Mărturii de la Revoluţie: „Glonţul cu care am fost rănit era sub 6 mm, doar Securitatea avea aşa ceva”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instanţa supremă a decis, la 31 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989, ca dosarul în care sunt cercetate fapte petrecute atunci să se întoarcă la procuror pentru remedierea unor erori. O soluţie similară a primit-o şi dosarul Mineriadei din iunie 1990, altă rană deschisă a regimului democratic

Rechizitoriul Dosarului Revoluţiei acreditează ideea că victimele înregistrate după 22 Decembrie 1989 ar fi rezultat exclusiv din focul „fratricid” indus de conducerea Frontului Salvării Naţionale, însă martorii acelor evenimente spun că planul de anihilare al unei revolte populare a fost conceput cu mulţi ani înainte de fosta Securitate. Tot atunci, spun martorii acelor vremuri, a fost creată şi reţeaua R, ai cărei lideri şi-au propus să rămână la putere indiferent de regim, şi astfel au produs diversiuni în timpul revoltei populare. 

„Armata avea gloanţe doar de calibrul 7,62 mm“

Craioveanul Costinel Venus Mirea (58 de ani), un fost militar, se deplasează într-un scaun cu rotile de când a fost împuşcat în timpul Revoluţiei. Spune că decizia judecărilor din Camera Preliminară de a întoarce dosarul Revoluţiei pe masa procurorilor este una motivată. „Rechizitoriul Parchetului Militar este întocmit greşit şi are o teorie falsă asupra a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, în sensul că s-a mers pe teoriile foştilor rezervişti ai Securităţii, care au avut tot interesul să-şi ascundă urmele“, spune căpitanul Costinel Mirea.

Imagine indisponibilă

Costinel Venus Mirea

Din punctul său de vedere, reţeaua R, concepută în perioada dictaturii, ai cărei lideri proveneau din vechea Securitate, a provocat acţiuni sângeroase sau diversioniste pentru a rămâne la putere. Şi-a dat seama de acest lucru atât din propria experienţă, cât şi din relatările martorilor din toată ţara. 

La 24 decembrie 1989, a făcut parte din prima echipă de cercetare care a plecat pe teren să vadă cine a tras asupra unităţii militare din blocurile învecinate, cu siguranţă case conspirative. Atunci, a fost împuşcat cu un glonţ de calibru 6 milimetri, care i-a intrat prin gât şi i-a ieşit prin spate, nu înainte de a-i secţiona măduva spinării. A fost internat la mai multe spitale din ţară, iar ulterior, cu ajutorul Crucii Roşii italiene, a ajuns la un spital din străinătate, unde i-a fost salvată viaţa. De atunci, a rămas în scaun cu rotile. 

Statul român nu a reuşit, nici după 30 de ani, să spună cine sunt vinovaţii şi să-i pedepsească. „Din fericire, nu am murit toţi la Revoluţie, iar cei care am rămas cu răni adânci pe suflet şi în trup am făcut propriile noastre investigaţii pentru aflarea adevărului“, mărturiseşte ofiţerul. 

Spune că, militar fiind, a realizat că nu cineva din Armată l-a împuşcat, ci un securist. „Glonţul cu care am fost rănit şi care mi-a secţionat măduva spinării era de calibru redus, sub 6 mm, iar Armata avea gloanţe doar de calibrul 7,62 mm“, dezvăluie Costinel Mirea. Astfel, pistoalele Beretta şi armele de calibru mai mic (4 mm, 5,6 mm, 6mm, 6,35 mm) cu pat rabatabil aparţineau UM 0107 (Centrala de Informatii Externe a Securităţii), UM 0770 (unităţi ale Securităţii din „Sectorul Special“), UM 0201, UM 0672 (Filaj), UM 0625 (Direcţia a III- a Contraspionaj, conform CNSAS.

Din păcate, spune fostul militar, ca parte a Dosarului Revoluţiei, anchetatorii nu au luat în calcul dovezile aduse de el, respectiv rapoartele medicale, care demonstrau clar cu ce fel de armă fusese rănit, dar nici martorii indicaţi, care ar fi putut face dezvăluiri ce ar fi ajutat la aflarea adevărului. 

Nu doar unitatea sa militară a fost atacată. Acest lucru l-a aflat mult mai târziu, după ce a stat de vorbă cu supravieţuitori ai revoluţiei. Aşa a aflat că asupra tuturor unităţilor militare s-a tras din case conspirative, pentru ca militarii să nu se poată alătura manifestanţilor. El spune că din seara zilei de 22 decembrie 1989, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, şi după ce Armata a anunţat că este alături de popor, atât unitatea militară din Craiova la care el activa cu gradul de locotenent major, cât şi alte unităţi din toată ţara, au fost atacate în mod diversionist. „La noi se trăgea din blocurile din apropiere. Se urmărea ca militarii să rămână ocupaţi şi închişi în unităţi, pentru a nu se alătura restului populaţiei. De cealaltă parte, reprezentanţii românilor, care se grupaseră în mici formaţiuni în fiecare oraş din ţară, erau infiltraţi cu agenţi ai Securităţii“, explică militarul. Aşa au apărut şi zvonurile că apa este infestată, că este ocupată televiziunea şi alte asemenea zvonuri alarmiste atât de credibile în acele zile de foc. 

„Se aşteaptă să treacă 70 de ani ca să poată spune lucrurilor pe nume“

Bucureşteanul Florian Cristache (53 de ani) este unul dintre eroii Baricadei de la Intercontinental, din 21 decembrie 1989. Acea frontieră simbolică ridicată de revoluţionari, din mese şi scaune, a primit riposta scutierilor şi a TAB-urilor. După ce n-au reuşit să-i împrăştie deşi au pus pe manifestanţi tunurile cu apă, forţele de ordine au răspuns cu gloanţe. Unul dintre ele a ajuns în piciorul său. Dus pe braţe la Spitalul Colţea de câţiva străini, a supravieţuit doar pentru că a fost mutat peste noapte la Spitalul de Ortopedie de la Foişor, unde a fost operat. Ulterior, a aflat că răniţii care au rămas la Colţea au fost ridicaţi de Securitate şi nimeni nu mai ştie nimic de soarta lor. 

Revoluţia prin ochii eroului împuşcat la baricada de la Intercontinental. „N-au reuşit să înfrângă rezistenţa noastră călită în regimul totalitar“
Revoluţia prin ochii eroului împuşcat la baricada de la Intercontinental. „N-au reuşit să înfrângă rezistenţa noastră călită în regimul totalitar“

Florian Cristache 

După 31 de ani de la acel decembrie, este dezamăgit de ceea ce se întâmplă cu Dosarul Revoluţiei. „Ca de obicei, se aşteaptă să treacă 70 de ani ca să poată spune lucrurilor pe nume. Aşteptările au trecut la modul iertării. Deci, n-avem ce să ne mai dorim decât să se recunoască jertfa tinerilor din Decembrie, aşa cum suntem obligaţi să recunoaştem Holocaustul! Aşa cum au fost revoluţia lui Tudor Vladimirescu sau cea de la 1848, aşa aşteptăm să fie recunoscută şi să rămână în istorie Revoluţia din decembrie 1989!“, spune cel care şi-a riscat libertatea şi viaţa pentru adevăr. 

„Cei care au fost la butoane în acel decembrie, când românii au ajuns să tragă în fraţii lor, a dus ţara într-un punct în care unii îl regretă pe Nicolae Ceauşescu“, spune revoluţionarul cu regret. 

 

„Tot mai puţini înţeleg valoarea libertăţii câştigate cu preţul atâtor vieţi“

Gabriela Floare Nanuş (47 de ani), din Bucureşti, este eleva care la Revoluţie a fluturat o zi întreagă steagul pe clădirea CC a PCR. A adus drapelul dintr-un depozit cu materiale de propagandă. Cu un cuţit a decupat stema şi, după ce a reuşit să taie însemnele comuniste, s-a urcat pe acoperiş şi, deşi avea rău de înălţime, beţia libertăţii i-a dat curaj. Întreaga zi a ţinut în mână steagul mai înalt decât ea şi destul de greu. Imaginea tinerei fluturând steagul de pe clădirea Comitetului Central a devenit faimoasă de-a lungul anilor, însă noul regim a dezamăgit-o şi, pentru o perioadă, a fost plecată din ţară. S-a întors, dar gustul amar nu i-a dispărut. 

Spune că, după 31 de ani, are sentimentul că nu vom apuca să aflăm adevărul, că Revoluţia a fost furată. „Totul este un fel de circ pentru a ne lua ochii, când, de fapt, dosarul Revoluţiei nici nu există cu adevărat. Oricum, cei vinovaţi şi-au trăit viaţa bine-mersi şi nu vom apuca să vedem că sunt pedepsiţi. Poate că se va face cândva dreptate, dar va fi una simbolică. Cu fiecare decembrie care trece am sentimentul că din ce în ce mai puţină lume înţelege cât de valoroasă este libertatea câştigată cu preţul atâtor vieţi în acel sfârşit de 89“, spune Gabriela Nanuş. 

gabriela floare nanus

Gabriela Nanuş

Nu şi-a dobândit niciodată certificatul de revoluţionar, pentru că „nu a avut martori, şi nici imagini“. Cu toate acestea, simte că este trădată ori de câte ori aude că în decembrie 1989 nu a fost Revoluţie, ci doar o lovitură de stat. 

  „Totul este un fel de circ pentru a ne lua ochii, când, de fapt, dosarul Revoluţiei nici nu există cu adevărat. Oricum, cei vinovaţi şi-au trăit viaţa bine-mersi şi nu vom apuca să vedem că sunt pedepsiţi” - Gabriela Floare Nanuş 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Amintirile tinerei care a fluturat steagul de pe clădirea CC la Revoluţie: „Se dădeau arme cu buletinul. Am luat şi eu una, deşi nu ştiam să trag“

VIDEO Iadul prin care a trecut o tânără la Revoluţie, pe 21 decembrie 1989: „Vreţi libertate? Vă dăm noi libertate în pământ

Tânăra care la Revoluţie a fluturat steagul la Comitetul Central: „Mă înfurie faptul că la 17 ani mi s-a dat o armă cu gloanţe adevărate pe ţeavă“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite