Mărturii cutremurătoare din lagărele conduse de torţionarii Boştină şi Petrescu: „Închisoarea era o biserică plină de rahat, cu sfinţi cu ochii scoşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deţinuţi politic în lagăr de muncă forţată Foto arhivă IICCMER
Deţinuţi politic în lagăr de muncă forţată Foto arhivă IICCMER

Supravieţuitorii au descris regimul de detenţie la care erau supuşi în lagărele de muncă forţată conduse de torţionarii Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu în timpul regimului comunist. Mărturiile cutremurătoare au fost adunate de cercetătorii IICMER şi constituie dovezi ale comportamentului inuman instaurat de comandanţi.

Cercetătorii de la IICMER au dat publicităţii pasaje din lucrări de memorialistică şi interviuri despre regimul de detenţie din perioada în care Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu au deţinut funcţii de conducere la coloniile de muncă şi la penitenciarele din sud-estul ţării. Aceste mărturii sunt anexate denunţului înaintat de IICCMER către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Despre Gheorghe Boştină

Supravieţuitorii au descris regimul de detenţie în Colonia de muncă Ostrov/formaţiunea 0957 (Ostrov, Dăeni, Salcia, Grădina, Stoeneşti, Frecăţei), condusă de Gheorghe Boştină. Redăm integral mai jos mărturiile acestora.

OVIDIU ORCEAG

S-a născut în 31.07.1941 în oraşul Hârşova, judeţul Constanţa. A fost arestat în anul 1959 şi condamnat la 15 ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Jilava şi coloniile de muncă din Balta Brăilei. A fost eliberat în 19.09.1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„Acolo, la Grădina, am fost în ’60, ’61, ’62. [...] Ieşeam la prăşit porumb, sfeclă, scos sfeclă, curăţat sfeclă... Tot timpul aveai treabă. […] Dimineaţa la ora 5 era deşteptarea, iar dacă erau luni de toamnă sau de iarnă, la 5 era noapte... Şi intrarea în colonii se făcea tot noaptea... De dimineaţa până noaptea erai la muncă silnică... La lucrările de la dig ne ţineau de dimineaţa de noapte, până noaptea... Şi trebuia să-ţi faci norma... Şi uite ceva ce am uitat să-ţi menţionez: dacă nu făceai norma de 3 metri cubi pe zi, te oprea în poartă şi te bătea. Ăsta era unul din motive... [...] Era dimineaţa un fel de cafea cu pâine şi cu o bucăţică de marmeladă aşa cam ca jumătate de cutie de chibrituri. Atât! La prânz felul întâi, felul doi cu turtoi şi seara iar o feliuţă de pâine, cu felul doi. [...] Dar când era timp de persecuţie, ne persecuta pe toţi. Atuncea îţi căuta motive când veneai de la muncă, de la câmp, şi te băteau. Te oprea în poartă şi-ţi dădea 10, 15, 20, 30, după cum apreciau ei... [...] Erau situaţii când ţi-era sete şi n-aveai de unde să bei, că nu veniseră ăştia cu putinile de apă, şi trebuia să bei apă din lac. Şi erau mormoloci, broaşte, şerpi, tot ce vrei... Dădeai apa aşa la o parte, şi erai bucuros că ai găsit-o... Şi uite, că nu ne-am îmbolnăvit...“

IOAN ŞT. POPA

S-a născut în 1935. A fost arestat în 1959 şi condamnat la 3 ani. A executat pedeapsa în închisorile: Uranus, Jilava, Salcia, Grădina, Ostrov, Luciu-Giurgeni. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„Şi când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau seminţele băgate printre scânduri, şi luam cu surcelu’ şi scoteam câte un bob din ăla şi îl molfăiam în gură de foame... aşa eram de înfometaţi. Mâncarea până la urmă o împărţeau brigadierii, care erau oamenii lor, erau informatori... Dacă vedeau o jumară într-un ciubăr din ăla, învârtea aşa de bine polonicu’ încât o lăsa la urmă pentru el. Mereu se învârtea aia pe lângă polonic... şi îţi dădea tot zeamă chioară. […] N-am văzut acolo foc în 3 ani de zile, nimic... Baraca era din chirpici, acoperit cu stuf... Iernile erau cumplite! [...] La un moment dat eram atât de slăbit de efortul ăla, că munceam mult, şi venisem slăbit, avem colici, şi aveam dureri teribile, şi la un moment dat am rupt zeghea de pe mine şi-am spus: Domnule, împuşcaţi-mă! Şi aşa sunt nevinovat. Împuşcaţi-mă pentru că nu vreau să mai trăiesc! Nu mai pot să muncesc aici. [...] Şi mâncam sfeclă furajeră... Ne duceam cu lingurile, şi scormoneam cu ele şi beam suc de ăla de la sfeclă... Sau, cu coadă lingurii, că le ascuţiserăm pe pietre, tocam mărunt verdeaţă, o dumicam cu lingura şi făceam glume: Ia, bă, clorofilă, ia vitamina, băi, ia vitamina! [...] Şi au murit şi de la porumb. Mergeam iarna la cules de porumb din zăpadă, galbenă, cu pulbere... Şi mâncam porumb, băi, ca porcii, ca să ne treacă de foame... Şi porumbu’ ăsta într-adevăr face gaze... Şi nu era de ajuns, şi mai băgam şi în cizme, prin izmene, pe unde dracu puteam... Ştii? Ca să nu vadă ăia din poartă la întoarcere. Şi mâncam. Şi unii au cedat. Acolo mâncarea era problema număru’ unu’ a supravieţuirii. Pentru că, eu, de exemplu, am 1.86 înălţime, şi aveam 52 de kile... Eram distrofic în ultimul hal. [...] Ei aveau următoarea raţiune: bătrânii şi aşa or să moară, dar ăştia tineri trebuie ucişi... Şi atunci ne supunea’ la un regim de muncă silnică epuizantă, şi de teroare ca să te-nnebunească. Asta era! Diagnosticul era degradare fiziologică, biologică. Eu şedeam pe lângă popi, şi făceam şi norma lor, şi tot pe mine mă bătea... că îţi spusei, pe lângă că ne scotea la muncă ne mai şi bătea... Ţăranii aveau brigăzi separate, pentru că acolo se aplica ceea ce numeau ei „lupta de clasă”. Şi le spunea ţăranilor: Bă, voi ştiţi de ce o duceţi rău? Uite, datorită intelectualilor ăstora! Ştii? Ne asmuţea pe unii contra celorlalţi. […] În fiecare zi mureau. Nici hainele nu le lăsau pe cei care mureau, că ziceau că sunt la număr ălea, că erau în gestiune... Mortu’ era învelit cu câte o cârpă din aia, îl ducea fără popă. Puneam şi noi două surcele acolo în formă de cruce la căpătâiul lui. Îl îngropau aşa ca pe câine acolo, într-un un ţarc cu sârmă împletită, sârmă ghimpată. Nici după moarte ăştia nu-s liberi... Aşa a fost la colonia din Salcia, care era o colonie de exterminare, o colonie de sacrificiu. Fuseseră şi-nainte, muriseră ăia înecaţi la diguri... i-au înecat acolo cu sacii în valurile Dunării şi i-a luat viitura. A fost lotu’ ăla de la Salcia pe care i-a condamnat pentru crime împotriva umanităţii, da’ de ochii lumii, că după aia i-a pus în posturi mari...”

CONSTANTIN VELEANU

S-a născut în 22.10.1931 în comuna Giurgiţa, judeţul Dolj. A fost arestat în 1959 şi condamnat la 8 ani muncă silnică. A executat cinci ani din pedeapsă în închisorile Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Jilava, Grădina, Salcia, Stoeneşti. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„La Grădina ne scotea la muncă, la prăşit de porumb şi la sfeclă. Eu fiind copil de ţăran am muncit cân’ am fost copil, c-am avut pământ, şi ştiam cum să prăşăsc... Dar nenorocirea a fost c-au fost profesori universitari care nu ştia’ cum arată porumbu’ mic sau sfecla... cum a fost profesoru’ universitar Musceleanu din Bucureşti, profesoru’ Enache de la Iaşi, care avea studiile făcute la Sorbona, profesoru’ Muscă de la Galaţi... Îi bătea nenorociţii ăştia de gardieni cu parele, domnule. Bine, am luat şi eu bătaie... […] Da’, io am făcut izolare în Balta Brăilei de mi s-a urât... Am stat o lună de zile legat cu mâinile la spate şi cu lanţuri bătute în nituri la picioare, pentru că aşa a zâs ei... tentativă, de evadare. Datorită mâncării care ne-o dădea’ acolo, eram în continuu deranjaţi la stomac şi ne făceam nevoile acolo, în câte o groapă, la punctu’ de lucru de la dig, pentru că acolo am muncit cel mai mult... Dimineaţa acolo fugeam prima dată. Şi un militar din ăsta în termen, când m-am dus la W.C., cu pistolu’ către mine, strigă: Stai că trag! Zâc: Ce-ai mă? Eşti nebun!? Chiar aşa i-a zâs... Stai că trag! Culcat! M-am culcat. A tras cu racheta domne, şi-au venit un pluton de militari, c-un maior, cu căpitani... M-au legat cu mâinile la spate şi m-au dus la colonie. Cu caii te-mpingeau, cu câinii erau pe lângă tine... vai de lume. Şi mi-a’ făcut percheziţie şi prin gură... şi... iertaţi-mi expresia, prin părţile celelante... şi m-au băgat la izolare. M-a chemat a doua zi ţâganu’, fieraru’ coloniei şi m-a băgat la lanţuri şi cu mâinile legate la spate... […] Eram aşa de distrus în Balta Brăilei... că am ajuns la distrofici. Tot în Balta Brăilei m-am îmbolnăvit şi de febră tifoidă.”

NICOLAE MUNTEANU

S-a născut la 8.07.1933 în comuna Suraia, judeţul Vrancea. A fost arestat în noiembrie 1957 şi condamnat la 15 ani de închisoare. A executat pedeapsa în închisorile Galaţi, Gherla şi în Insula Mare a Brăilei. Eliberat la data de 13 aprilie 1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„E, da’ dacă nu făceai trei metri două sute, şi brigadierul nu era’ deştept, te oprea în poartă la colonie... Se făcea un cordon de militari, trei, patru, zece, sau câţi erau, venea doctoru’, şi ăla care bătea. Şi-ţi dădea zece, cinşpe, douăzeci, douăşcinci la fund cu un fier de şase... Cam aşa ceva, sau poate mai gros... Fii atent! Te punea jos, punea picioarele aşa, şi unu’ pe gât... Şi-ţi dădea cum era el de cuviincios, cum avea în el credinţă... Fieru’ nu face sânge, pătrunde în interior... îţi rupe muşchiu’, da’ nu plesneşte pielea să facă sânge... Şi nu lase urme... [...] Au murit! Io am înmormântat un preot din partea Ardealului... I-am făcut un sicriu de stuf, i l-am împletit, că aşa era acolo, cu stuf... Şi i-am pus un bolovan mare ca ăsta la cap... Acolo în general bătrânii mureau, şi mai ales iarna mureau mulţi... Tineretu’ a mai rezistat. [...] În anii ăştia care am executat, şase ani jumătate, n-am avut dreptu’ la scrisori, n-am avut nimic. Am fost deţinut politic.

VASILE CIOBANCAN

S-a născut la 3.09.1929, în satul Blaja, comuna Tăşnad, judeţul Satu Mare. A fost arestat în august 1955 şi condamnat la 15 ani. A executat pedeapsa în închisorile Oradea, Aiud, Gherla şi Salcia. A fost eliberat în iunie 1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„La diguri trebuia să sapi trei metri cubi de pământ, să-l încarci în roabă, să urci cu el pe dig, şi să-l duci la vreo 200 de metri... şi-aşa mai departe. Venea miliţianul şi-ţi măsura groapa unde-ai lucrat, şi dacă n-ai făcut treaba asta seara te oprea la poartă şi te bătea... Până aproape dimineaţa îi băteau câteodată pe cei care nu-şi făcuse’ norma. Şi ce mai făceau? Te lăsau până venea stingerea, şi tu te culcai, şi sperai că scapi. Şi veneau şi te sculau şi te ducea’ la poartă şi te bătea. Te culca la pământ şi-ţi făcea fundul... negru. Te băteau de te făceau praf... Veneai în celulă, cei din jurul tău care ştiau ce ţi s-a întâmplat, luau un cearşaf, îl udau, şi ţi-l înfăşurau ca să-ţi tragă vineţeala... Iar a doua zi trebuia să te duci la lucru şi să faci din nou cei trei metri cubi de pământ. [...] Erau unii preoţi, cum era părintele Raţiu, Dumnezeu să-l ierte, c-a murit în Statele Unite, care era solid şi bine legat aşa... [...] Şi ce făcea? Se ducea el şi-i ajuta pe cei care nu puteau să-şi facă norma... şi el mânca bătaie pentru ăla, că nu mai apuca să-şi facă lucru’ lui. Şi s-au sacrificat unii preoţi foarte mult pentru semenii lor. Îşi făceau adevărata misiune... Acolo puteau s-o facă, într-adevăr, mai bine decât afară...”

ION CIUBOTĂ

S-a născut la 20 septembrie 1919 în satul Cârligi, comuna Onişcani (actualmente Filipeşti), judeţul Bacău. Studii: liceul teoretic Profesia: contabil. A fost arestat la 26 mai 1958 şi condamnat la 20 de ani muncă silnică. A executat pedeapsa în închisorile Constanţa, Aiud, Salcia, Stoeneşti. A fost eliberat la 2 august 1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul IV, Iaşi, Editura Polirom, 2010.

„Salcia era o colonie de muncă pentru exterminare. Spre deosebire de Aiud unde închisoarea era împrejmuită cu zid, aici era înconjurat cu garduri de sârmă ghimpată. Erau acolo nişte saivane de oi, cu geamuri mici, construite pentru adăpostul animalelor. Le-au curăţat şi au băgat acolo paturi din astea metalice.[...] Oho, a’ murit, domnule. Eu nu i-am văzut, dar de murit ştiu c-au murit foarte mulţi, însă nu ştiu unde îi duceau să îi îngroape, că noaptea dispăreau. Era foarte secret totul. [...] Şi la câmp acolo fiind, ne-a’ pus să scoteam sfeclă. Am mâncat sfeclă de-aia, cum eram eu amărât de foame, şi m-am îmbolnăvit de dezinterie. Gata, şi nu mai puteam să mai lucrez, m-au ajutat băieţii. Norocul meu c-a venit la unu’ un pachet şi-am mâncat 3 măsline, doar atât am mâncat, şi n-am mai avut nimic. Parcă Dumnezeu mi-a dat... Domnule, s-a suferit aşa în închisoare, nu vă puteţi imagina ce-a’ putut să facă nenorociţii ăştia din noi. Ce le-am făcut sistemului ăsta comunist? Le-am făcut ceva? Nu le-am făcut nimic. [...] În ce priveşte apa, că era pânza freatică la suprafaţă, eram obligaţi ca în fiecare dormitor să avem butoaie, să punem izma broaştei şi să facem ceai de izmă. Că altfel nu era bună apa aia, era infectă. Era’ şi îngrăşăminte chimice... Mai luam mătrăgună care-i o plantă care face fructe, nişte bobiţe negre aşa micuţe, şi noi ne făceam din el sirop deşi era considerată otrăvitoare.”

DUMITRU FLOREA

S-a născut la 7 martie 1936 în Mărunţei, judeţul Olt. A fost arestat la 1 august 1959 şi condamnat la 4 ani închisoare corecţională. A executat pedeapsa în închisorile Piteşti, Giurgeni, Ostrov. A fost eliberat la 31 iulie 1963. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul IV, Iaşi, Editura Polirom, 2010.

„Şi v-aş mai reda o scena de la Grădina. Am fost duşi la muncă, la dig. Acolo de fiecare dată erau şi oameni bătrâni, care nu putea’ face norma, cei 3 metri cubi care trebuiau să fie transportaţi cu roaba pe dig. Şi îi ajutam pe toţi să facă absolut tot ce este posibil ca să nu mai fie şi ei bătuţi, pentru că aşa se întâmpla: cine nu făcea norma era dat pe listă de către brigadier. Brigadierii ăştia erau cei mai bine întreţinuţi. Ei dădeau lista la poartă, şi îşi lua omu’ porţia de 7-8-10 curele de ventilator pe fundul gol. […] A venit cu şareta cu cal, cu centură, diagonală, pistol aici, pistol aici – două pistoale – şi cătuşe. Mi-a pus mie la mâna dreaptă, lu’ Gigel la mâna stângă. Şi a făcut proces verbal cu şeful gărzii c-a luat 2 deţinuţi de acolo. Ne-a pus în faţa calului şi ne-a încătuşat de dârlogi, şi eram spânzurat cu cătuşele. Uitaţi, se vede şi acuma. Şi a început să dea bice la cal. Gigel era bucureştean, nu ştia, da’ eu eram de la ţară, şi i-am zis: „Băi, pune mâna aicea pe dârlogi şi pe zăbale şi ţine calu’ să nu fugă.” Calu’ l-am ţinut, că era slab în gură, probabil. Şi îi zic: „Hai să ţipăm la el acum, că n-aude decât el.” Şi am început: „Bă nenorocitule, ai şi tu copii, bă! Nemernicule! Tu ştii, bă, că asta e crima împotriva umanităţii? O să vezi tu ce-o să păţeşti! Ai să vezi...” Şi să ştiţi că pe undeva a mers, că zice: „Bine. Mergeţi pe acolo pe alături, şi eu merg cu voi. Da’ să mergeţi mai repede!” Şi a scos cătuşele, după aproximativ 1 kilometru, aşa. Şi-am ajuns la colonie. Ştiam ce ne aşteaptă... „Gigele, suferi la bătaie?” „Ce să facem acu’? N-avem ce face.” Într-adevăr, ne-a despuiat şi-a început să dea cu acele curele de ventilator vestite. Erau foarte groase, aveau dimensiuni destul de mari... Şi am numărat până la 6 sau 7, că pe urmă n-am mai numărat, n-am mai ştiut, atâta a dat. Şi ne-am pomenit duşi apoi într-o cameră de izolare. Ne-am trezit acolo. Era nisipul cam de o jumate de metru, iar priciul, patu’ de dormit care se numea prici, era spânzurat de perete şi încuiat acolo. Îl desfăcea’ la ora 10 seara şi îl strângea’ la 6 dimineaţa. Şi când ne-am mai revenit zic: „Bă Gigele, hai să facem greva foamei.” El: „Eu n-o fac, că nu pot.” „Eu o fac.” Şi am făcut greva foamei. Vin şi mă întreabă: „De ce faci greva foamei?” „Fiindcă sunt chinuit.” Şi am dat în scris. Se aducea ceaiu’ de dimineaţă şi feliuţa de pâine şi le ţinea pân’ la 12. La 12 venea, se uita bine la el, îl examina, îl lua. Aducea mâncarea, arpacaşul ăla, îl lăsa până seara. Seara iar venea, se uita, lăsa cana de seara până dimineaţa. Şi aşa mai departe. Până la urmă a văzut că nu mănânc... Am zis: „Domnule, nu încercaţi să mă alimentaţi artificial, fiindcă n-o să aveţi nicio şansă. Îmi voi provoca vărsături... Nu vreau.” Şi după 3 zile a venit procuror, nu mai reţin cum îl cheamă, şi-a zis aşa: „Da’ ce ai dumneata?” „Nu ştiu dacă mai arăt tânăr sau bătrân, da’ ăştia ne chinuie mult aicea şi probabil că şi dumneavoastră ştiţi de chinurile [pe] care le suferim.” „Da, sunt aici.” „Nu mai vreau să muncesc pentru regimul comunist. Să mai remarcaţi că am făcut treburi mari în Balta Brăila. Am făcut dig, am asanat... Nu pot să mai muncesc.” „Păi, te trimet la celulă.” „Aşa scrie acolo la mine: temniţă grea. Bun, trimeteţi-mă acolo. Trimeteţi-mă unde oi vrea dumneavoastră.” Şi până la urmă le-a dat un ordin şi a zis că să stau mereu în colonie. Şi am scăpat, şi-am stat în colonie.”

Despre Marian Petrescu

Iată alte mărturii ale supravieţuitorilor, despre regimul de detenţie din perioada în care Marian Petrescu a fost comandant al Penitenciarului Galaţi. Şi aceste mărturii sunt anexate denunţului înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

IOAN ŞT. POPA

S-a născut în 1935. A fost arestat în 1959 şi condamnat la 3 ani. A executat pedeapsa în închisorile: Uranus, Jilava, Salcia, Grădina, Ostrov, Luciu-Giurgeni. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„Şi ne-a dus în închisoarea din Galaţi. Închisoarea acolo... Era o biserică plină de rahat, cu sfinţii cu ochii scoşi, şi plină cu dejecţii pe jos. Ne-a aruncat la 500 de inşi... erau numai dejecţii pe acolo, şi câteva castroane din care să mâncăm. Crăpam de foame! Îţi spun: crăpam de foame! Şi când am plecat cu bacurile spre Salcia, erau seminţele băgate printre scânduri, şi luam cu surcelu’ şi scoteam câte un bob din ăla şi îl molfăiam în gură de foame... aşa eram de înfometaţi.”

COSTICĂ BUDU

S-a născut în 27.04.1939 în comuna Suraia, judeţul Vrancea. A fost arestat în 8.12.1958 şi condamnat la 10 ani. A executat pedeapsa în închisorile Galaţi, Periprava, Salcia, Poarta Albă, Gherla. A fost eliberat în martie 1960. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„Da, la Galaţi ne scoteau la anchetă şi noaptea şi ziua, până recunoşteai. Iar acolo băga în celula ta un microbist de al lor, adică un turnător, care se văita că el are 2 ani di zile... Îi povesteai ca fraieru’, îi povesteai tot cum s-a întâmplat, cum s-a bătut, şi după aceea îl scotea pe el şi îl întreba... Şi el zicea: Uite, mă scoate şi pe mine! Şi el povestea ce i-am spus eu... Şi te scotea iar... Şi dacă nu recunoaşteai ce i-ai spus lu’ ăla, că nu ştiai ca îi turnător, luai bataie... Dar eu ştiam... Şi nu conta cum te băteau, că te lua şi la cap şi la chicioare, te trântea pe jos, nu conta te băga şi sub pat şi dădea şi cu ghioaga... Aducea din ăştia, de la drept comun. Aveam ochelari, când te scotea... Şi făcea din palme şi apărea de la anchetator... Ăia de făceau ancheta erau sergenţi, sergenţi majori, şi băteau din palme şi apărea bătăuşul: Ăsta trebe bătut... Fă-ţi treaba! El stătea, fuma o ţigară afară şi te bătea ăştia... Apoi: Hei bă, cum îi, ai zis da? Că te mai iau odată! Ei, dacă am văzut aşa am zis: Pizda măsii... şi am recunoscut. Am dat la unu doi pumni... Am zis pentru că oricum m-au turnat ăştia... Cum mă? Ăsta spune şi tu nu spui! Am dat dom’le de două ori, am dat doi pumni. M-am gândit cât o să hie pedeapsa? O lună, două? Şi mi-a tras 10 ani... Şi a fost trei inşi care am fost cu zece ani, restul 18, 15, 20 şi 25 de ani.”

TEOFIL VASILE NECULĂIŢĂ

S-a născut în 14 noiembrie 1931 în Suraia, judeţul Vrancea. A fost arestat în 25.12.1958 şi condamnat la 15 ani muncă silnică şi 5 ani degradare civică. A executat pedeapsa în închisorile Galaţi şi Gherla. A fost eliberat în 10.05.1964. Interviu publicat în Cosmin Budeancă (coord.), Experienţe carcerale în România comunistă, volumul I, Iaşi, Editura Polirom, 2007.

„Şi am stat la Galaţi... Pe mine m-a ţinut singur în celulă. Anchetă, bătaie. [...] Ne ţinea în celulă... Când ne ducea la anchetă ne puneau ochelari cu care nu vedeam... Eu... a’ văzut că văd, şi îmi punea două perechi. Zicea: Păi cum, te joci cu baba oarba?! Ne duceau la anchetă şi vroiau să spui ce doreau ei... Da’ eu nu am răspuns cu nimic... Mi-au dat dantura jos... Bătaie... În anchetă ne-au zăpăcit cu bătaia... Nu puteam să-mi ţin maxilaru... rămâneam cu gura aşa... Mi-o îndreptam! Aşa bătaie luam... Păi vreo două săptămâni am fost bătuţi în continuu... Şi de două ori pe zi te scotea la anchetă să recunoşti ce vroiau ei. Veneau... deschideau vizeta: Cutare. Îţi dădea ochelarii şi te duceai cu el. Şi acolo: Spune, care-i treaba!? Ce a făcut cutare? Întreba de alţii... Şi eu: Nu ştiu. Eu l-am luat pe nu ştiu în braţe şi nu am spus nimic... nu am recunoscut nimic chiar dacă ştiam, da’ n-am recunoscut nimic. Şi dăi bătaie... Îmi dădea câte un pumn, aşa, şi rămâneam cu falca umflată... după care o dădeam la loc... Cu pumnii tare ne băteau... Până la proces, cât am stat în anchetă... am luat bătaie...”
 

Statistici privind decesele în penitenciarul Galaţi în perioada în care Gheorghe Boştină a îndeplinit funcţia de locţiitor politic (1 iulie 1957 – februarie 1960)

Total decese: 68

Anul cu cele mai multe decese: 1959 (49 decese)

Grupa de vârstă cu cei mai mulţi decedaţi: 50-59 ani (34%)

Cel mai tânăr deţinut decedat Neamţu Vasile (20 ani)

Cel mai în vârstă deţinut decedat: Stoenescu Calistrat (79 ani)

Media de vârstă a celor decedaţi: 55.6 ani

Ocupaţie înainte de detenţie: agricultor 31%, muncitor 7%, învăţător 3% etc

Cauze de deces: afecţiuni pulmonare (35%), afecţiuni cardiovasculare (34%), afecţiuni hepatice (16%), altele (15%)

Statistici privind decesele în Colonia de muncă Ostrov în perioada în care Gheorghe Boştină a îndeplinit funcţia de locţiitor politic (1 iulie 1956 – 1 iulie 1957 şi 1 februarie 1960 – 15 august 1964)

Total decese: 32

Anul cu cele mai multe decese 1960 (19 decese)

Grupa de vârstă cu cei mai mulţi decedaţi: 50-59 ani (41%)

Cel mai tânăr deţinut decedat: Popescu-Paraschiv Dorel (23 ani)

Cel mai în vârstă deţinut decedat: Vartic Constantin şi Iliescu Dumitru (59 ani)

Media de vârstă a celor decedaţi: 46.2 ani

Cauze de deces: enterocolită şi dizenterie, TBC, insuficienţă cardiacă, edem pulmonar etc

Statistici privind decesele în penitenciarul Galaţi în perioada în care Marian Petrescu a îndeplinit funcţia de comandant (1 februarie 1959-1 decembrie 1966)

Total decese: 104

Anul cu cele mai multe decese: 1960 (56 decese)

Grupele de vârstă cu cei mai mulţi decedaţi: 60-69 ani (32%) şi 50-59 ani (32%)

Cel mai tânăr deţinut decedat: Neamţu Vasile (20 ani)

Cel mai în vârstă deţinut decedat: Stoenescu Calistrat (79 ani)

Media de vârstă a celor decedaţi: 58.3 ani

Ocupaţie înainte de detenţie: agricultor 49%, muncitor 6%, preot 5%, învăţător 4% etc

Cauze de deces: afecţiuni pulmonare (54%), afecţiuni cardiovasculare (20%), afecţiuni hepatice (17%), altele (9%)

Demascarea

Torţionarii Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu au fost demascaţi joi de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cercetătorii au depus actele doveditoare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, făcând sesizare penală pentru comiterea de crime politice în timpul regimului comunist.

Cei doi torţionari sunt încă în viaţă, conform Evidenţei Populaţiei, şi trăiesc la Bucureşti. Marian Petrescu a fost comandant al unor colonii de muncă şi penitenciare de la Galaţi, fiind responsabil de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a 104 de deţinuţi politic. Gheorghe Boştină, fost locţiitor politic, este responsabil de decesul a 100 de deţinuţi politic.

Lista continuă

Istoricul Radu Preda, director IICCMER, a lansat un apel public referitor la prelevarea de probe ADN de la rudele directe ale victimelor deshumate în campania de săpături derulată de IICCMER la Periprava în perioada 2015-2016. Preda a anunţat că, din datele furnizate de Evidenţa Populaţiei, cei doi torţionari trăiesc. El a făcut apel la autorităţi şi la victimele torţionarilor să conlucreze pentru demascarea şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi, câtă vreme aceştia sunt în viaţă, iar faptele nu s-au prescris.

IICCMER a mai documentat activitatea criminală a torţionarilor Alexandru Vişinescu (Râmnicu-Sărat), Ion Ficior (Periprava), Iuliu Sebestyen (Gherla), Florian Cormoş (Cernavodă), Constantin Istrate (Oneşti), Nicolae Tilici, Refic Fizula şi Teodor Sârbu. La 10 februarie 2016, Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, iar la 30 martie 2016 Ioan Ficior a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, printr-o decizie care nu este definitivă.

Cum să fabrici un torţionar

Cei doi torţionari au o fişă biografică tipică unui demnitar fabricat din rândurile clasei muncitoare. Colonelul Marian Petrescu Ventura (Bonaventura) s-a născut la 12 noiembrie 1931, în Bucureşti. Era mecanic ajustor în uzina Laminorul din Capitală când a fost încorporat în decembrie 1950 şi trimis la Şcoala militară de ofiţeri Radna nr. 2. A fost selecţionat apoi pentru Şcoala de ofiţeri MAI Câmpina. În 1954 devine şef secţie şi regim la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă. În 1954 era locţiitor al şefului Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Închisori şi Penitenciare (UM 0618 Bucureşti).

Torţionarul Marian Petrescu Sursa foto Miliţia Spirituală

image

În octombrie 1956, Marian Petrescu este numit comandant al Coloniei de Muncă Roznov/formaţiunea 0692, până la 1 martie 1957, apoi a îndeplinit funcţiile de comandant la Colonia de Muncă Bârcea Mare/formaţiunea 0691 (1957-1958), comandant la Colonia de Muncă Berteşti/formaţiunea 0935 (1958-1959), comandant la Penitenciarul Galaţi (1959-1966); şef al Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Pază şi Regim a DGPCM/DGP (1966-1972), comandant la Penitenciarul de Minori Bucureşti (1972-1973), comandant al Penitenciarului Ilfov (1973-1977), locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Penitenciarul Bucureşti (1977-1979). A fost decorat cu mutiple distincţii în anii 1963-1972, inclusiv cu Ordinul „Pentru Servicii Deosebite Aduse în Apărarea Orânduirii Sociale şi de Stat“ (1964).

Boştină, făcut general-maior în primele zile de după Revoluţie

General-maiorul de securitate Gheorghe Boştină este originar din Ciuperceni, Gorj, unde s-a născut la 6 aprilie 1930. Era ţăran sărac la origine, având la bază doar 4 clase industriale - după cum specifică specialiştii. Profesia de bază la încadrarea în MAI era de strungar în fier. În 1948 era voluntar pe şantierul Salva-Vişeu, iar în mai 1950 a ajuns operator la cinematograful Sfatului popular din Târgu-Jiu. În decembrie 1950 este încorporat, fiind trimis la Şcoala militară de ofiţeri din Câmpina. Timp de 2 ani şi 6 luni a lucrat ca locţiitor politic la Regimentul de securitate Bucureşti.

Torţionarul Gheorghe Boştină Sursa foto Miliţia Spirituală

image

În martie 1956, Gheorghe Boştină a devenit membru de partid şi a fost decorat cu medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de stat“. A fost mutat în Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă şi încadrat ca locţiitor politic la Colonia de Muncă Dăeni. În iulie 1957 a fost promovat locţiitor politic al Penitenciarului Galaţi. În februarie 1960 a fost numit locţiitor politic al Formaţiunii 0957 Ostrov şi organizator de partid la Gospodăria MAI Salcia. În 1960 a urmat cursul de propagandişti de pe lângă Şcoala superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu“. La 1 octombrie 1964 a fost numit locţiitor al şefului secţiei politice din brigada pază obiective Constanţa, iar la 6 ianuarie 1964 a devenit şeful secţiei politice a brigăzii de pază Constanţa. A fost şef de Secţie la Direcţia Informaţii Externe - UM 0544 Bucureşti din DSS (din 1979), şef al Inspectoratului judeţean Constanţa al MI (din 1979), membru în CJ Constanţa al PCR şi în Biroul CJ Constanţa al PCR (1979 – 1984), deputat în Consiliul popular al judeţului Constanţa. Între 25 decembrie 1989 şi 1990 a îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Prin Decretul 23 din 28 decembrie 1989, colonelul Boştină D. Gheorghe este înaintat la gradul de general maior. 

Apel public pentru demascare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat joi, 30 iunie, o conferinţă de presă în care a făcut publice rezultatele celor mai recente acţiuni de investigaţii speciale şi situaţia sesizărilor penale formulate de Institut.

„A fost lansat un apel public referitor la prelevarea de probe ADN de la rudele directe ale victimelor deshumate în campania de săpături derulată de IICCMER la Periprava, în perioada 2015 - 2016. De asemenea, sub rezerva prezumţiei de nevinovăţie, au fost dezvăluite două noi nume din lista de persoane suspectate pentru comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist. Este vorba despre: Petrescu Marian, fost comandant al unor colonii de muncă şi penitenciare în timpul regimului comunist, responsabil de aplicarea unui regim de detenţie care a dus la decesul a 104 de deţinuţi politic; Boştină Gheorghe, fost locţiitor politic, responsabil de decesul a 100 de deţinuţi politic. Pe numele acestora, IICCMER a depus sesizări penale.

În cadrul conferinţei de presă a fost prezentată situaţia la zi a sesizărilor penale înaintate de Institut. Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon +40 21 316 7565“, a transmis IICMER.

Investigaţiile IICCMER

În aprilie 2013, IICCMER a anunţat că a identificat numeroase fapte cu posibile consecinţe de natură penală comise de foşti angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor în urma exercitării funcţiilor în perioada 1950-1964.

Pe 30 iulie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav. Pe 3 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de lt.-col. (r) Alexandru Vişinescu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sarat, a supus colectivitatea reprezentată de deţinuţii politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiţii de existenţă sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acţiuni ce depăşesc cadrul legal.

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, col. (r) Ioan Ficior, pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. Pe 24 octombrie 2013, Parchetul instanţei supreme a anunţat că a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ioan Ficior sub aspectul săvârşirii infracţiunii de genocid, constând în aceea că, în virtutea funcţiilor de comandant şi locţiitor de comandant deţinute în perioada 1958-1963, a introdus şi coordonat un regim de detenţie represiv, abuziv, inuman şi discreţionar împotriva categoriei deţinuţilor politici aflaţi în Colonia de muncă Periprava.

Pe 16 ianuarie a.c., IICCMER a făcut public rezultatul investigaţiilor în cazul lt.-maj. (r) Iuliu Sebestyen, decedat în octombrie 2013 şi suspectat de comiterea unor crime şi abuzuri politice în perioada în care a îndeplinit funcţia de locţiitor pentru pază şi regim (ianuarie 1954 – decembrie 1955) în cadrul Penitenciarului Gherla (Formaţiunea 0606).

Pe 11 februarie 2014, IICCMER a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva cpt. (r) Florian Cormoş, fost comandant al coloniei de muncă Cernavodă, pentru infracţiuni contra umanităţii.

Pe 8 iulie 2014, IICCMER a cerut Parchetului începerea urmăririi penale împotriva lui Constantin Istrate, fost locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la colonia de muncă Oneşti, respectiv locţiitor al comandantului pentru pază şi regim / comandant la Penitenciarul Gherla pentru infracţiuni contra umanităţii. Pe 11 februarie 2015, IICCMER a solicitat începerea urmăririi penale împotriva lui Tilici Neculai, fost comandant de penitenciar, Fizula Refic, ofiţer politic, şi Sârbu Teodor, subofiţer de Securitate.

Pe 10 februarie 2016, Alexandru Vişinescu a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii, iar pe 30 martie 2016 Ioan Ficior a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare pentru infracţiuni contra umanităţii printr-o decizie care nu este însă definitivă. Potrivit cadrului legal de funcţionare, IICCMER este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

Periprava, cimitirul din Deltă

La începutul anilor ’50, Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig pe o lungime de 16,5 km între localităţile Periprava şi Sfiştofca pentru a proteja de inundaţii terenurile care urmau să fie defrişate de stuf şi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri.

Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduşi inclusiv mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea  brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare.

Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi.

Groapa comună

În octombrie 2013, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a făcut public raportul arheologic privind investigaţiile de teren de la fosta colonie de muncă de la Periprava. Diagnosticul arheologic confirma existenţa unei gropi comune cu rămăşiţe umane aparţinând unor victime de la colonia de muncă.

În urma investigaţiilor întreprinse în septembrie 2013, IICCMER a identificat un loc de înhumare a deţinuţilor decedaţi în perioada 1958-1963 în colonia de muncă Periprava. Locul de înhumare se află în perimetrul actualului cimitir al localităţii, într-o zonă lipsită de morminte ale comunităţii locale de ruşi lipoveni. Săpăturile arheologice au acoperit un areal circa 700 metri pătraţi, fiind identificate rămăşiţe umane aparţinând unor defuncţi depuşi în modalităţi diferite, înhumaţi în mai multe perioade.

image

Raportul privind diagnosticul arheologic efectuat în cimitirul de la Periprava (comuna C.A. Rosetti, jud. Tulcea) conţine detalii cu privire la stabilirea locului de înhumare a deţinuţilor din colonia de muncă şi la modalitatea în care s-au practicat aceste înhumări. Potrivit raportului, practica de înhumare iese din tiparele tradiţionale şi arată cruzimile la care au fost supuşi deţinuţii înainte de a muri. De exemplu, unul dintre schelete avea picioarele încrucişate şi legate (probabil cu o sârmă), iar poziţia nefirească a capului, aplecat într-o parte, împreună cu vertebrele cervicale (dislocate), denotă o introducere forţată a cadavrului. În alte cazuri, morţii erau depuşi în lăzi din lemn sau înfăşuraţi în rogojini din material organic. O particularitate anatomică interesantă a fost constatată la un alt defunct: mâna dreaptă era îndoită, cu palma adusă sub bărbie, iar laba piciorului drept lipsea.

„Probele materiale analizate de arheologi arată că rămăşiţele umane aparţin unor foşti deţinuţi de la colonia de muncă de la Periprava. Datele din raportul arheologic susţin ipotezele noastre şi arată brutalitatea şi primitivismul administraţiei coloniei.  În perioada următoare, vom analiza toate probele şi vom extinde investigaţiile. E important ca în acest caz să avem inclusiv analize antropologice şi ADN pentru a stabili identitatea celor îngropaţi la Periprava. IICCMER va transmite Parchetului General toate aceste noi informaţii”, au declarat cercetătorii IICCMER.

Mormintele de sub apă

Într-un colţ al cimitirului din Periprava s-au descoperit 11 morminte ale foştilor deţinuţi politici care au murit în lagărul de muncă din localitate. Primele 5 morminte au fost descoperite în 2013, de către arheologi din Constanţa. Patru dintre defuncţi au fost înmormântaţi în sicrie din lemn, iar unul direct în pământ.

Zona a fost conservată şi în momentul în care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru continuarea campaniei, o echipă de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca a continuat investigaţiile pentru căutarea, descoperirea şi deshumarea cadavrelor. Săpăturile care s-au întins pe o suprafaţă de 700 metri pătraţi au avut loc în mai 2015.

„Am făcut arheologie sub apă. Locul unde au fost înmormântaţi morţii din lagăr, de la marginea cimitirului lipovenesc, este sub cota de 90 de centimetri. Am lucrat cu pompa lângă noi“, spune arheologul Gheorghe Petrov, de 52 de ani, din Cluj. Munca lor a fost cu atât mai grea cu cât solul din deltă este nisipos.

Arheologii au mai descoperit încă şase morminte în aceaşi zonă indicată de localnici, de foşti gardieni ai lagărului de la Periprava. „De data aceasta, cercetarea s-a făcut în prezenţa unui medic legist şi a unui procuror. Scheletele vor fi duse la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti pentru a fi identificate. Ulterior, or fi anunţaţi urmaşii lor pentru o probă de ADN“, spune arheologul.

Mărturiile spun că unii deţinuţi morţi erau nveliţi în trestie de zahăr şi legaţi cu sfoară şi aruncaţi peste gardul lagărului. Apoi, cadavrele erau înmormântate într-un colţ al cimitirului, fără nicio cruce. Este posibil, spune arheologul, ca multe trupuri să fi fost înmormântate în Pădurea Letea şi pe marginea Dunării. Lagărul este situat la o distanţă de aproximativ trei kilometri de sat, unde mai sunt aproximativ 150 de gospodării.

Din fostul lagăr au mai rămas doar câteva ziduri. Digul construit cu atâtea sacrificii de deţinuţi, de 16 kilometri, mai poate fi văzut şi el. Clădirea fostului comandament al lagărului s-a transformat într-un hotel de patru stele – „Ultima frontieră“.

Fostul comandant de la Periprava, deferit justiţiei

Pe 18 septembrie 2013, IICCMER a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începerea urmării penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Periprava, colonel (r) Ioan Ficior (85 de ani), pentru săvârşirea infracţiunii de genocid. În aceeaşi zi, Ministerul Public a anunţat că a înregistrat denunţul formulat de Institut. IICCMER informa că din investigaţiile întreprinse a reieşit că Ioan Ficior a impus şi a întreţinut un regim de exterminare a deţinuţilor politici aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate în cadrul coloniei de muncă Periprava, în virtutea funcţiilor de conducere pe care le-a ocupat în cadrul acestui loc de deţinere, în perioada 1958-1963.

image

Cine sunt Gheorghe Boştină şi Marian Petrescu

Iată fişele biografice ale celor doi torţionari:

BOŞTINĂ D. GHEORGHE, General-maior de securitate

Născut la 6 aprilie 1930, în comuna Ciuperceni, jud. Gorj.

Origine socială: ţăran sărac

Naţionalitate: română

Studii: 4 clase industriale

Profesia de bază la încadrarea în MAI: strungar în fier

Între septembrie 1937 şi iunie 1944 a fost elev la şcoala primară din localitatea Ciuperceni, iar între octombrie 1944 şi iunie 1948 a intrat ucenic la Pirotehnica Armatei (fosta uzină Sadu din Târgu Jiu), urmând, în paralel, şcoala profesională de ucenici până în 1950. În 1948 merge voluntar pe şantierul Salva-Vişeu, iar în mai 1950 a fost scos din producţie, lucrând ca operator la cinematograful Sfatului popular din Târgu-Jiu.

În decembrie 1950 a fost încorporat în regimentul 7 artilerie din Buzău, mai apoi fiind mutat în cadrul unităţilor MAI. În octombrie 1951 a fost trimis la şcoala militară de ofiţeri din Câmpina, după doi ani terminând cu gradul de locotenent. Timp de 2 ani şi 6 luni a lucrat ca locţiitor politic la Regimentul de securitate Bucureşti. În martie 1956 a devenit membru de partid şi a fost decorat cu medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii de stat”.

Din octombrie 1955 până în mai 1956 a urmat cursul de perfecţionare ofiţeri Oradea, apoi a lucrat ca locţiitor politic de companie în aceeaşi unitate. A fost mutat în Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă şi încadrat ca locţiitor politic la Colonia de Muncă Dăeni. În iulie 1957 a fost promovat locţiitor politic al Penitenciarului Galaţi. În februarie 1960 a fost numit locţiitor politic al Formaţiunii 0957 Ostrov şi organizator de partid la Gospodăria MAI Salcia. În 1960 a urmat cursul de propagandişti de pe lângă Şcoala superioară de Partid „Ştefan Gheorghiu”, lucrând la aceeaşi formaţiune.

La 1 octombrie 1964 a fost numit locţiitor al şefului secţiei politice din brigada pază obiective Constanţa, iar la 6 ianuarie 1964 a fost numit şeful secţiei politice a brigăzii de pază Constanţa. Din 1964 a fost numit instructor în Secţia pentru probleme militare şi justiţie a CC al PCR până la 12 aprilie 1978). La conferinţa regională de partid Dobrogea a fost ales delegat la cel de-al IX-lea congres al PCR.

A îndeplinit funcţiile de secretar al Comitetului de partid din aparatul central al Ministerului de Interne începând cu data de 12 aprilie 1978, membru în Biroul Consiliului Politic din MI (din februarie 1979), instructor la CC al PCR (din august 1974); şef de Secţie la Direcţia Informaţii Externe – UM 0544 Bucureşti din DSS (din 1979), şef al Inspectoratului judeţean Constanţa al MI (din 1979), membru în CJ Constanţa al PCR şi în Biroul CJ Constanţa al PCR (1979 – 1984), deputat în Consiliul popular al judeţului Constanţa.

Între 25 decembrie 1989 şi 1990 a îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Prin Decretul 23 din 28 decembrie 1989 colonelul Boştină D. Gheorghe este înaintat la gradul de general maior.

PETRESCU VENTURA (BONAVENTURA) MARIAN, colonel

Născut la 12 noiembrie 1931, în Bucureşti.

Originea socială: muncitor.

Naţionalitate: română.

Studii: şcoala medie

Profesia de bază la încadrarea în MAI: mecanic ajustor.

A terminat şcoala primară în 1945, iar în 1947 a intrat ucenic la un atelier mecanic din Bucureşti. În ianuarie 1948 se transferă la uzina Laminorul din Bucureşti, unde se califică în meseria de mecanic trefilor.

În decembrie 1950 a fost încorporat şi trimis la Şcoala Militară Ofiţeri Radna Nr. 2, iar din ianuarie 1951 a fost selecţionat pentru Şcoala de ofiţeri MAI Câmpina. După absolvire, în august 1952, a primit gradul de locotenent şi a fost repartizat la Regimentul 1 A.L.A. (fostul Centru de Instrucţie al Apărării Locale Antiaeriene).

În 1954 este avansat locotenent major şi promovat în funcţia de şef secţie şi regim la Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă. Între aprilie şi octombrie 1954 ocupă funcţia de locţiitor al şefului Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Închisori şi Penitenciare (UM 0618 Bucureşti).

Începând cu luna octombrie 1956 este numit comandant al Coloniei de Muncă Roznov/formaţiunea 0692 până la 1 martie 1957, urmând a îndeplini, pe rând, funcţiile de comandant la Colonia de Muncă Bârcea Mare/formaţiunea 0691 (1 martie 1957-1 aprilie 1958), comandant la Colonia de Muncă Berteşti/formaţiunea 0935 (1 mai 1958-1 februarie 1959), comandant la Penitenciarul Galaţi (1 februarie 1959-1 decembrie 1966); şef al Serviciului Pază şi Regim din Direcţia Pază şi Regim a DGPCM/DGP (1 decembrie 1966-1 august 1972), comandant la Penitenciarul de Minori Bucureşti (1 august 1972-1 august 1973), comandant al Penitenciarului Ilfov (1 august 1973-1 august 1977), locţiitor al comandantului pentru pază şi regim la Penitenciarul Bucureşti (1 august 1977-1979).

A fost decorat cu: medalia „În Serviciul Patriei Socialiste”, clasa I (1963); medalia „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale RPR” (1964); medalia „A XX-a aniversare a eliberării Patriei de sub jugul fascist” (1964); medalia „Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale şi de stat” (1967); medalia „A XXV-a aniversare a eliberării Patriei de sub jugul fascist” (1969); medalia „A 50-a aniversare a înfiinţării PCR” (1971); medalia „25 de ani de la proclamarea Republicii” (1972); medalia „30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascistă” (1974), Ordinul „Pentru Servicii Deosebite Aduse în Apărarea Orânduirii Sociale şi de Stat” (1964); Ordinul „Meritul Militar”, clasa a III-a (1967) şi clasa a II-a (1972).

Pe aceeaşi temă:

Periprava, colonia de muncă unde au murit 124 de deţinuţi. Arheologi şi experţi caută rămăşiţele pământeşti ale celor care au fost îngropaţi aici

Crimele din lagărul de la Periprava: morţii erau îngropaţi în cimitirul lipovenesc fără nicio cruce. Arheologii au descoperit 11 morminte

Mărturia unui deţinut nenorocit pe viaţă de torţionarul Ion Ficior: „Un făţarnic recompensat de statul român pentru abuzurile făcute“

Ioan Ficior, condamnat la 20 de ani închisoare. Torţionarul chefuia cu colegii şi întreţinea relaţii intime cu soţia locţiitorului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite