Mohammad Murad, candidat la Primăria Mangalia: „Aici am avut prima afacere pe litoral”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammad Murad
Mohammad Murad

Mohammad Murad şi-a depus în ultima zi candidatura la Primăria Mangalia, după ce, în prealabil, anunţase că va candida la municipiul Constanţa. Murad a susţinut joi, 20 august, o conferinţă de presă pe această temă.

Mohammad Murad a declarat astăzi că a ales Mangalia „cu sufletul”, fiind oraşul unde a avut prima afacere pe litoralul românesc. „A trebuit să aleg între două variante, una Constanţa şi una Mangalia şi atunci am ales cu sufletul, nu cu mintea. Am ales amintirile pe care le-am petrecut cu prima afacere, cu Spring Time, să mă întorc aici şi de aici să plec încât să schimbăm tot ce înseamnă litoral în bine”.

Omul de afaceri a încercat să clarifice şi situaţia cu candidatura anunţată la primăria Municipiului Constanţa, la care a renunţat. „Când am spus că voi candida la Constanţa, am văzut că partide politice au intrat într-o dezbatere în privinţa mea, al cui sunt, ce vreau să fac şi aşa ultimul sondaj făcut în Constanţa aveam prima şansă cu 18-20% fără să fac nicio campanie”.

În ceea ce priveşte mangalia, Murad spune că oraşul are nevoie de investiţii majore, concrete. O astfel de investiţie ar fi făcut el, 30 de milioane de euro fiind alocaţi în ultimele luni în afacerile sale din sudul litoralului.

Revenind la Constanţa, Murad a declarat că a renunţat la candidatură şi din cauză că a văzut că preşedintele iohannis îl sprijină pe candidatul PNL. „Am văzut că preşedintele României îl susţine pe domnul Chiţac, îl respect pe domnul preşedinte, sunt convins că dânsul ia cele mai bune decizii şi atunci am simţit că este nevoie că eram chiar 50-50 să mă implic şi să încep cu Mangalia”.

Mohammad Murad a postat pe pagina sa oficială de Facebook şi câteva cuvinte despre el, o prezentare a relaţiei sale cu oraşul înde şi-a depus candidatura, Mangalia.

„În România am devenit medic, în România am devenit tată, în România am devenit om de afaceri construind mii de locuinţe, ridicând de la zero sau renovând şi aducând la viaţă zeci de hoteluri, dezvoltând branduri în alimentaţia publică.

Mulţumesc Mangalia pentru că din 1995 m-ai acceptat cu primul business pe litoral, restaurantul Springtime, care funcţionează şi astăzi.

Mulţumesc Mangalia pentru toţi colegii pe care mi i-ai dat şi care au lucrat alături de mine pe litoral în ultimii 25 de ani, ridicând împreună locuri minunate precum Majestic Olimp, Majestic Jupiter şi acum Belvedere, Amfiteatru şi Panoramic.

Municipiul Mangalia va ajunge un oraş în care oamenii să dorească să locuiască pentru că vor avea la dispoziţie toate elementele de confort şi siguranţă la standarde occidentale, începând cu educaţia, sănătatea, locul de muncă, zona de relaxare şi terminând cu siguranţa personală.”

Citeşte şi:

Mohammad Murad s-a răzgândit din nou. A renunţat la Primăria Constanţa, acum candidează la Primăria Mangalia VIDEO

Patronatele din turism: Până în octombrie, 30% din HoReCa o să închidă uşile dacă nu găsim o soluţie

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite