Reacţie dură din comunitatea gay. Mircea Solcanu îl critică pe Remus Cernea: „Îndepărtează homosexualii de pactul civil“

Reacţie dură din comunitatea gay. Mircea Solcanu îl critică pe Remus Cernea: „Îndepărtează homosexualii de pactul civil“

Mircea Solcanu, aici alături de Radu Vâlcan FOTO Facebook

Mircea Solcanu, vedeta TV cu orientare gay recunoscută, este originar din Constanţa şi consideră că iniţiativa parlamentarului care îi reprezintă circumscripţia va produce deservicii comunităţii homosexuale. Motivul: pentru că vine din partea unui comunicator nepriceput.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pe pagina sa de figură publică de pe Facebook, Mircea Solcanu a postat următoarea opinie:

„Văd astăzi în presă că Remus Cernea, deputatul care crede că Woodstock nu s-a terminat, o să propună ca minorităţile sexuale să beneficieze de acel parteneriat civil, ceea ce este corect. Dar la cât de bun comunicator este... Redus(e) sunt şansele ca această iniţiativă să aibă vreo şansă. Trebuie să precizez că sunt de acord cu Radu Mazare care îl consideră tâmpit, iar asta o spune un om care ar trebui să îl aplaude pe deputatul în a cărui circumscripţie mă aflu cu drept de vot. (…) Nu sunt de acord însă cu ruptul picioarelor.

Deci după ce a vrut să-l excludă financiar pe Dumnezeu de la guvernare, acum vine cu pactul civil, la care domnul Becali şi restul său de susţinători o să spună că e pactul cu Diavolul, iar departe de adevăr nu sunt, dacă mă uit la deputatul din circumscripţia mea, aşa… cum arată. O gaşcă de homosexuali l-au investit pe domnul Cernea să facă lobby pentru această iniţiativă şi el cred că a înţeles că Lobby e ca Bobby din Dallas.

Aşa că lasă-mă, madam Redus, cu iniţiativele tale care ne îndepărtează de acel pact civil după ce tu nu ştii ce vrei să spui înainte de a deschide gura. Că dacă nu ştii, îţi spun eu, când deschizi gura ori scoţi ceva ce ştii şi ştii să o spui ori… “

Vedeta Acasă TV care şi-a declarat public orientarea homosexuală a explicat şi de ce nu poate fi de acord cu parlamentarul care îi reprezintă oraşul.

„Am înţeles că dorinţa dvs era ca Biserica să nu mai primească fonduri guvernamentale şi ca noi, cei care dorim sa redirecţionăm 2% către biserică să o facem. Perfect corect şi de acord când vine vorba de Biserica Ortodoxa Română care este ultra avută.

Dar tu … eşti deputat de Constanţa, oraşul din care eu vin, iar noi la Constanţa suntem de mai multe feluri şi mai multe religii. Aceste mici comunităţi de turci, tătari, evrei au făcut întotdeauna Constanţa mai frumoasă, iar iniţiativa matale îi lasă fără Dumnezeu, Allah...

Ura 'mneatale faţă de BOR nu o să-i facă rău unei biserici cu 90% reprezentare, ci prietenilor mei de la Constanţa, care merg la Moschee, Sinagogă, Biserica Greacă sau Armenească, îi laşi mata fără Biserică... pe prietenii şi fraţii mei. Dar asta trebuia să ştii (…) deputat de Constanţa , oricum habar nu ai câte etnii şi confesiuni îţi alcătuiesc electoratul, adică aia care te-au ales şi îţi plătesc 9000 RON să fii în serviciul lor.

În concluzie cred că, venită din partea domniei voastre, iniţiativa o să ne îndepărteze pe noi, ceilalţi homosexuali care nu ne simţim reprezentanţi de mata, de pactul civil de care unele cupluri heterosexuale sau homosexuale chiar au nevoie!

(Acest text este un pamflet si trebuie tratat ca atare)“

Remus Cernea a declarat vineri, 12 aprilie, la Constanţa că va iniţia un proiect de lege prin care cuplurile care nu doresc să se căsătorească să poată fi recunoscute prin lege, în urma unui parteneriat civil valabil atât pentru persoanele heterosexuale, cât şi pentru cele homosexuale.

Vă mai recomandăm

Remus Cernea va propune legalizarea uniunilor indiferent de sexul partenerilor

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: