Misterul unei dispariţii din Marea Neagră: sportivii care au plecat într-o competiţie acum 50 de ani şi nu s-au mai întors

Misterul unei dispariţii din Marea Neagră: sportivii care au plecat într-o competiţie acum 50 de ani şi nu s-au mai întors

Mai 2016 - ceremonialul de comemorare a sportivilor dispăruţi Foto A.Mihăescu

La 27 mai 1966, doi tineri campioni la yachting dispăreau în timpul unei competiţii organizate de Marina Militară pe Marea Neagră. Soarta lui Mircea Gressianu şi a coechipierului său Dan Ciocoiu nu a fost elucidată niciodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

La fine de mai, Marea Neagră era la fel de furioasă ca în ziua aceea fatidică din urmă cu 50 ani. Câţiva oameni ai mării încearcă din răsputeri să-şi ţină echilibrul pe şalupa cu care ieşiseră în larg. Valurile sunt mari, barca se înclină violent de la tribord la babord, de la prova la pupa. Vântul suflă puternic, lăsând crâmpeie de vorbe să fie luate de volbură: „În memoria... celui care a fost... sportiv de excepţie... şi a coechipierului său...“. Un bărbat cu părul alb, cu trăsături accentuate şi statură atletică pare că-şi înghite cu greu lacrimile. „Amin“.

Bărbatul este Emilian Gressianu (70 ani), fost sportiv de performanţă al României, component al Lotului naţional de yachting şi medaliat la Balcaniade. Ceremonialul este făcut pentru tragedia care l-a urmărit toată viaţa - cazul unic din sportul românesc în care un echipaj de velişti a dispărut fără urmă în timpul unei competiţii oficiale. Se întâmpla în 27 mai 1966, iar conducătorul echipajului dispărut era chiar fratele său, Mircea Gressianu.

Omul care simţea marea

La 23 ani, bucureşteanul Mircea Gressianu era unul dintre cei mai buni sportivi ai României, extrem de talentat la sporturile de apă. La şcoală învăţa cu uşurinţă şi se lămurea la fel de repede dacă un lucru este de el sau nu. Yachtingul a fost singurul capitol care l-a captivat de mic, deşi în familie nimeni nu avea astfel de preocupări. Mircea a fost cel care l-a dus pe fratele său mai mic, Emilian, pe drumul apei.

„Diferenţa între noi era de 3 ani şi tot timpul am fost în competiţie. Dacă mie îmi reuşea ceva, el se ambiţiona şi mai tare: «Cum adică, eu să mă las mai prejos?». Mircea era foarte atletic, avea un corp bine lucrat, o fire voluntară şi trăia viaţa din plin. De exemplu, nu i-ar fi plăcut să fie marinar, nu era genul care să stea pe vapor, să lucreze după un program, să aibă alte responsabilităţi decât cele pentru care se afla pe apă. Iar el pe apă ieşea nu ca să admire orizontul. Voia să simtă marea“, rememorează Emilian Gressianu.

Mircea s-a însurat de la 18 ani cu Dorothea, iubita din liceu, iar căsnicia lor avea să dureze până cu 2-3 luni înainte de dispariţia sa. În acel răgaz de după divorţul lui Mircea, fraţii s-au apropiat mai mult ca oricând. Făceau amândoi parte din lotul naţional de yachting al României şi se pregăteau împreună pentru regata care se anunţase la Constanţa, în 27 mai 1966. Concurau la clase diferite: Mircea - la Flying Dutch, Emilian - la Finn.

Ziua fatidică

În ziua concursului, organizatorii de la Marina Militară au văzut că vremea era neprielnică. Dar n-au anulat competiţia. „Marea era foarte umflată, foarte supărată. Valurile aveau cel puţin 2 metri. Şi tare înşelătoare, dacă nu erai pe coama unui val nu puteai să vezi dincolo. Problema anulării regatei nici nu s-a pus. Iar noi, cei din lotul naţional, trebuia să fim primii în barcă“, îşi aminteşte Emilian Gressianu.

La orele după-amiezii, ambarcaţiunile s-au aliniat la startul Regatei Cupa Mării Negre, în Portul Tomis. Erau peste 30 echipaje care, cu teamă ascunsă, au decis să înfrunte marea. Ultima amintire a lui Emilian cu fratele său Mircea este cum acesta trecea pe lângă barca sa, foarte preocupat de ce avea să urmeze. Fiecare era atent să se prezinte la concurs cât mai bine. Nu şi-au vorbit, pentru că pe mare frate îţi e coechipierul de barcă. Aveau timp de schimbat impresii după aceea.

Semnul rău

Iahturile au pornit în cursă plecând către larg, travers de Constanţa, la peste 6 mile maritime distanţă. Parcursul era paralel cu ţărmul. Dar lupta cu marea a fost crâncenă. După câteva ore, primele bărci au început să ajungă la linia de finish. Cele mai multe abandonaseră cursa, din cauza furtunii periculoase. Toate au fost consemnate în registrul regatei. Una singură, însă, n-a mai ajuns niciodată la final: velierul lui Mircea Gressianu şi al coechipierului său Dan Ciocoiu. „Cineva mi-a zis: «Vezi că barca fratelui tău nu e trasă pe uscat». Mi-a stat inima în loc. Ştiam că e semn rău. Am rupt-o la fugă pe dig să văd ce s-a întâmplat. Mircea nu mai ajunsese la mal“, relatează Emilian Gressianu.

Mircea Gressianu (dreapta), sportivul dispărut pe Marea Neagră la 27 mai 1966 Sursa foto E.G.

Ce a urmat face parte din lipsa de noimă a organizării depăşite de situaţie, când mai-marii refuză să caute pe furtună oamenii pe care chiar ei i-au trimis acolo. Le era frică până şi lor, să iasă cu bărcile lor echipate, să dea ajutor. Au făcut căutările noaptea, în secret aproape, cât să nu prindă lumea de veste de ceea ce s-a întâmplat. Oricum ar fi fost, evenimentul trebuia ascuns. Ori cei doi s-au înecat în timpul unei competiţii oficiale, ori au reuşit să fugă la turci. Niciuna dintre variante nu cădea bine regimului.

A doua zi, iahtul echipajului dispărut a fost găsit plutind în derivă, fără catarg, în dreptul Capului Midia. Nicio urmă, însă, de cei doi sportivi. Nu au fost găsite nici vestele lor de salvare, ceea ce a întărit speculaţiile că Gressianu şi Ciocoiu au evadat din lagărul socialist cu ajutorul unei nave străine care i-a recuperat din apă.

Sistemul i-ar fi vrut mai degrabă morţi decât „defectaţi“. Astfel că dispariţia celor doi nu a fost anunţată public nicăieri. Nici competiţia n-a mai fost înregistrată sau omologată de federaţia de yachting. Orice menţiune despre episodul de la Marea Neagră trebuia să dispară. Din 1966, competiţiile de yachting au fost mutate pe lacul Siutghiol şi nimeni nu a mai pomenit vreodată despre evenimentul rămas fără răspuns. Abia anul trecut, în septembrie 2015, Emilian Gressianu, unic urmaş al lui Mircea Gressianu, obţine în instanţă după ani de solicitări declararea oficială a decesului fratelui său.

In memoriam Mircea Gressianu

În cei 50 ani scurşi de la tragedie, viaţa lui Emilian Gressianu a fost o căutare, o nelinişte, un zbucium. A emigrat în SUA imediat după Balcaniada de la Atena din septembrie 1977. A trăit în State, a călătorit, s-a mai ocupat de bărci, dar locul nu şi l-a mai găsit niciodată. A revenit în ţară să susţină - cu bărci, antrenamente şi imbolduri - practicarea yachtingului în rândul copiilor.

Casa lui de la mare este acum baza nautică de la Techirghiol, care aparţine Clubului Nautic Român. Veliştii constănţeni sunt cei care au înfiinţat Regata Memorialul Mircea Gressianu, ce se desfăşoară la finele lui august pe lacul Techirghiol. Tot Clubul Nautic Român a cerut Federaţiei Române de Yachting şi Ministerului Tineretului şi Sportului să propună preşedintelui României acordarea post-mortem a Ordinului Meritul Sportiv velistului Mircea Gressianu.

Detaliul secret

În sufletul lui Emilian Gressianu este, încă, furtună. A vrut să afle, dar s-a temut şi de răspunsuri. Familia şi-ar fi dorit ca Mircea să fie străin de ei, poate suferind, dar în viaţă. Emilian a colindat azile pentru amnezici, a căutat conexiuni, a întrebat toţi lupii de mare. Poate cineva, undeva, îl zărise pe Mircea în vreun port, din întâmplare. A mers şi la clarvăzători prin străinătate, doar-doar o afla vreun indiciu. Cineva i-a dat o pistă care l-a stupefiat: i-a spus că fratele său trăieşte sub un alt nume, într-o ţară străină. Numele indicat a fost ceea ce l-a marcat pe Emilian, pentru că era numele de fată al bunicii materne, o italiancă. Amănuntul nu-l ştia nimeni în afara celor din familie.

La o singură întrebare se frânge glasul lui Emilian Gressianu: „L-am iubit mult. Mult... Ce aş face dacă l-aş vedea acum? Aş îngenunchea în faţa lui“.

Emilian Gressianu, la baza de la Techirghiol a Clubului Nautic Român Foto S.I.

Pe aceeaşi temă:

Regata tragică de la Marea Neagră. Misterul dispariţiei, acum 50 de ani, a echipajului Gressianu - Ciocoiu, la o competiţie oficială de vele

Misterul dispariţiei navelor Paris şi You Xiu. Cele două vapoare s-au scufundat lângă digul de nord al Portului Constanţa

Salvare miraculoasă a unei corăbii naufragiate în Marea Neagră în anul 1900: cine i-a scos din apă pe cei nouă membri ai echipajului

Poveştile marinarilor din flota de pescuit oceanic: „Am mâncat atâta peşte, că nu ştiu cum de nu mi-au crescut solzi“

O călătorie în jurul lumii cu „Bucureşti“. Marinarii au participat la mitingul lui Fidel Castro, au băut bere din borcane şi au plătit fetele cu ţigări americane


 


 


 

Mircea Gressianu, sportivul dispărut în 1966 Sursa foto Emilian Gressianu

Imagini din aceeasi galerie
  • Mircea Gressianu, sportivul dispărut în 1966 Sursa foto Emilian Gressianu
  • Mircea Gressianu, la nunta sa cu Dorothea Sursa foto E.G.
  • Emilian Gressianu antrenându-se pe lacul Herăstrău - fotografie publicată pe coperta revista Sport din mai 1964 Sursa foto arhivă personală
  • Diploma de la Balcaniada din 1972 a lui Emilian Gressianu Sursa foto arhivă personală
  • Emilian Gressianu, la ceremonialul de comemorare a fratelui său Foto Andreea Mihăescu
  • Emilian Gressianu, la baza de la Techirghiol a Clubului Nautic Român Foto S.I.
  • Emilian Gressianu, la baza de la Techirghiol a Clubului Nautic Român Foto S.I.
  • Emilian Gressianu, la ceremonialul de comemorare a fratelui său Foto Andreea Mihăescu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările