Motivul stupid pentru care comandorul Victor Voinescu a fost transformat din erou naţional în duşman al poporului

Motivul stupid pentru care comandorul Victor Voinescu a fost transformat din erou naţional în duşman al poporului

Comandorul Victor Voinescu Colecţie istoricul Marian Moşneagu

Eroul din război Victor Voinescu, una dintre cele mai de seamă figuri ale Marinei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, primul comandant al submarinului „Delfinul”, a fost umilit de bolşevici.

Ştiri pe aceeaşi temă

Victor Voinescu s-a născut la Ploieşti, în anul 1900. A absolvit cursurile primare în oraşul natal, Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu (1918), Şcoala de Artilerie, Geniu şi Marină (1 iulie 1920), Şcoala de Aplicaţie a Marinei (1922), specializare pe submarine, în cadrul flotilei italiene de submarine din La Spezia (1927), Şcoala Superioară de Război (6 noiembrie 1935), Şcoala Navală de Război din Paris (1937), la absolvire fiind calificat „ofiţer excelent”.
 
La 5 martie 1928, a fost numit în Comisia română de supraveghere a lucrărilor navale din Şantierul de la Fiume, răspunzând de construcţia navei-bază „Constanţa“ şi a submarinului „Delfinul”.
 
În ianuarie 1936, s-a deplasat cu nava-bază, împreună cu întreg echipajul, aflat acum sub comanda sa, la Fiume, unde a condus programul de însuşire practică a submarinului şi a instalaţiilor, ajutat de către ofiţerii şi maşiniştii din comisia de supraveghere a lucrărilor. 
 
La 9 mai 1936, în portul Fiume a avut loc solemnitatea ridicării pavilionului românesc la bordul submarinului „Delfinul”. 
 
În cuvântul său, contraamiralul Victor Schmidt, reprezentantul marinei Regale Române, i-a spus: „…Îţi încredinţez acest pavilion destinat să fluture asupra primului submarin al Marinei Române. Îl vei duce cu demnitate şi cinste spre gloria ţării şi neamului românesc şi când va suna ceasul sacrificiului suprem, îl vei apăra până la ultima picătură de sânge”. 
 
În ziua de 27 iunie, submarinul a sosit la cinci mile sud de farul Tuzla, echipajul fiind întâmpinat de către comandantul Marinei de la acea vreme, viceamiralul Ioan Bălănescu.
 
La 15 august 1936, cu prilejul botezului submarinului, viceamiralul Ioan Bălănescu spunea: „Primul submarin românesc s-a născut din învăţămintele războiului şi din doctrina navală care au învederat că această navă este un element de mari posibilităţi tactice şi contribuie să dea marinelor inferioare o mare putere de atac şi apărare. 

Această armă nouă cooperând cu navele rapide şi unităţile aeriene întreţine acţiunea dinamică şi contra inamicilor puternici, contestându-le cu succes stăpânirea mării. Marina are astăzi un submarin, trebuie să avem însă cel puţin trei unităţi de acest gen, pentru a forma o grupare tactică completă în stare de a intreprinde minimum de acţiuni de război sub apă“.
 
 
Viaţa într-un coşciug de fier: războiul, trăit în submarinul Delfinul. Nepot de marinar: „Fiecare plecare a bunicului în misiune putea fi şi ultima“
Primul submarin Delfinul FOTO Colectie Ştefan Hadjiu
 
România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial cu un singur submarin, Delfinul, şi cu patru distrugătoare: Mărăşti, Mărăşeşti, Regina Maria şi Regele Ferdinand. Submarinul a fost construit între anii 1927-1931, la şantierele navale Quarnaro din Fiume, din Italia. Era cea de-a treia comandă de submarin pe care o făcea Marina Română, primele două rămânând nefinalizate.
 
Submarinul Delfinul a jucat un rol hotărâtor în război. În iunie 1941, submarinul a avut misiunea de supraveghere a Constanţei de pe mare, dar a participat şi din plin la cea de-a doua conflagraţie mondială. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră împotriva Uniunii Sovietice, a ajutat la scufundarea distrugătorului Moskva şi a torpilat în largul Crimeei o navă de transport militar. Deşi a suferit nenumărate atacuri din partea flotei şi aviaţiei sovietice, a reuşit să scape fără pierderi de vieţi omeneşti. 

În decembrie 1942, Delfinul avea nevoie urgentă de reparaţii şi a fost dus la Şantierul din Galaţi. Acolo începuse construcţia submarinelor Rechinul şi Marsuinul, care la început s-au numit S1 şi S2. În 1944, Delfinul a fost confiscat de Marina URSS, aceeaşi soartă având-o toate navele, şi restituit în 1945. În 1959, a fost clasat definitiv, motoarele sale fiind păstrate şi aduse mai târziu la Muzeul Marinei din Constanţa şi la Muzeul Tehnic din Bucureşti. 
 
Cum a salvat „Lebedele Mării Negre“
 
Basarabia şi Transilvania, „lebedele“ Mării Negre. Cum a fost salvat
 pasagerul Transilvania din mâna ruşilor printr-un joc diplomatic
 
Întreaga carieră militară a lui Victor Voinescu a fost la superlativ. În anul 1941, sub comanda sa au fost contraatacate submarinele inamice, reuşind să scape convoiul şi să scufunde un submarin, prin manevre îndrăzneţe şi prin atac. În total, a avut 32 de misiuni, străbătând peste 7.000 mile, între Constanţa Sud – Odesa – Bosfor, prin zone minate sub controlul inamicului, înfruntând atacuri de submarine, reuşind să-şi salveze nava şi vasele de sub protecţie. 

Între anii 1942 şi 1943, a condus Comisia de recepţie a submarinelor „Marsuinul” şi „Rechinul”, construite la Galaţi, scrie istoricul militar Florian Bichir în Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I“. 

Între 13 septembrie şi 20 octombrie 1943, a fost trimis în Turcia pentru a pregăti motonavele „Transilvania“ şi „Basarabia“, supranumite „Lebedele Mării Negre“, care urmau, la cererile imperative ale germanilor, să fie aduse în ţară pentru a fi transformate în crucişătoare auxiliare şi folosite pe Frontul de Răsărit. Întrucât a tergiversat operaţiunea, misiunea militară germană l-a acuzat de sabotaj şi a dispus anchetarea şi pedepsirea sa. Se spune că el ar fi ascuns piese ale navelor în nisip pentru a nu putea fi apte să plece pe mare. 
 
De la erou la afemeiat
 
După 23 August 1944, a intrat în vizorul serviciilor de informaţii româneşti, controlate de către sovietici, dezvăluie istoricul militar Florian Bichir, care a cercetat dosarul său de urmărire aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. 

„După 23 August 1944, a dus o activitate reacţionară, bazându-se pe influenţa ce o are asupra ofiţerilor şi în special a celor tineri, fiind un bun orator, având darul convingerii“, este înfierat eroul de război cu mânie proletară. „La 14.06.1946 se semnalează că mai mulţi ofiţeri din marină, printre care se află şi Voinescu Victor, pentru convingerile lor antidemocratice, fac propagandă în rândurile ofiţerilor tineri, afirmând că Marina Regală va primi vase de război de la anglo-americani şi acei care se vor opune spiritului actual al conducerii de azi a marinei vor primi în viitor comenzi în nave şi alte promisiuni (...) La 17.06.1946, Col. Voinescu V. merge în propagandă la Constanţa, unde are agenţii lui şi ia contact cu Cpt. C-dor Ghezzo Eduard, fost implicat în afacerea cu grădina de zarzavat a comandamentului şi depozitelor maritime de echipaje şi materiale, în a cărui casă a locuit şi luat contact cu Comandorul C. Hristu, C-dor Simionescu Gh. şi Locot. Marghilotu. Are dese reuniuni la el acasă, unde invită pe ofiţerii de marină şi în special pe cei tineri cărora le recomandă rezistenţa continuă, împărţindu-le funcţiuni în noile ministere şi în curând războiul va porni şi ţara va fi salvată din gheara sovietelor şi a guvernului trădător“. 
 
Caracterizarea comandorului este, uneori, ridicolă, fiind acuzat la un moment dat că nu a exploatat bine o grădină de zarzavat. 

„În ceea ce priveşte moralul, are anumite scăderi, care eclipsează valoarea profesională. Pentru modul cum a exploatat o grădină de zarzavat a depozitului Maritim, a fost pedepsit cu mutare disciplinară şi 30 de zile de arest. Afemeiat, ocupându-se mare grijă, căci îl preocupă mult tot ce se poate spune despre persoana lui. Are dorinţă după funcţii înalte, îl face să folosească orice mijloc posibil, numai de a fi într-o situaţie bună. Nepăsător, firea omului care nu se omoară prea mult cu firea şi pe care nu-l pasionează prea mult treburile serviciului“, era el caracterizat. Nu în ultimul rând, ofiţerul de înaltă clasă era bănuit de „spionaj în favoarea SUA” – conform unei marote intrate în mentalitatea bolnăvicioasă a Securităţii.
 
Submarinul? „Un coşciug de fier“
 
Cum arăta submarinul cu care România a făcut războiul. Nava de luptă a reuşit să scape fără pierderi de vieţi omeneşti
 Primul submarin Delfinul FOTO Colecţie Aurel Cînduleţ
 
Pe primul nostru submarin „Delfinul“, contraamiralul în rezervă Zamfir Petre avea să trăiască cele mai terifiante experienţe pe perioada războiului, din funcţia de ajutor al ofiţerului de navigaţie. 

„Nava-bază era un fel de hotel, pentru că pe submarine se dormea doar în timpul misiunii. La navă aveam popotă, bucătărie, cabine. De la cabină sunam şi ceream ţuică, vin, prăjituri, orice voiam noi. Şi dădeam un bon. Pe noi, ăştia mai tineri, comandorul Victor Voinescu nu prea ne lăsa să ieşim în oraş şi ne ţinea la bord. Zicea că nouă ne arde de femei. Dar nu ne plictiseam. Jucam poker şi atâtea altele“, povestea acum Zamfir Petre într-un interviu acordat cotidianului „Adevărul“.  

„Submarinul este un coşciug de fier. În momentul când plecai din port, nu ştiai dacă te mai întorci. De regulă, venea preotul şi ne făcea o slujbă, iar submarinistul îşi lua la revedere de la familie, de la ţară şi numai Dumnezeu ştia dacă se mai întorcea sau nu. Cine se îmbarcă pe un submarin este pregătit de moarte“, mărturisea el.

Submarinul „Delfinul“, care se află în prezent în dotarea Marinei Militare, a fost construit în URSS şi predat României în anul 1985. A costat 40 de milioane de dolari şi a fost adus în ţară în secret, fiind recepţionat fără ceremoniile caracteristice festivismului comunist.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările