Lucrări de reparaţii în Gara Constanţa. Tunelul pietonal este aproape finalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasajul pietonal din Gara Constanţa                                            FOTO: CFR Infrastructură
Pasajul pietonal din Gara Constanţa                                            FOTO: CFR Infrastructură

Lucrările la tunelul pietonal şi la liniile 1,2,3 şi 4 au început în octombrie 2019 şi se vor finaliza în partea a doua a anului acesta.

CFR Infrastructură anunţă că lucrările de reparaţii capitale la liniile de cale ferată şi la tunelul pietonal al Gării din municipiul Constanţa înregistrează un procent de execuţie de 60%, respectiv 70%.

Două dintre cele patru linii, şi anume la linia 3 (654 m) şi la linia 4 (703 m) au fost reabilitate, inclusiv drenul dintre linii, iar la tunelul pietonal s-au finalizat lucrările de etanşare prin injecţii intramurale la extrados şi tartarea fisurilor şi crăpăturilor prin injecţii cu răşini poliureatanice elastice, placarea pereţilor tunelului cu faianţă pe o înalţime de 2 m, zugravirea acestora şi a tavanului cu vopsea lavabilă, repararea rampelor scărilor de acces în tunel.

„În prezent se execută lucrările de reparaţii capitale la linia 2 (665 m) şi linia 3 (703 m), iar în interiorul tunelului pietonal, în lungime de 460 mp, se execută deja lucrările de montare a gresiei. De asemenea, constructorul a comandat deja şi cele trei platforme elevatoare care se vor monta la fiecare scară din capatul "y", rolul acestora fiind asigurarea accesului persoanele cu dizabilităţi, din tunel pe peroane”, spun cei de la CFR Infrastructură.

Lucrari in gara Constanta FOTO CFR Infrastructura

Programul de reparaţii din Gara Constanţa, la tunelul pietonal şi la liniile 1,2,3 şi 4, a fost demarat de Sucursala Regională CF Constanţa anul trecut în luna octombrie, valoarea investiţiei fiind de 10,4 milioane de lei, din fonduri de la Bugetul de Stat.

Lucrările sunt executate de SC WIEBE ROMÂNIA şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare, a serviciilor publice oferite călătorilor şi crearea condiţiilor specifice de acces şi de deplasare pentru persoanele cu dizabilităţi.

Pe aceeaşi temă:

Proiect de 20 de milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii între Gara CFR şi staţiunea Mamaia

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite