Mişcarea care a decis soarta României în Primul Război Mondial. Istoria conflictului tactic de la Mărăşeşti între Rusia şi România
0
O divizie de infanterie compusă din ostaşi ai Dobrogei a jucat un rol nevralgic în relaţia dintre Rusia şi România, în Primul Război Mondial. Lăsată descoperită de aliaţii ruşi, riscând astfel pierderea Mărăşeştiului, Divizia 9 Infanterie a fost salvată de propriile resurse, determinând un conflict deschis între comandanţii ruşi şi români.
Frontul de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reprezintă piatra de hotar a României din Primul Război Mondial.
Dacă inamicul german ar fi învins, ţara noastră ar fi fost înghiţită de Imperiul Austro-Ungar.
La 27 august 1916, România a intrat în război de partea Antantei (formată din Franţa, Anglia, Rusia) împotriva Puterilor Centrale (reprezentate de Germania, Austro-Ungaria, Turcia, Bulgaria).
La încheierea războiului, poporul român dăduse dovada sacrificiului suprem: 10% din populaţia ţării pierise în luptele care au salvat ţara de la dezmembrare.
Ruşinea de după Turtucaia
Intrarea României în război începuse dezastruos. Prima săptămână din septembrie 1916 adusese cea mai ruşinoasă înfrângere din istoria armatei Române: bătălia de la Turtucaia (Tutrakan, 1-6 septembrie 1916). Comandanţii români au dat bir cu fugiţii, după un lanţ de ordine catastrofale, iar românii au fost lăsaţi în urmă, fiind nimiciţi pe câmpul de luptă.
Circa 8.000 soldaţi bulgari, români, germani, ruşi şi turci au pierit atunci la Turtucaia, în doar 5 zile. Aproape 29.000 militari au fost luaţi prizonieri şi doar 3.500 militari au reuşit să se salveze trecând Dunărea. Pentru bulgari, Tutrakan este cea mai mare victorie din Primul Război Mondial. Pentru români, Turtucaia este cea mai usturătoare înfrângere din istoria militară.
Ultima redută românească
Românii şi-au luat însă revanşa faţă de inamici în cele trei bătălii hotărâtoare: Mărăşti (11/24 iulie - 19 iulie/1 august 1917), Mărăşeşti (24 iulie/6 august - 6/19 august 1917) şi Oituz (26 iulie/8 august - 9/22 august 1917). Acestea erau ultimele redute româneşti care dacă ar fi fost pierdute, ar fi dus la desfiinţarea statului român.
Regruparea din restul ţării
Doar Moldova mai rămăsese românească la acel moment, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea fiind deja sub asediul Puterilor Centrale. Guvernul ţării se refugiase la Iaşi, împreună cu familia regală. Nemţii masaseră forţe importante pe frontul de est, pentru asaltul final, iar miza era decisivă. De aceea, păstrarea Moldovei devenea o miză mai importantă decât oricând.
Ca să strângă toate forţele posibile pe frontul de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz, a fost nevoie de renunţarea la apărarea unor provincii importante ale ţării. Până să fie numit în fruntea trupelor ruso-române, generalul Eremia Grigorescu comandase Divizia 15 Infanterie din Armata de Dobrogea, forţă mixtă creată creată în august/septembrie 1916 pentru zona de sud-est. Armata de Dobrogea, condusă de generalul rus Andrei Zaioncikovski, fusese desfiinţată, iar unităţile componente au fost concentrate pe alte fronturi ale ţării, ce se restrângeau treptat spre est. La jumătatea lui octombrie 1916, Dobrogea era practic pierdută.
„Regimentul 34/74 Infanterie a fost îmbarcat din gara Constanţa cu destinaţia Nehoiaşul, Buzău, unde a intrat direct în luptă. Regimentul este apoi trimis la Ploieşti, intrând în compunerea unor divizii de infanterie şi luptând cu eroism şi în zonele Piteşti, Câmpulung, Valea Prahovei, Buzău. De asemenea, Divizia 12 Infanterie, comandantă de generalul Traian Găiseanu, a fost mutată pe frontul montan“, detaliază prof. Daria Nicolae, preşedintele Asociaţiei Culturale Astra Dobrogeană, colaborator al Muzeului Militar „Ferdinand“, filiala Constanţa.
Divizia 9 Infanterie, unitate de elită
În urma reorganizării armatei române, din iarna anilor 1916-1917, Divizia 9 Infanterie din Dobrogea a devenit unitate cu forţe sporite, cu 4 regimente de infanterie grupate în două brigăzi, plus Regimentul 9 Vânători, un batalion de pionieri, un divizion de cavalerie şi 13 baterii de artilerie, fiind încadrată în Corpul 3 armată.
Dobrogenii defilează ca unitate de elită în faţa Regelui Ferdinand, a principelui moştenitor Carol al II-lea şi a generalului Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii militare franceze. În luptele de la Mărăşeşti, divizia a fost aruncată în focul bătăliei, fiind îndrumată de generalul Constantin Scărişoreanu. „Bătălia de la Mărăşeşti a fost comparabilă cu marile încleştări mondiale, ca mobilizare şi desfăşurare de forţe, strategii folosite, pierderi suferite. La începutul verii 1917, pe frontul din Moldova, pe un spaţiu relativ restrâns, erau aproape 800.000 combatanţi şi 1 milion de militari în rezervă. Divizia 9 Infanterie din Dobrogea a dus lupte de apărare în sectorul cel mai greu încercat al dispozitivului Armatei a 2-a, cuprinzând satul şi gara Mărăşeşti“, explică prof. Daria Nicolae.
Conflictul ruso-român care a dus la victoria de la Mărăşeşti
A rămas în istorie controversa militară dintre generalii aliaţi Aleksandr Ragoza şi Constantin Cristescu, în care Divizia 9 Infanterie a jucat un rol nevralgic. Cei doi omologi aveau viziuni diferite asupra strategiei de la Mărăşeşti. Generalul român voia un atac în forţă, pe când generalul rus voia expectativă. Dar situaţia nu permitea oferirea unui răgaz inamicilor, astfel că generalul Constantin Cristescu a ordonat atacul din ziua de 29 iulie/11 august 1917. Generalul rus Aleksandr Ragoza opreşte însă ostilităţile şi dispune oprirea înaintării ruse şi chiar retragerea efectivelor. Doar intervenţia Regimentului 9 Vânători a salvat Divizia 9 Infanterie al cărei flanc drept rămăsese descoperit, făcând vulnerabilă situaţia Mărăşeştiului.
Izbucneşte un conflict acut între cei doi generali, iar Cristescu este înlocuit de la comandă, pentru a da satisfacţie ruşilor. Din fericire, înlocuitorul său, generalul Eremia Grigorescu - cel care a rostit celebra lozincă „Pe aici nu se trece“ în prima bătălie de la Oituz - a continuat tactica ofensivă a lui Cristescu. În faţa unei noi crize iscate de defensiva lui Ragoza, ceea ce risca pierderea Mărăşeştiului, ruşii dau mână liberă românilor să atace. Generalul rus este demis, iar Eremia Grigorescu conduce trupele ruso-române spre victorie. Pe aici, într-adevăr, nu se trecuse.
Dimitrie D. Chirescu, ginerele lui Nicolae Iorga, erou de război
Printre cei distinşi pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti s-a aflat locotenentul Dimitrie D. Chirescu, care făcea parte din garda drapelului Regimentului 9 Vânători. Dimitrie avea să fie ginerele lui Nicolae Iorga, luând-o de soţie pe Florica, una dintre fiicele marelui istoric.
Dimitrie D. Chirescu (foto dreapta, sursa profesor Ion Solcanu) provenea dintr-o familie de iluştri cărturari dobrogeni care a adus învăţătura românească în Dobrogea otomană dinainte de Războiul de Independenţă de la 1877.
Este frate cu Ioan D. Chirescu, creatorul muzicii corale româneşti, iar tatăl lor Dimitrie Chirescu a fost ctitor de şcoli româneşti din zona Cernavodei.
La 9 octombrie 1890, când s-a pus piatra de temelie la podul peste Dunăre, Regele Carol I l-a îmbrăţişat în public pe preotul-învăţător Dimitrie Chirescu, care ştia toate limbile vorbite de naţiile din Dobrogea şi avusese grijă de copiii românilor să înveţe carte în limba strămoşească. Gestul rarisim de efuziune din partea suveranului prusac a arătat tuturor de câtă preţuire se bucura Chirescu în ochii săi.
Dar la numai două luni de la măreţul eveniment, tatăl Dimitrie Chirescu moare la 13 decembrie 1890, la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti. Corpul său neînsufleţit este adus cu onoruri în Dobrogea, din ordinul Regelui Carol I. Dimitrie Chirescu a fost înmormântat lângă biserica din Cernavodă, pe care chiar el o ridicase.
„Postumul“, născut după moartea tatălui
După alte trei luni, la 12 martie 1891 se năştea Dimitrie, mezinul dintre cei 12 copii ai preotului-învăţător. Copilul primeşte numele tatălui şi avea să fie cunoscut drept Dimitrie D. Chirescu „Postumul“. El urmează Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti, pe care o absolvă ca şef de promoţie.
Tânărul locotenent se distinge în luptele din Primul Război Mondial. Este consemnată intervenţia lui de la 6 octombrie 1916, când comandantul regimentului, colonelul Ion Velescu, rănit, era în pericol de a fi luat prizonier. „Locotenentul Chirescu desfăşoară drapelul regimentului, iar în jurul său şi al comandantului rănit se adună două subunităţi care vor salva drapelul, pe comandantul unităţii şi asigură retragerea în ordine“, relatează colonelul Remus Macovei, preşedintele Oficiului Naţional Cultul Eroilor - Constanţa.
Pentru această faptă de arme, locotenentul Dimitrie D. Chirescu este decorat cu Coroana României, în grad de cavaler.
Ordinul de decorare
După luptele de la Mărăşeşti, el primeşte Steaua României, cu spade, în rang de cavaler. „Locotenentul Chirescu D. Dimitrie din Regimentul 9 Vânători săvârşeşte fapte de vitejie ca adjutant al regimentului în luptele de la Sud de Mărăşeşti în 1917. La 27 iulie 1917 a condus un batalion spre un punct ameninţat şi sosind inamicul nu a mai putut înainta. La 28, 29 iulie şi 4 august 1917 a transmis ordine în condiţii destul de grele, iar la 6 august 1917, firele telefonice fiind rupte, Chirescu s-a urcat pe podul gării Mărăşeşti, când aceasta era în plin bombardament. Deşi rănit, locotenentul a rămas în observaţie şi nu s-a întors decât numai după ce a raportat o ştire importantă“, este descrisă în ordinul de decorare bravura lui Chirescu, care este înaintat la rang de căpitan la 1 septembrie 1917.
Nunta cu Florica, fiica lui Nicolae Iorga
La 8 iunie 1918, căpitanul Dimitrie D. Chirescu s-a căsătorit cu Florica Iorga, fiica marelui om de stat Nicolae Iorga. Naşii cuplului au fost colonelul Gheorghe Rasoviceanu (commandant al Regimentului 9 Vânători) şi principesa Maria Ştirbei. Cei doi au avut o fiică, Maria Graziella, născută la 11 mai 1919, la Brad. La 1 septembrie 1949, un carnet militar consemna semnalmentele eroului de război: talia - 1,70 metri, părul castaniu, faţa smeadă, ochi căprui, iar ca semn particular figura rana de la mâna strângă dobândită în lupta de la 6 august 1917, pe acoperişul gării Mărăşeşti.
Ultimul supravieţuitor
„În fiecare an, Dimitrie D. Chirescu participa la Mărăşeşti la comemorarea camarazilor săi. Într-un an, sosind cu trăsura de la gara pe care o apărase cândva cu preţul vieţii, n-a mai fost întâmpinat de nimeni pe câmpul de sacrificiu. Chirescu devenise ultimul supravieţuitor al Regimentului 9 Vânători care luptase la Mărăşeşti“, povesteşte istoricul Lavinia Dumitraşcu de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, biograf al familiei Chirescu.
Dimitrie D. Chirescu şi fratele său Ioan D. Chirescu Sursa arhivă profesor Ion Solcanu
Dimitrie D. Chirescu se stinge din viaţă nonagenar, în 1981, având gradul de general în rezervă. A murit împăcat că a reuşit să pună o plăcuţă comemorativă pe casa părintească, în memoria tatălui său. Corespondenţa, brevetele, însemnele şi obiectele sale militare au fost donate Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa.
Musulmanul Kiazim Abdulakim, printre eroi
Alţi trei eroi dobrogeni, care au fost ucişi la Mărăşeşti, sunt: sublocotenent Dumitrescu Nicolae, din Regimentul 34 Infanterie, absolvent al liceului Mircea cel Bătrân - promoţia 1915; sublocotenent Ioan Jipa, din Regimentul 13 Artilerie, coleg de liceu cu Dumitrescu; căpitan Gheorghe Toma, comandant de companie, absolvent al aceluiaşi liceu.
O menţiune specială o merită sublocotenentul Kiazim Abdulakim (Chiazim Abdulachim), comandant de pluton în Compania 1 din Regimentul 9 Vânători. Musulmanul a fost rănit în luptele de la Cantonul 222, de la sud de Mărăşeşti, şi va muri în spital. „În semn de preţuire a supremului său devotament, după război s-a înfiinţat la Constanţa Asociaţia cultural-sportivă <Sublocotenent Kiazim Abdulakim>, iar o stradă din centrul oraşului poartă numele eroului“, arată col. (r) Remus Macovei, liderul Cultului Eroilor Constanţa.
Mărăşeşti, în cifre
Tehnic, bătălia de la Mărăşeşti a fost cea mai amplă confruntare de pe frontul românesc din vara anului 1917. Lupta s-a desfăşurat pe parcursul a 29 de zile, dintre care 16 zile au fost de luptă (10 în ofensivă şi 6 de contraatac) şi 13 au fost zile de acalmie relativă, necesare restructurării dispozitivului sau aprovizionării trupelor. La confruntare au participat 170.000 militari români, iar la final 5.125 erau morţi, 9.818 - dispăruţi şi 12.467 - răniţi. Printre aceştia se numără şi cei 92 militari dobrogeni care şi-au pierdut viaţa, iar alţi 43 au fost răniţi.
Satul numit după o bătălie
În judeţul Constanţa există un sat Oituz, întemeiat de urmaşii ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial. În 1923, 45 familii ai eroilor de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti au fost împroprietărite cu pământ în Dobrogea, aproape de Năvodari şi Ovidiu, pe teritoriul actual al comunei Lumina. Oituzul a luat naştere pe pământurile aparţinând moşierilor Luca Ionescu şi Voicu Voievod.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
