunt mereu diverse, atât ca vârstă şi istoric, cât şi din punct de vedere al competenţelor. Inovaţia şi progresul se nasc din grupuri diverse“.

Tineri din compania Evonomix de la Constanţa Foto Roger Mantu

image

Pe aceeaşi temă:

Lecţia unui tânăr din Constanţa, fost angajat la IBM. Cum să porneşti la 27 de ani o afacere de milioane

Cei mai tineri antreprenori din Constanţa. Eduard şi Mihnea au pornit propria afacere: curierat pe bicicletă

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite