Musulmanii transmit slujbele religioase pe Facebook, din cea mai veche geamie a Constanţei LIVE VIDEO

Musulmanii transmit slujbele religioase pe Facebook, din cea mai veche geamie a Constanţei LIVE VIDEO

Geamia Hunkiar din Constanţa Sursa arhivă

Muftiatul Cultului Musulman din România a luat decizia de a transmite slujbele religioase online, încurajând credincioşii să rămână acasă şi să sărbătorească în familie.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cu ocazia zilei Naşterii Profetului Muhammed (PbuH) - “Mevlid Kandili”, Muftiatul Cultului Musulman din România adresează credincioşilor din ţara noastră: “O noapte binecuvântată!”
 
Este momentul când trebuie să studiem cu mult mai mare atenţie viaţa Profetului Muhammed (PbuH), să fim aproape de semenii noştri, să dăm dovadă de solidaritate şi, în acelaşi timp, să respectăm cu stricteţe recomandările autorităţilor. Pe fondul creşterii accelerate a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19 şi în contextul depăşirii pragului de 1,5 cazuri la mia de locuitori, am decis ca această slujbă să fie oficiată de către credincioşi în sânul familiei.
 
Pentru a fi aproape de enoriaşi, Muftiatul Cultului Musulman din România va transmite live prin intermediul reţelelor de socializare (Facebook) slujba de Mevlid Kandili de la Geamia Hunkiar, în jurul orei 14:40.
 
În încheiere, să ne rugăm la Bunul Allah să ne ocrotească şi să trecem cu bine peste aceste momente dificile“, a transmis Muftiatul Cultului Musulman din România
 
Geamia Hunkiar, situată în zona Cin-Cin din Constanţa, este cel mai vechi lăcaş de cult musulman din Constanţa, fiind ridicată la 1860 de sultanul Abdul Aziz, contemporan cu Alexandru Ioan Cuza. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările