Mult mister în jurul roţii panoramice din Constanţa. Administratorul firmei: „Noi suntem cu munca, nu ne interesează cancanul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roata panoramică                                                                   FOTO: Decebal Făgădău
Roata panoramică                                                                   FOTO: Decebal Făgădău

Roata panoramică, instalată în parcarea dela Poarta 1, are o înălţime de 36 de metri, 26 de gondole cu capacitatea de 6 persoane/gondolă, dintre care una destinată persoanelor cu dizabilităţi, iar alta VIP-urilor. Cam atât se cunoaşte despre acest proiect.

Roata „ca-n Londra” (deşi este cu 100 de metri mai mică) este un proiect anunţat de ceva vreme de primarul Constanţei, Decebal Făgădău, care l-a prezentat ca pe una dintre surprizele acestei veri. Dincolo de detaliile tehnice (înălţime, număr de gondole), primăria omite să ofere alte informaţii. S-a rezumat doar la a spune că piesele vin din Italia, iar firma care se ocupă de instalarea şi administrarea acestei roţi este din Braşov.

Reporterii „Adevărul” au solicitat biroului de presă al primăriei Constanţa mai multe detalii despre modul în care a fost aleasă „firma din Braşov”, dacă a existat sau nu o licitaţie publică, dacă oraşul Constanţa va avea ceva de câştigat din oferirea acelui spaţiu unei firme private şi altele. Deocamdată, nu am primit niciun răspuns.

Marian Dragoş Bandur este administratorul firmei „Panoramica Transilvania SRL”, cu sediul în Săcele, judeţul Braşov. Firma, cu obiectul de activitate „Bâlciuri şi parcuri de distracţii” a fost înfiinţată în luna septembrie 2019 şi figurează ca având un singur angajat.

Fără nicio experienţă în domeniu, Panoramica Transilvania este cea care instalează „roata ca-n Londra” în municipiul Constanţa. Ca acţionariat, firma are doi asociaţi, fiecare având câte 50% dintre părţile sociale. Unul este chiar administratorul firmei, iar celălalt asociat este Marius Florin Pavel.

„Noi am ales Constanţa şi locul acesta. Dacă nu ne lăsau să punem roata aici mergeam în altă parte”, declară pentru „Adevărul” administratorul firmei.

Marian Bandur spune că speră ca roata să fie instalată până la finalul acestei săptămâni, Încă nu ştie ce preţ va un bilet, ce durată va avea o tură în această roată. „Să ne interesăm puţin în zonă să vedem. Mai întâi să terminăm de montat”, spune sec administratorul firmei care ne asigură că de la 36 de metri se vede tot oraşul. „Noi am trimis mai întâi o dronă şi am făcut măsurătorile cu o dronă de la 36 de metri şi se vede tot oraşul”. 

Când vine vorba despre cum a ajuns o firmă fără nicio experienţă să poată realiza acest proiect în municipiul Constanţa, Marian Bandur a spus doar „noi suntem cu munca şi nu ne interesează cancanul”, apoi a pus punct dialogului.

Pe aceeaşi temă:

Focar de COVID-19 la Primăria Constanţa. Activitatea cu publicul este blocată

Al doilea angajat al Primăriei Constanţa a fost testat pozitiv cu COVID-19

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite