Mircea Băsescu: „Am renunţat la apartamentul părinţilor în favoarea lui Traian“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a îmbogăţit cu un apartament. Conform declaraţiei de avere actualizate pe data de 13 iunie 2011, el şi soţia sa Maria sunt singurii moştenitori ai casei părinteşti din Constanţa.

Este vorba de apartamentul de pe strada Arcului din Constanţa în care a locuit Elena Băsescu, mama preşedintelui. Imobilul dobândit prin moştenire de către preşedintele ţării are o suprafaţă de 46,9 metri pătraţi.

„Am renunţat la apartament în favoarea fratelui meu, la notariat. În acest fel am vrut să simplificăm procedurile“, a declarat Mircea Băsescu pentru Adevărul Constanţa.

Apartamentul este gol

În prezent, apartamentul este gol. După moartea Elenei Băsescu (4 octombrie 2010), în casă a locuit pentru scurt timp maica Ioana, care a avut grijă de mama preşedintelui în ultimii ani de viaţă.

Măicuţa a rămas stăpână peste autoturismul Matiz, primit cadou de la Traian Băsescu. Tânăra nu s-a întors la Mănăstirea Celic Dere din Tulcea, unde-l slujea pe Iisus Hristos înainte să aibă grijă de Elena Băsescu.


Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite