Lupta cu cancerul la sân. Un bărbat la 100 femei este afectat de boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cancerul la sân, o boală tratabilă FOTO Adevărul
Cancerul la sân, o boală tratabilă FOTO Adevărul

Lovitura năpraznică a unui diagnostic necruţător, şocul psihic şi apoi fizic, revolta, trauma, chinul tratamentului dur, recuperarea greoaie, îndoiala, spaima permanentă, nesiguranţa şi lupta. Prea multe trăiri într-un singur enunţ? Gândiţi-vă cum e să treci prin ele.

Dacă aveţi pe cineva cunoscut lovit de această boală, trataţi-l cu toată înţelegerea. Controlaţi-vă, la rândul vostru, pentru a preîntâmpina afecţiunea. Care, depistată din timp, poate avea efecte minime.

Deloc de neglijat, cancerul la sân poate lovit atât femei, cât şi bărbaţi. E drept, un bărbat suferă de această boală, raportat la 100 femei.

„Tatăl meu a murit acum câţiva ani de cancer la sân. Avea 40 ani. I s-a spus că este primul caz din România. A fost tratat de alte afecţiuni până când i s-a descoperit adevărata boală. A murit fulgerător. Nici nu ne-am dat seama ce se întâmplă. Greu ne-am revenit“, mărturiseşte Mihai, un tânăr de 25 ani din Constanţa.

Datele sunt seci. Cancerul mamar este cel mai diagnosticat cancer la femei. Incidenţa în Uniunea Europeană este de 88,4 cazuri/100.000 persoane, iar în România este de 55,38 cazuri/100.000 persoane, dublându-se în 2008 faţă de 1988, când era de 25 la 100.000 de femei.

Mortalitatea a fost în 1960 de 11,2 cazuri la 100.000 femei, crescând până la 27,51 cazuri la 100.000 femei.

În prezent, în România sunt diagnosticate în fiecare an peste 10.000 paciente cu cancer de sân avansat sau metastatic. La Constanţa, 250 cazuri noi sunt diagnosticate în fiecare an.

„În mod cert, rata incidenţei acestei boli ar scădea semnificativ dacă s-ar pune accentul pe prevenţie, dacă s-ar pune un diagnostic timpuriu. Din păcate, în România încă se mai diagnostichează în stadii avansate, iar această tendinţă se observă şi în judeţul Constanţa. Diagnosticată într-un stadiu incipient, boala este vindecabilă, în schimb, diagnosticată în stadii avansate permite doar accesul la un tratament care prelungeşte viaţa. Femeile trebuie învăţate să îşi facă autoexaminarea corect. Se pot prezenta la medicul de familie, cei mai mulţi dintre ei ştiu să facă această examinare", a precizat dr. Laura Mazilu, medic primar oncologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Dacă este cazul, pacientele vor fi ghidate catre mamografie sau ecografie. Ecografiile sunt recomandate femeilor tinere, iar mamografiile sunt recomandate femeilor aflate la menopauză. Multe femei spun că nu s-au prezentat la medic pentru că n-au avut simptome. Dar cancerul la sân este o boală silenţioasă, deci cu atât mai atenţi trebuie să fim la orice semn.

„Diagnosticul de cancer schimbă radical viaţa şi opţiunile. Pacienta încearcă multe emoţii: teama, refuzul. Recomandarea este ca aceste emoţii să fie manageriate atât de ocolog, cât şi de psiholog. Atât pacientele, cât şi aparţinătorii trebuie să apeleze la psiholog, consilierea psihologică conduce la acceptarea bolii şi determină complianţa la tratament. Calitatea vieţii la o pacientă cu cancer înseamnă să nu fie stigmatizată, să poată, să i se permită să fie un om normal, să aibă continuitate în rolul de mamă, soţie, continuitate şi pe plan profesional“, spun medicii. Rareori se întâmplă totuşi ca femeile afectate de cancerul la sân să reuşească să mai devină mame.

Campania „Rămâi tu însăţi“ este iniţiată de AstraZeneca pentru înlesnirea comunicării dintre oncolog, pacientă şi psiholog. „O femeie informată este o femeie puternică! În lupta cu această boală accesul la informaţie corectă şi pe înţelesul tuturor este şansa pe care oricine trebuie să o aibă. Accesul la tratament este o primă condiţie, iar România oferă, prin programele naţionale, acest lucru. A doua ar fi accesul la informaţie şi la consiliere psihologică. AstraZeneca sprijină această campanie care are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii la pacientele cu cancer mamar, dar şi diagnosticarea precoce“, a declarat dr. Radu Răşinar, director general AstraZeneca România.

În perioada 18 iunie - 1 iulie 2013 au fost organizate şapte conferinţe de presă în Cluj, Iaşi, Oradea, Craiova, Constanţa, Timişoara şi Bucureşti, unde o echipă oncolog-psiholog a discutat despre soluţiile moderne de tratament în cancerul la sân. Urmează ca în septembrie, medicii să ofere pacientelor un material informativ despre boală si opţiuni de tratament, astfel încât dialogul medic-pacient să fie mai eficient.

Cum să depistezi cancerul la sân

•    Cancerul de sân apare atunci când celulele de la nivelul sânului devin anormale şi cresc necontrolat
•    Stadiul în care se află cancerul
    este stabilit investigând în ce măsură şi unde s-a răspândit şi dacă a afectat funcţiile altor organe
    este determinat cu ajutorul unor teste diagnostice
    prin cunoaşterea stadiului, medicul poate decide care este cel mai potrivit tratament şi care este prognosticul bolii
Stadializarea se codifica uzual prin clasificarea TNM.
•    Aceasta se bazeaza pe determinarea următoarelor caracteristici:
    Litera (T) urmata de un numar de la 0 la 4, descrie dimensiunea tumorii si extinderea acestei la tesuturile dijn jus. O valoare mai mare înseamna o tumora mai mare si/sau mai extinsa
    Litera (N), urmata de un numar de la 0 la 3 indica daca neoplasmul a diseminat în ganglionii limfatici din apropierea sânului
    Litera (M), urmata de 0 sau 1, indica daca tumora s-a raspandit (metastazat) în alte organe ale organismului sau în alti ganglioni limfatici care nu sunt situati în apropierea sânului
•    Pe baza clasificării TNM, stadiile cancerului de sân pot fi grupate într-un set de stadii mai simplu, notate de la 0 la IV.
•    În general, cu cât stadiul este mai mic, cu atât cancerul a diseminat mai putin.
•    Exemplu : un stadiu I inseamna un cancer localizat, diagnosticat intr-o etapa timpurie, in timp de un stadiu mai mare, precum stadiul IV, înseamna un cancer mult mai avansat,  diseminat în alte organe.
•    Pe baza rezultatelor testelor recomandate de catre medicul oncolog, acesta, va putea spune care este stadiul bolii, si, impreuna cu dumneavoastra  veti putea sa sa decideti asupra celei mai bune optiuni de terapie care vi se potriveste.
•    Semne specifice - cum ar fi  un nodul la nivelul sanului, axilei, deasupra claviculei
•    Semne nespecifice
     dureri osoase sau fracturi
     cefalee sau convulsii
     tuse care nu poate fi controlată sau tulburări de respiraţie
     durere gastrică
     icter (culoare galbenă a pielii)
     tulburări de vedere
     fatigabilitate / oboseală extremă
     stare de rău

    Tratamentul cancerului mamar constă în:
    tratament locoregional
    intervenţie chirurgicală şi/sau radioterapie
    şi tratament sistemic
    chimioterapie, hormonoterapie şi terapie biologică).
   

Vă mai recomandăm

Manifest pe străzile Constanţei. Veniţi la marşul „Împreună pentru sănătatea sânului“!

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vrea să desfiinţeze lista de aşteptare pentru bolnavii de cancer

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite