Mizeria din sediile MAI, arătată de poliţiştii de la Garda de Coastă: „Te plouă chiar dacă vrei să te adăposteşti“

Mizeria din sediile MAI, arătată de poliţiştii de la Garda de Coastă: „Te plouă chiar dacă vrei să te adăposteşti“

Grup sanitar dintr-un sediu MAI Sursa Facebook Sindicatul Europol Garda de Coastă

Fotografii care arată condiţiile deplorabile în care lucrează angajaţii MAI au fost postate de sindicaliştii Europol din Garda de Coastă.


Iată ce postează sindicaliştii din Poliţie, spre a aduce la cunoştinţa ministrului Carmen Dan, condiţiile în care lucrează angajaţii Ministerului Afacerilor Interne. 

Sindicatul EUROPOL Garda de Coasta

#România2018

Doamna ministru, poate ne citiţi la cafea sau trebuie să vă dea alţii raportul despre ce-au mai postat "ăia pe care trebuie să-i opriţi".

Aceasta este o toaletă dintr-o structură aparţinând MAI.

Lucrătorii condamnaţi să o folosească ne-au transmis că se simt norocoşi că o au şi că în colectiv, întâmplător nu există permanent şi personal de sex feminin cu care ar trebui să o împartă, deşi au existat situaţii când au fost nevoiţi să facă asta (mişcările temporare de personal). 

Infiltraţiile, umezeala permanentă şi igienizarea ocazională (nu zilnică, cum ar fi normal) din lipsa personalului îngrijitor şi a materialelor necesare, au acest rezultat!

Ce părere ar avea DSP în astfel de cazuri? Ştiţi câte sunt? Muuuuulte! Dar ştiţi câţi lucrători suportă şi situaţii mai grave? Muuuulţi!

PS: rugăm cunoscătorii să NU divulge locaţia!

...doamna ministru, continuăm să vă arătăm mai multe, iar dvs ne spuneţi când e cazul să ne oprim pentru că aţi hotărât să faceţi ceva pentru angajaţii ministerului, nu DECÂT pentru partid! 

Altă postare, tot pe subiectul #România2018!, arată fotografii dintr-un sediu MAI.

„Nu este sediul MAI! Este sediul unei structuri în care lucrează angajaţii de rând ai MAI. Urmele de umezeală arată cum te plouă chiar dacă vrei să te adăposteşti, iar toamna şi iarna acestea nu sunt gălbui, ci negre, din cauza mucegaiului.

Nu vă întrebaţi ce parere are cetăţeanul care se izbeşte de această imagine când trebuie să se adreseze lucrătorilor care lucrează zilnic aici şi nu vă mai gândiţi la sănătatea colegilor (pentru moment! - pentru că vă vom arăta şi interioare de spaţii în care lucrătorii MAI îşi desfăşoară activitatea) 

PS: îi rugăm pe cei care recunosc acest sediu să NU divulge locaţia!!

Mulţumim! ...şi continuam“

O altă fotografie arată un grup sanitar deplorabil dintr-un sediu MAI:

„Intr-o tara europeana, acestea sunt conditiile de munca oferite de angajator lucratorilor sai.

Fotografia este din sediul unei structuri apartinand MAI.

De multi ani, nu au fost bani pentru renovare. Nu ne intrebati de igienizare... Nu vreti sa stiti cum si de catre cine se face. 

Colegii care ne-au transmis-o au adaugat ca "mirosul, greu suportabil, nu a iesit in poza"...

Dumneavoastra probabil va asteptati ca sindicatele sa "se ocupe" de astfel de lucruri. Gresit! Este obligatia angajatorului!

PS: vor urma si altele...

Cei care recunoasteti fotografia prezentata rugam sa NU divulgati locatia!!“ 

Pe aceeaşi temă: 

Ministrul Carmen Dan îl provoacă pe Iohannis să reproducă lozinca obscenă anti-PSD

citeste totul despre: