Marşul Bicicliştilor, manifestarea la care politicienii au interdicţie. „Vrem calitate a vieţii, respect pentru cetăţeni şi un oraş pentru oameni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marşul Bicicliştilor are loc sâmbătă, 22 aprilie, în Constanţa. Punctul de întâlnire este Piaţa Ovidiu, la ora 14.30, unde sunt aşteptaţi toţi cei care se simt stingheri într-un oraş al maşinilor.

„Vă aşteptăm să cerem împreună un#oraspentruoameni“, invită organizatorii de la Tomis Bike Constanţa, Baricada Verde, OPTAR.RO, Masa Critică Constanţa.

Marşul Bicicliştilor se află la a treia ediţie, primele două având loc la 24 aprilie şi la 24 septembrie 2016. Traseul marşului este acesta: Strada Mircea cel Bătrân, stânga Strada Ion Raţiu, dreapta Bulevardul Tomis, dreapta Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, dreapta Strada Soveja, întoarcere sens giratoriu Soveja-Primăverii, dreapta Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, întoarcere sens giratoriu City Park Mall (Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu), dreapta Strada Soveja, întoarcere sens giratoriu Autogară Nord, stânga Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, întoarcere sens giratoriu Păpădie, Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, stânga Strada Soveja, dreapta Bulevardul Mamaia, Strada I.G. Duca, stânga Bulevardul Ferdinand, dreapta Bulevardul Tomis, dreapta Primăria Constanţa, Bulevardul Tomis, Strada Traian, Piaţa Ovidiu.

Motivele organizării protestului sunt neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră, încurajarea transportului motorizat, lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii, neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate. Adunarea publică îndeplineşte toate conditţiile legale de desfăşurare, iar organizatorii marşului se delimitează de orice mesaj sau acţiune politică ce poate fi asociată acestui protest. 

image

„Acţiunea nu are nicio conotaţie politică, fiind în fapt o acţiune care vizează politicile de dezvoltare urbană. Considerăm că mediul politic este de fapt destinatarul final al acestui marş, astfel că invităm orice membru de partid care doreşte să se alăture marşului să o facă mai degrabă instituţional, prin decizii administrative care să conducă la o dezvoltare sustenabilă a oraşului. Solicităm mediului politic să înţeleagă demersul ca fiind unul al cetăţenilor. Deşi membrii de partid sunt şi ei cetăţeni, aceştia sunt o categorie aparte care, odată prezenţi în această acţiune, va contamina politic un demers onest şi civic. Ne aşteptăm la responsabilitate şi respect faţă de cetăţeni“, arată organizatorii.

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul. 

Pe aceeaşi temă: 

Marşul OPTAR pentru oraşe prietenoase cu oamenii: „Pista de biciclete din Constanţa s-a făcut în scop electoral, în câteva zile. Deci se poate când se vrea“

Iniţiatorul proiectului de piste urbane, lovit de maşina unui poliţist: „Accidentul mă face să lupt şi mai tare pentru bicicliştii din Constanţa“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite