Marinar român, victima unui accident mortal pe un vas de croazieră în Chile

Marinar român, victima unui accident mortal pe un vas de croazieră în Chile

Andrei Circhea, tănărul marinar mort la mii de kilometri depărtare   sursa FB A.C.

Andrei Circhea, 25 de ani, era inginer electronist pe vasul de croazieră care acostase în portul Valparaiso (Chile) pentru efectuarea unor reparaţii.

Conform publicaţiei latercera.com, Andrei, tânărul originar din localitatea Tortoman, judeţul Constanţa, a ajuns în Chile pe data 13 noiembrie pentru a se alătura echipajului navei de croazieră. Vasul „Le Boreal” se afla în portul Valparaiso (Chile) pentru efectuarea unor reparaţii.

Luni dimineaţa, Andrei a căzut de pe puntea navei, în gol, 23 de metri. „Victima a fost cu nişte prieteni pe puntea navei, a coborât pe o scară, i-a alunecat piciorul şi a căzut 23 de metri”, a declarat comisarul Rodrigo Muñoz, ofiţerul care a investigat accidentul. Poliţistul a mai spus că pe vas există camere de supraveghere, iar din analiza imaginilor rezultă că a fost un accident, „fără intervenţia unor terţe persoane.”

Comandantul navei de croazieră a declarat presei locale că echipajul a încercat resuscitarea victimei, însă, din păcate, acesta a decedat.

Pe contul său de Facebook, Andrei Circhea a postat ultima dată o fotografie cu el la volanul unei maşini în staţiunea Mamaia. Imaginea era din luna august, iar tânărul menţiona că se simte „fantastic”.

„Copil frumos şă bun, nu te vom uita niciodată. Dumnezeul în care ai crezut, caruia i te-ai dedicat şi pe care l-ai iubit, nu te-a apărat. Să ai un somn lin şi cerul aproape, suflet bun”, a scris Amalia.

Pe aceeaşi temă:

Accident naval mortal în Delta Dunării. Un bărbat din Sulina a fost găsit mort în cabina ambarcaţiunii

 




 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările