Mamaia, 110 ani de turism organizat. Imagini inedite din vremea străbunicilor noştri - dune nesfârşite de nisip auriu şi întinderi albastre
0
Luna aceasta, „perla litoralului românesc“ împlineşte 110 ani de la momentul festiv al inaugurării băilor de pe malul Mării Negre, în prezenţa protipendadei epocii. Vremurile s-au schimbat, dar turiştii continuă să dea năvală şi să plătească bani buni pentru plăcerea de a sta la plajă.
Mamaia, duna de nisip pe care călcăm când mergem la mare, este conform legendei „trupul unei mame care s-a făcut uscat în calea apei pentru ca fiica ei să aibă pe ce păşi“. Legenda spune că fata, îndurerată că mama ei cea bună şi frumoasă este răpită de turci, s-a aruncat în mare ca să oprească luntrea. Pe fată o chema Constanţa, iar Dumnezeu, înduplecat de rugăminţile fierbinţi, a transformat-o pe mama ei în limba de nisip care s-a ridicat din Marea Neagră. Aşa au fost salvate amândouă, mama (Mamaia) şi fiica (Constanţa), rămase veşnic împreună, reazem una alteia.
Sahara de lângă Constanţa
Tehnic, plaja din Mamaia s-a născut prin depunerile de nisip şi pietriş aduse la liman de la Dunăre. Are o lungime de 8 kilometri, cu o lăţime de maximum de 300 metri, nisip fin, pantă lină la ţărm, cu apă fără pietre. Cronicarul Ioan Adam relata, în cartea sa „Constanţa pitorească“ din 1908, cum cuprinşi de bucurie la vederea peisajului nemaiîntâlnit, el şi tovarăşii săi de drum s-au căţărat, făcând întrecere, pe dunele ca-n Sahara.
„Nisipul curgea de pe noi la cea mai mică atingere. Ne scuturăm, mai strănutăm, ne adunăm pălăriile aruncate şi plecăm tot mai înainte. În drum întâlnim mame cu copii anemici şi slabi, pe care-i plimblă desculţi prin nisip şi le fac de joc cu scoici colorate frumos şi cu melcuţi întortochiaţi. Duna pare o seră nesfârşită, în care s-ar putea preface şi întări sănătatea celor bicisnici. Pe malul mărei fug cu pas mărunt şi iute păsărele delicate şi sprintene. Pe deasupra apei vâslesc în bătaea soarelui pescăruşii cu aripile albe şi lungi“, scrie Adam în „Constanţa pitorească“.
Prima atestare a localităţii Mamaia este din anul 1779, când francezul Alexandru Launnay, călător prin Dobrogea, scrie despre popasul la „Mammay“. La 1855, o hartă rusească consemnează Mamakioi-ul, cel mai probabil Mamaia-sat de mai târziu. Istoricul Nicolae Iorga lansează ipoteza conform căreia Mamaia este un nume de origine tătărească, după hanul Mamai al Crimeii. În 1878, după revenirea Dobrogei sub administraţie românească, după mai bine de 400 ani de stăpânire otomană, Regele Carol I avea planuri mari cu ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Intuia corect potenţialul regiunii care oferea României deschiderea către lumea largă.
O femeie, primul antreprenor din Mamaia
În Constanţa au început să se facă organizat băi de mare după 1880, protipendada mergând pe plaja de la Vii, unde se făcea plajă mai mult acoperit decât descoperit. Podul de la Cernavodă, inaugurat la 1895, avea să deschidă apetenţa pentru călătorit în noul pământ românesc. Constructorul podului, inginerul Anghel Saligny, era foarte preocupat de viitorul Constanţei. Desemnat preşedinte al Comisiei de sistematizare şi înfrumuseţare a oraşului, Saligny făcea planuri pentru dezvoltarea Constanţei, pe care o lega de amenajarea turistică a litoralului.
Împărtăşind grija lui Saligny, primarul vizionar Ion Bănescu semnala că băile din oraş au devenit necorespunzătoare din cauza noului port, a rezervoarelor de petrol şi a malurilor falezei care se prăbuşesc, rugând bărbaţii de stat să ia „măsuri înţelepte“ în ceea ce priveşte soarta zonei. Bănescu este cel care îi dă sarcina secretarului Primăriei, Ioan Adam, să facă o carte despre Constanţa şi împrejurimile ei. „Cartea aceasta doresc să fie o icoană a mării de la Constanţa şi pentru acei care din lipsa de mijloace n-ar putea veni la noi“, spera primarul Ion Bănescu.
Cu trenul la Mamaia Sursa foto arh. Radu Cornescu
În 1906, anul apariţiei cărţii, stabilimentul de băi de la Mamaia avea deja un antreprenor - o femeie. Ecaterina D. Nicolaescu a luat în administrare cabinele de baie construite de primărie, pe care trebuia să le îngrijească şi să plătească suma de 6.572 lei, foarte mare la acea vreme.
Prestigiosul arhitect Petre Antonescu face planul viitoarei staţiuni, iar arhitectul peisagist francez Edouard Redont este tocmit să deseneze plaja turistică şi locurile de promenadă. Cu un an înainte fusese deschisă calea ferată Constanţa - Mamaia Băi (pe actualul traseu al Bulevardului Mamaia), pe care trenul mergea la pas „gâfâind ca un pântecos lovit de dambla“ - cum zeflemiseau criticii.
În august 1906, primarul Bănescu era în fruntea mişcării de promovare a oraşului şi staţiunii, pe care dorea să le cunoască toată ţara. El îi spusese Regelui Carol I că România ar trebui dobrogenizată, referindu-se la avântul pe care-l luase zona, care devenise dintr-un pământ de stepă „California României“.
Fără nudism şi dansuri în costum de baie
August 1906 este momentul cel mare, când oficialităţile sunt chemate să inaugureze băile de la Mamaia. Convinşi de investiţie, oameni din lumea bună cer să cumpere loturi de teren pentru case de vacanţă. După războiul care a cuprins Europa, Regina Maria dă imboldul refacerii Mamaiei afectate şi îşi comandă aici reşedinţa de vară, în zona staţiei-terminus a căii ferate. „Castelul“ sau „Palatul regal din Mamaia“ sau „Vila regală“ era situată în mijlocul unui parc de 3,5 hectare, fiind ridicată după planurile unui arhitect italian, Mario Stoppa. Dar Balcicul fură inima reginei, care donează castelul din Mamaia nurorii sale, principesa Elena, soţia lui Carol al II-lea. Când ajunge rege, Carol al II-lea devine, însă, locatarul castelului estival.
Plajă la Mamaia Sursa foto arh. Radu Cornescu
În anul 1927, Constanţa devine staţiune balneo-climaterică având Mamaia ca plajă. Era perioada interbelică, costumele de baie devin mai îndrăzneţe, dezvelesc coapsa, braţele, umerii. Totuşi, autorităţile trasează reguli stricte: fără nudism pe malul mării. Şi fără dansuri în costume de baie!
Primăvara lui 1932 aduce primele trenuri-fulger din ţară, pe ruta Bucureşti-Constanţa, care parcurgeau distanţa în 3 ore. La Mamaia se construieşte Casinoul, cu pasarela sa care plimba vizitatorii spre largul mării, apoi hotelul Rex, cu lift, ridicat pe un pat din lemn de salcâm, ales drept reşedinţă regală. Arhitectul Băncii Naţionale a României, Radu Dudescu, proiectează Casa Bărcilor, edificiul în formă de vapor destinat serviciului de Salvamar.
Mamaia comunistă, raiul pentru occidentali
Din nou războiul pune capăt vacanţelor, dar noul regim comunist dă startul unui avânt edilitar care va face din Mamaia „perla litoralului românesc“. Apar vila (actualul hotel) Albatros, hotelul Yalta (actualul Iaki), apoi toată salba de hoteluri de 10 etaje de pe malul mării, cu faleza de promenadă şi Teatrul de vară de la Mamaia, din zona Perla, care va fi scena Festivalului de la Mamaia.
Construită în anii ‘60, consolidată în anii ‘70, Mamaia era locul unde românii se plimbau nestingheriţi, dar monitorizaţi ulterior în anii ’80, alături de străini. Comunismul amenajează oaze pentru turiştii veniţi de peste hotare, oferindu-le facilităţi ca nicăieri în lume: preţuri foarte mici, delicatesele la care românii nici nu visau, magazine cu produse de prohibiţie pentru băştinaşi - cafea, ţigări, băuturi, dulciuri, haine moderne. Sezonul pentru turiştii străini începea de primăvara şi se termina târziu, în octombrie. Este înfiinţat Delfinariul, apoi Satul de vacanţă, se construieşte Vega, hotelul unde a fost turnat „Nea Mărin Miliardar“, cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor.
Barul Melody şi trupa de balet erau atracţia principală pentru divertismentul de noapte, restricţionat turiştilor de rând. Au fost deschise discoteci pe lei sau pe valută (care au purtat de-a lungul timpului nume ca Mioriţa, Colibri, Sunquest, Scotch, Perla, Noroc, Caraiman etc), la cele pentru români programul fiind redus până la ora 22. La Constanţa existau singurele mijloace de comunicare unde politica nu-şi avea locul: postul Radio Vacanţa cu emisie în 5 limbi (română, germană, engleză, rusă, franceză) şi suplimentul estival „Litoral“ editat de ziarul „Dobrogea nouă“. Teatrul Naţional din Bucureşti oferea o întreagă stagiune estivală numai la Casa de Cultură din Constanţa, unde se juca întotdeauna cu casa închisă.
Noua Copacabana
Scriitorul Miguel Angel Asturias din Guatemala, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1967, a vizitat litoralul românesc consemnându-şi impresiile de călătorie: „Când te apropii de Constanţa dinspre aeroportul Mihail Kogălniceanu vezi în zare ceva ce pare a fi o nălucire de oglinzi albastre: un oraş alb, ridicat pe malul Mării Negre. Alb, alb, alb... Brazilienii au motive să se simtă foarte mândri când se spune că este o nouă Copacabana. Mamaia rivalizează cu orice staţiune de pe Coasta de Azur, de pe Riviera italiană sau de pe plajele Floridei. De asta sunt sigur“, scrie el în 1968.
„Staruri ca Jean Paul Belmondo, Paul Newman şi soţia sa, Joanne Woodward, au venit la Mamaia“, menţionează publicista Aurelia Lăpuşan, autoarea unui „Album cu amintiri Mamaia 1906-2006“, apărut la editura Dobrogea. Albumul a fost elaborat împreună cu soţul ei Ştefan Lăpuşan şi cu colecţionarul Gheorghe Stănescu.
Şi tot cronicarul contemporan al Mamaiei relatează despre rândurile scrise de publicistul Vasile Grozescu în anii de început al staţiunii, care face o descriere mereu actuală a zilelor de vacanţă de la mare: „Mă simţeam ca renăscut. Devenisem flexibil ca un om de sport. Da, băile de mare sunt excelente. Serile veneţiene, soarele, balurile, musicile militare, trenul ce zilnic ne duce la băi, gondolele fantastice ce sburau printre valurile agitate ale mării, menagiul delicat de peşte de mare ce se consuma între râsete şi prieteni, admirarea vapoarelor, mişcarea comerţului, admirarea furtunilor, toate acestea mă oţeliră...“
Mamaia, în anii 1900 Sursa foto arh. Radu Cornescu
O zi la Mamaia în 1908
Fragment din lucrarea lui Ioan Adam, „Constanţa pitorească cu împrejurimile ei“ - 1908
Plecarea din Constanţa. Lumea grăbită şi plină de înviorare vine pe toate drumurile şi se strânge grămadă sub umbrarele haltelor. Flueratul trenului îndeamnă mai mult încă, pe întârziaţii care se văd iuţind paşii.
- La Mamaia...
În îmbulzeala de câteva minute, oamenii îşi strâng mâna, se chiamă pe nume şi vagoanele comode, cu obloane largi lăsate, pare că duc un convoi de lume desrobită.
- La Mamaia orizontul se roteşte larg şi cufundat în albastru. Acolo cerul şi apa sunt tot una.
Trenul pare obosit şi el de căldura care toropeşte oraşul şi-n sforţarea şi năduful lui, se sileşte să ia cât mai în grabă lumea de prin micile staţiuni din drum, ca s`ajungă odată afară, pe culmea de sus, unde se simte cum vine boarea răcoroasă din necuprinsul mărei.
Lumea nerăbdătoare, abea aştepată să se scape din zăduful oraşului.
S`aud trompetele dela cazărmi, maşina şueră prelung şi trenul se opreşte în capul drumului dela Anadalchioi, pentru ca să ia pe ultimii drumeţi.
La dreapta se văd câteva mori de vânt, care-şi rostogolesc domol aripele de pânză, scârţâind strident din toate încheieturile.
S`ar părea că sunt nişte monştrii rămaşi din alte vremuri, care gem şi-şi frâng mădularele de strâmtoarea şi viaţa nouă, care-i înconjoară ca o ameninţare.
De pe movila Ponticum, ţipă şi bat din palme o ceată de ştrengari.
Trompetele asurzesc, maşina sfâşie cu şuerul zarva copiilor şi trenul lasă oraşul cu sgomotul şi căldura lui şi intră triumfător şi răcorit printre lanuri coapte şi plantaţiuni prăfuite.
- La Mamaia...
Marea împăcată şi imensă, opreşte în nesfârşitul apelor ei închise, privirile tuturor. E numai o simplă clătinare de unde şi năluciri de raze oglindite.
Boarea proaspătă îţi umple răsuflarea şi-ţi răcoreşte obrajii; adierea aceasta de viaţă, îţi inundă grumajii şi-ţi încinge tot trupul de înviorare şi tresărire.
Imensitatea mărei se desface în cingătoarea orizontului, tot mai covârşitoare.
Trenul hurue acum chiar pe malul apei, lăsând de o parte şi alta hornuri roşcate de cărămidă şi dărămăturile sinistre ale unei tăbăcării părăsite.
Plaja Mamaia crestează oglinda apelor ca o trâmbă de borangic înşirată la soare.
Feeria îşi începe încântarea şi farmecul.
Duna de nisip înaintează printre ape, aşternând drum moale trenului. Marea îşi plescăie şi-şi prelinge undele clătinate, iar lacul adormit pare trăznit sub săgetarea sfârâmată a razelor de sus.
De amândouă părţile oglindiri de apă.
Un moment simţi groaza unei prăbuşiri neaşteptate şi tresari de clătinarea acestei punţi înguste, care pare că trozneşte deasupra abizului.
Trenul lunecă printre ape, duduind pe drumul moale de nisip.
Înainte se arată însăilarea uşoară şi surprinzătoare a băilor.
Liniile acelea sprintene, care se încrucişează şi amăgesc ochii ca o mreajă de păianjen, par împletite acolo ca prin vrajă, ca să facă sălaş zeiţelor mărei.
Trenul se opreşte şi pe uşile vagoanelor deschise, se revarsă lumea ca o inundare de capete.
Coridoarele băilor duc mulţimea la cabine.
Cât ai gândi şi marea se umple de scăldători.
E o continuă explozie de apă împrăştiată, de ţipete şi de înviorare.
De sus soarele bun şi darnic, râde de atâtea gângănii şi de bucuria lui străluceşte şi cuprinsul şi faţa apelor.
Când te uiţi în lungul ei, imensitatea apelor pare că dă să`nece panglica această galbină şi s`o desprindă dela celălalt capăt. Un moment ai amăgirea că şuviţa fermecată pluteşte aruncată în placul undelor, de-ai crede că-i părul despletit al unei gigante bălăi, care s`a cufundat o clipă în mare.
Trenul nu merge decât până la băi, şi pentru ca să tăem duna în lung mai departe, am luat o trăsură.
Trăsura noastră merge la pas, iar noi câţiva alergăm greoi şi nesiguri prin valurile de pulbere de aur.
Duna această e formată din nisipul adus de valuri şi îngrămădit pe vremuri la intrarea golfului, care azi a rămas lac închis, despărţit de mare. Un capriţiu al naturei meştere şi uriaşe. Sărătura fostului golf de mare s`a spălat prin continuă primenire a apelor de isvoare şi azi avem un lac dulce, lacul de lapte, Siut-Ghiol, cum îl numesc turcii în limba lor. Împărecherea e minunată. Deoparte lacul dulce, ridicat sus, limpede şi liniştit, cu peşte cunoscut şi cu stufăriş pedelătur, - iar pe astălaltă parte, mai jos, marea covârşitoare şi întunecată înnegreşte orizontul cu adăncul apelor ei tainice.
Mamaia, odinioară Sursa foto arh. Radu Cornescu
Pe aceeaşi temă:
VIDEO Cum arăta staţiunea Mamaia în urmă cu 45 ani
Se încarcă comentariile...
