Ministerul Transporturilor : „Nu trebuia să se apeleze la violenţă sau ameninţări la adresa directorului Portului Constanţa !“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestanţi în Portul Constanţa
Manifestanţi în Portul Constanţa

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) condamnă escaladarea conflictului sindical de la Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ S.A. Constanța.

Într-un comunicat de presă, ministerul nu consideră că trebuia să se apeleze la violenţă sau ameninţări directe la adresa conducerii instituţiei.
„Un control de fond efectuat de catre Corpul de Control din cadrul Direcției de Control a MTI este în derulare. Rezultatele acestui control care vizează și aspectele ridicate de liderii sindicali în revendicările lor vor sta la baza deciziilor pe care conducerea MTI le va lua cu privire la această speță“, se arată în comunicat.
Se împlineşte o lună de când portuarii fac zilnic grevă în faţa Administraţiei Portuare Constanţa. Ei fac parte din sindicatul CN Administraţia Porturilor Constanţa şi din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare.
Aurelian Andrei Popa, preşedintele-director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, a fost împiedicat miercuri să intre în clădirea administrativă a CNAPM, din Portul Constanţa, de către salariaţii aflaţi în cea de-a doua zi de grevă spontană. Asupra sa şi a directorului economic, Mihaela Vasile, au fost aruncate ouă şi pungi cu făină.
Sindicaliştii platformei portuare au declanşat mişcarea de protest nemulţumiţi de tratamentul managerial şi de măsurile impuse de Aurelian Andrei Popa.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite