Manualul secret al securiştilor: cum ne instalau microfoane în case şi ne interceptau convorbirile. „Maimuţa“ şi „ciocănitoarea“, duşmanii ascunşi

Manualul secret al securiştilor: cum ne instalau microfoane în case şi ne interceptau convorbirile. „Maimuţa“ şi „ciocănitoarea“, duşmanii ascunşi

Cum erau ascultate convorbirile telefonice FOTO media.stiripesurse.ro

Securitatea ne supraveghea peste tot în perioada comunistă, mai ales în locuinţele noastre. „Adevărul“ dezvăluie documente din arhiva CNSAS privind regulile pe care trebuiau să le respecte informatorii, dar şi detalii despre modul în care „se plantau“ microfoanele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Convorbirile românilor erau interceptate încă din anul 1956, cu tehnică rudimentară. Sistemul de opresiune obţinea atât informaţii „cu caracter duşmănos regimului“, cât şi date despre viaţa privată a românilor, care erau în acest mod şantajaţi. 
 
Un document secret al Securităţii, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), cuprinde instrucţiunile de montare a microfoanelor şi de ascultare a convorbirilor telefonice a „duşmanilor regimului“. Pentru realizarea acestor obiective s-a înfiinţat Direcţia „T“, care ulterior s-a numit Serviciul „T“, unitate de instalare şi exploatare a tehnicii operative.
 
În instrucţiunile emise de colonelul Vasile Negrea, secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, şi de locotenent colonel Alexandru Szacsko, şeful Serviciului „T“, sunt prevăzute mai multe modalităţi de ascultare. Măsurile „X“ se referau la ascultarea interioară prin instalarea de microfon, măsurile „XX“ vizau instalarea unui telefon special la adresa suspectului, măsurile „XXX“ presupuneau folosirea tehnicii operative fără fir, iar măsurile „Z“ vizau interceptarea convorbirilor telefonice.
 
În instrucţiuni, angajaţilor serviciului „T“ li se predă acestora abc-ul tehnicii. Astfel, ei trebuiau să reproducă convorbirea cuvânt cu cuvânt, prin stenografiere sau pe bandă de magnetofon. „Reproducătorului nu i se permite să introducă în textul convorbirii concluziile, presupunerile sau deducţiile sale“, li se cere mai departe.
 
Nomenclaturiştii, exceptaţi
 
În cazul în care persoana ascultată purta discuţii cu conducători ai partidului sau guvernului, ascultarea trebuia întreruptă imediat. Deşi în presă au apărut interviuri date de ofiţeri care au lucrat pe tehnică operativă în care mărturiseau că şi-au depăşit atribuţiile, CNSAS nu deţine probe în acest sens.
 
Convorbirile telefonice internaţionale erau interceptate fără excepţie, iar numele, adresele şi numerele de telefon ale tuturor abonaţilor telefonici din ţară de unde se purtau aceste convorbiri erau transmise Centrului de informatică şi documentare, care le comunica unităţilor informative, pe linie şi profile de muncă, pentru luarea măsurilor care „se impuneau“. Materialul provenit din ascultare se întocmea sub formă de buletin sau notă, se bătea la maşină sau se scria de mână şi la sfârşit era semnat de reproducător şi de şeful lui.
 
Făceau un mulaj după cheia soţiei
 
Cum se realizau interceptările în acea perioadă? „În cazul ascultării telefonice, se conecta o derivaţie pe traseul liniei telefonice sau se monta un comutator pentru audierea şi înregistrarea convorbirilor între doi corespondenţi. Pentru interceptarea convorbirilor ce aveau loc într-un anumit spaţiu, se efectuau pătrunderi secrete în vederea instalării unor microfoane, alimentate electric sau pe bază de baterie, fie în aparatul telefonului, fie introdus într-un alt obiect  pentru a nu fi reperat, fie ataşat de mobilă“, dezvăluie Cristina Anisescu, coordonator ştiinţific de proiect din cadrul CNSAS.
 
Mulajul cheilor de la casă era obţinut în mod fraudulos de la serviciul soţiei celui urmărit, unde aceasta era ţinută „ocupată“ de o sursă a Securităţii, timp în care li se sustrăgeau cheile şi li se lua mulajul, apoi erau puse la loc pentru a nu trezi nicio suspiciune. Securitatea îi urmărea pe români şi străini şi în vacanţă. În timp ce turiştii erau plecaţi în excursii cu autocarul, li se monta în camera de hotel un microfon în vreun obiect de mobilier.
 
În cazul în care Securitatea instala mijloace de ascultare în locuinţe, erau adevărate mobilizări de forţe. Erau ţinuţi ocupaţi toţi membrii familiei, prietenii şi vecinii, care erau chemaţi la Miliţie sau la Paşapoarte, sau li se dădeau sarcini peste program, la serviciu. Copiii, la rândul lor, erau ţinuţi la şcoală de tovarăşa profesoară. Înregistrările interceptărilor erau redate şi transmise altor unităţi de Securitate, dar erau şi stocate temporar în centre de interceptare. De la caz la caz, înregistrările se făceau de la câteva zile până la câteva luni.
 
Ce erau „maimuţele“ şi „ciocănitoarele“
 
Pentru asigurarea conspirativităţii, tehnica operativă purta denumiri convenţionale: aparatura de înregistrare fonică avea indicativul „moara“, microfoanele se numeau „maimuţă“. Când se vorbea de  emiţătorul special, cei din Securitate se exprimau cu următoarele cuvinte: „Dunărea“ sau „port“, iar când aveau nevoie de comutatoare de control spuneau că le trebuie „ciocănitoare“.
 
În arhiva CNSAS se află mai multe rapoarte întocmite de membrii Securităţii în care se specifică sub ce motiv se intra în locuinţa respectivă, data la care s-a montat aparatul de ascultare şi data la care a fost ridicat. Astfel, la începutul anului 1978, securiştii au mers să monteze o instalaţie de ascultare la o locuinţă de pe strada Viitorului, nr. 7. 
 
„Fiind un fost colaborator, i s-a solicitat ca din biroul dânsului să se efectueze o observare pe fereastră, care, fiind spre stradă, cu o vizibilitate pe o rază mai mare, fapt ce a permis să legendăm prezenţa noastră în biroul respectiv «pentru supravegherea unor elemente ce trec prin parcul din faţa biroului». Plt. care a făcut «observarea» a introdus mijloacele speciale“, se consemnează în act. În casa de pe Viitorului, mijlocul de ascultare a stat de pe data de 26 ianuarie până pe 12 apriie 1978, dată la care a fost ridicat. 
 
De asemenea, unii români care aşteptau mai mulţi ani montarea unui post telefonic  se alegeau şi cu un microfon la pachet cu aparatul. Aşa s-a întâmplat în anul 1979 cu un român care locuia pe strada 7 Noiembrie. „Odată cu introducerea operatorului telefonic, s-a introdus şi mijlocul T.O. (n.r. tehnică operativă) prin instalarea unui conector la geam. La verificările făcute, totul a funcţionat normal“, semnează plt. Sultan. 
 
 
Vă mai recomandăm:

Amintiri din lagărele siberiene. Marta Vasiliu a fost condamnată la 10 ani de muncă silnică în Siberia pentru o fotografie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: