Măşti şi mănuşi gratuite pentru toţi vârstnicii unui municipiu de la malul mării

Măşti şi mănuşi gratuite pentru toţi vârstnicii unui municipiu de la malul mării

Toate persoanele cu vârsta de peste 65 de ani primesc aceste obiecte FOTO: primaria Mangalia

Primăria oferă măştile şi mănuşile de protecţie tuturor persoanelor de peste 65 de ani, acestea fiind categoria considerată vulnerabilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primăria Mangalia a demarat un program de sprijinire a tuturor vârstnicilor oraşului, persoanelor singure sau cu dizabilităţi, precum şi a celor aflate în autoizolare, în contextul pandemiei de coronavirus.

Astfel, echipe ale municipalităţii se deplasează la domiciliul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani pentru a le ajuta la cumpărături, achiziţionarea de medicamente sau pentru a le oferi masă caldă, conform recomandărilor Ordonanţelor militare.

„Noi venim în întâmpinarea tuturor persoanelor în vârstă, nu doar a celor  peste 65 de ani. Ajutăm pe toţi cei care ne solicită, în această perioadă critică, atât pensionari, cât şi persoane nevoiaşe, cu dizabilităţi sau aflate în autoizolare”, a explicat primarul Radu Cristian.

În plus, aceste persoane primesc din partea reprezentanţilor primăriei, gratuit, măşti şi mănuşi de protecţie, pe care le pot folosi atunci când ies din casă, în situaţii ce nu suportă amânare.

Primăria Mangalia oferă, tot gratuit, spaţii de cazare locuitorilor oraşului care se întorc acasă şi trebuie să se autoizoleze pentru a-şi proteja familia şi pe cei dragi. „În cazul în care condiţiile locative nu le permit autoizolarea acasă, mă pot contacta pentru a le veni în ajutor”, a completat Radu Cristian.

Spaţii de cazare sunt puse şi la dispoziţia cadrelor medicale care asigură permanenţa Spitalului din Mangalia.

Pe aceeaşi temă:

Spitalul din Mangalia primeşte 2 milioane de lei. Primar: „Am anulat alte evenimente, prioritatea noastră este protejarea populaţiei”

Primarul unui oraş de la malul mării solicită închiderea graniţelor judeţului Constanţa

Apelul unui patron din turism: „Văd jonglerii cu sulul de hârtie igienică, poze din copilărie. Eu vă provoc la donaţii“



 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: