Lucrările pentru restaurarea Cazinoului din Constanţa ar putea fi gata în 2018

Lucrările pentru
restaurarea Cazinoului din Constanţa ar putea fi gata în 2018

Cazinoul din Constanţa.

Cazinoul din Constanţa mai are de aşteptat până îşi va recăpăta strălucirea. Transferat la Compania Naţională de Investiţii pentru a fi restaurat, Cazinoul se află în continuare în paragină pentru că lucrările nu au început. În prezent se desfăşoară procedurile necesare pentru reabilitarea sa. Acestea ar putea debuta la sfârşitul anului, iar finalizarea lor este programată până în 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, cel care îndeplineşte atribuţiile de primar în perioada în care Radu Mazăre este arestat preventiv, a prezentat astăzi situaţia actuală a Cazinoului. El a spus că până acum a fost elaborat studiul de fezabilitate şi au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Compania Naţională de Investiţii, cea care administrează Cazinoul în această perioadă, a scos la licitaţie achiziţionarea serviciului de proiectare şi execuţie a lucrărilor.

“Această procedură este mai complicată şi de aceea va dura şi mai mult. Este nevoie ca o companie de proiectare să facă un consorţiu cu una de construcţii şi să participe la licitaţie. Atât proiectanţii, arhitecţii, cât şi firma de execuţie trebuie să aibă atestat din partea Ministerului Culturii. Procedura de achiziţie este una îndelungată, nu vă pot spune când se va finaliza, dar am speranţa că la jumătatea acestei toamne lucrările vor putea începe”, a spus viceprimarul Decebal Făgădău.

El consideră că un termen realist pentru restaurarea Cazinoului este de doi ani şi jumătate din momentul începerii lucrărilor. Astfel, dacă toate lucrurile merg conform planului simbolul Constanţei ar putea avea o faţă nouă din 2018.

Mai citiţi şi:

FOTO VIDEO Suferinţele Cazinoului din Constanţa. Ce lucrări trebuie făcute pentru reabilitarea monumentului de la malul mării

VIDEO Cazinoul din Constanţa, filmat înainte de renovare

VIDEO Lucrările pentru Cazinoul din Constanţa încep în primăvară şi se vor încheia înainte de campania electorală din 2016

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările