Litoralul românesc, încremenit în Epoca de Aur. „Cazare, bere şi mâncare - e tot ce-ţi trebuie la mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mangalia 1980 foto: M Andreescu
Mangalia 1980 foto: M Andreescu

La fel ca în multe domenii, litoralul nu a scăpat de aşa-numita tranziţie la democraţie, care a luat chipul şi asemănarea vremurilor postdecembriste, în care sloganul „Nu ne vindem ţara“ s-a combinat de minune cu privatizarea pe doi lei a tot ceea ce a aparţinut înainte statului român.

După mai bine de 30 de ani, staţiunile de la Marea Neagră sunt cartea de vizită a priceperii sau nepriceperii noastre în a face turism de calitate. În acelaşi timp, după trei decenii de libertate, bună parte din turişti vin pe litoral cu aceleaşi metehne. 

Este bine cunoscut că litoralul românesc este împărţit în două: nord şi sud. Dacă în zona de nord, în Mamaia şi Năvodari, s-a investit mult şi haotic, distrugându-se aproape tot spaţiul verde, sudul litoralului a avut parte de linişte şi de o degradare constantă aproape 30 de ani. Acum, investitorii se îndreaptă către sud, deoarece aici au mai rămas terenuri libere sau clădiri ce pot fi achiziţionate la preţuri destul de bune.

Litoralul românesc este litoralul contrastelor, de la şampania de zeci de mii de euro cărată cu roaba în cluburile de fiţe din Mamaia Nord, la hotelurile cu mobilier şi saltele de prin anii ’70, cu stelele căzute de pe clădire şi cu mirosul specific încăperilor deschise doar două luni pe an. Astfel de locuri vei vedea la tot pasul prin Neptun, Saturn şi Venus, în hotelurile vechi, comuniste, trase, parcă, la indigo.  

Patron de agenţie de turism: „Trebuie să moară două generaţii pentru ca litoralul să scape de haina comunistă“

Pojghiţa luxoasă a nordului

Dezvoltarea zonei de nord a litoralului românesc i-a avut ca amfitrioni pe Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, şi pe Nicolae Matei, fostul primar al oraşului Năvodari. Ambii au fost condamnaţi penal pentru fapte de corupţie ce au privit afaceri ilegale cu terenuri din Mamaia şi Mamaia Nord-Năvodari, terenuri pe care astăzi sunt construite hoteluri şi blocuri de apartamente. 

Aroganţă şi snobism sunt cuvintele care definesc cel mai bine ceea ce se întâmplă în cluburile de fiţe de pe litoral. Un angajat de sezon dezvăluie cum se distrează tinerii de astăzi care vin aici să-şi etaleze maşina scumpă, hainele de brand, iubita, teancul de bani cu care aruncă în stânga şi-n dreapta. La mesele închiriate se bea şampanie din cea mai scumpă, de 9.000 de lei sticla, şi doar cei mai „săraci“ comandă un vin spumant de 5.600 de lei. Dacă pentru restul lumii licoarea magică se savurează, ei optează, de nenumărate ori, să facă „baie de şampanie“ sau să ataşeze sticlei un dispozitiv care face ca şampania să stropească iubita. 

sampanie canoe fite mamaia club litoral captura video

Şampanie adusă în canoe, într-un club din Mamaia - captură video

Un întreg ritual a devenit şi adusul şampaniei la masă. Dacă până acum câţiva ani, ea se aducea de barman, acum ea este servită direct din roabă, targă şi canoe. Totul a pornit într-un club unde un tânăr a cerut o sticlă mare de şampanie. Cum nu putea fi adusă în siguranţă până la cel care o comandase, unuia i-a venit ideea de a o pune într-o roabă murdară care zăcea într-un colţ al clubului, şi care fusese folosită la lucrările de renovare de la începutul sezonului. Cei de la masa alăturată şi-au dorit şi ei să fie serviţi „după ultima fiţă“ şi au cerut să le vină băutura tot în roabă. Atunci, patronii au cumpărat 20 de roabe şi aşa îşi servesc acum clienţii, spre bucuria ospătarilor, care nu mai sunt nevoiţi să care sticlele scumpe de şampanie cu propriile braţe. Fiecare club şi-a adaptat metoda aşa cum a crezut mai bine şi unele au înlocuit roaba cu o targă, iar alţii cu o canoe. În mijlocul ei este urcat cel mai slab ospătar, iar pe margine sunt puse mai multe sticle de şampanie. În uralele generale, acesta vine la masă şi revarsă sticlele cu licori fine. Angajatul clubului de fiţe spune că, în medie, consumaţia la o masă este de 2.500 de lei, dar a auzit că sunt şi tineri care au plătit pentru o noapte de distracţie într-un club de fiţe 100.000 de euro. 

O altă fiţă este pelerina din saci de gunoi. La una dintre petreceri pe timp de zi, când a început să picure, unul dintre angajaţii clubului a tăiat un sac de gunoi şi şi l-a pus pe umeri pentru a se feri de ploaie. Imediat, gestul său a fost copiat de tineri, care au început să le ceară ospătarilor saci: „Dă-mi şi mie un sac“. Fiţa i-a costat pe fiecare dintre ei 100 de lei. 

Sudul, ca pe vremea bunicilor

Pojghiţa luxoasă a litoralului, cu distracţie pe yacht, sporturi nautice, apartamente exclusiviste echipate după ultimele tendinţe şi SPA-uri luxoase, contrastează cu litoralul accesibil românului de rând, un litoral care este la fel ca pe vremea părinţilor şi bunicilor  noştri.

Litoralul în comunism / FOTO Litoralul de Altădată

Neptun 1972 foto: Litoralul de altădată

„Singura zonă pe care o putem numi «staţiune» de pe litoralul românesc a rămas doar sudul. Dacă ne uităm la Mamaia, Năvodari şi Eforie, toate seamănă mai mult cu nişte cartiere de oraş, nu cu o staţiune turistică“, spune Mohammad Murad, proprietarul mai multor hoteluri de pe litoral.

Eforie Sud, Neptun, Venus, Jupiter şi Saturn sunt staţiunile „familiştilor“, adică ale celor mulţi, ale celor cu venituri normale, care îşi doresc un concediu la mare. Sunt staţiuni în care timp de 30 de ani nu s-a întâmplat nimic, iar acest nimic se vede la tot pasul: străzi pline de gropi, trotuare acoperite de vegetaţie, mizerie, spaţii verzi neamenajate, clădiri părăsite şi multe altele. Deşi, de vreo doi ani, câţiva investitori au venit aici şi au început să schimbe câte ceva, staţiunile arată „mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu“, povestesc cei mai în vârstă. 

Hotelurile s-au degradat, deoarece patronii nu au investit în reabilitarea şi modernizarea lor, folosindu-le doar ca sursă de îmbogăţire rapidă. Nici administraţiile locale nu au ţinut pasul cu timpul, proiectele de dezvoltare lipsind cu desăvârşire decenii întregi. De exemplu, Eforie Sud, cea mai veche staţiune de la malul mării, a ajuns o veritabilă Cenuşăreasă. Cu plaje mici, spaţii de cazare puţine, nerenovate, fără un plan de dezvoltare concret, staţiunea este cea mai ieftină de pe litoral, fiind căutată în general de nostalgicii vremurilor apuse sau de cei cu bugetul foarte mic. 

„Războiul rece“ din sezonul cald

În astfel de staţiuni, cu hoteluri şi restaurante standard, unde hotelierii şi ospătarii au rămas prizonierii vechilor mentalităţi rezumate de zicerea demodată „Cazare, bere şi mâncare – e tot ce-ţi trebuie la mare“, vin majoritatea românilor. Demodată, dar care îi face să se simtă îndreptăţiţi în continuare să nu se reinventeze, să nu-şi pună problema ce servicii în ton cu vremurile mai pot oferi turiştilor. Şi, mai ales, să se simtă îndreptăţiţi să ia şi haina de pe om pentru „cazare, bere şi mâncare“, caz în care sloganul e adaptat chiar şi în forme mai brutale – „Cum îl prinzi, arde-l pe mitocan!“. Formă care, deşi dură, include şi o jumătate de adevăr: există o masă importantă de turişti cu un comportament reprobabil, care se comportă cu membrii personalului ca şi cum aceştia ar fi slugile lor, justificând – dacă se obosesc s-o facă – prin preţurile uriaşe purtarea lor, atât faţă de personal - „Plătesc, deci dă-mi, fă-mi, adu-mi!“ –, cât şi faţă de ceilalţi turişti – chefuri cu răgete, seminţe şi muzică la boxă pe plajă –, dar şi faţă de oameni şi lume în general – gunoaiele aruncate cu naturaleţe peste tot. 

Generalizarea, o bombă cu ceas

Din cauza lor, hotelierii şi ospătarii sunt tentaţi să generalizeze: „Turiştii sunt nesimţiţi!“. Adică încă un motiv să fie jecmăniţi, să fie penalizaţi cumva. Un alt motiv pentru preţurile mari este cel invocat oficial: „Când există o cerere atât de mare, este normal ca preţurile să crească“. Chiar dacă asta îi afectează şi pe oamenii cu bun-simţ, victime colaterale în acest conflict. 

Un conflict care persistă din comunism, când muncitorii cu bilete prin sindicat puteau să dea şi ei ordine, chiar dacă doar unui chelner. Iar chelnerii CHR-ului nu te mai serveau a doua zi dacă nu primeau bacşiş, asta dacă nu înjurau în barbă, şi îţi „remediau“ o comandă plimbând-o până se răcea şi, de foame, o mâncai şi aşa, „defectă“ şi sleită, asta dacă nu scuipau în farfuria „remediată“. Un conflict îngheţat, la fel ca cele din fostul imperiu sovietic, pentru că niciuna dintre părţi nu face niciun pas pentru a îmbunătăţi lucrurile. Atât de îngheţat încât suflul său rece se simte şi dincolo de pojghiţa strălucitoare a litoralului. 

Hotelierii au un pomelnic întreg de nemulţumiri la adresa celor care le bagă bani în conturi sau direct în buzunare. Ei se plâng pe diferite platforme online că turiştii nu merită servicii de calitate. „Dragi turişti, în special dragi mămici, vă citesc anunţurile şi mai toată lumea vrea mult, bun si ieftin sau foarte ieftin. Dragilor, nici nouă nu ne fac alţii servicii degeaba, o lenjerie la spălătorie costă, nu e moca. Când intraţi într-un apartament şi găsiţi lenjerii albe, bunul simţ nu vă spune nimic? Dacă acasă la voi le permiteţi copiilor voştri să mănânce ciocolată, bomboane şi să coloreze cu cariocile în pat, e strict problema voastră. Pentru faptul că plătiţi o noapte, două, trei, asta nu înseamnă că vă puteţi bate joc de cineva pentru că aţi plătit“, spune proprietara unor apartamente de închiriat pe litoral. 

„Nu e turism, ci bişniţă“

De partea cealaltă, turiştii se plâng de condiţiile de cazare, de preţuri, de murdăria din staţiuni, de drumurile către litoral aglomerate – de tot. Cu toate acestea, an de an vin pe malul mării, iar hotelierii şi patronii de restaurante o ştiu foarte bine. „Cu părere de rău spun, în România nu există turism, ci bişniţă. Şi nu am ştiut că poţi fi tratat exemplar decât atunci când am plecat în Grecia. Să vă fie ruşine că nu ştiţi să faceţi turism şi că aţi uitat să fiţi oameni cu bun-simţ. Vă gândiţi doar să vă îmbogăţiţi“, scrie un turist.

Celor care închiriază apartamente, un alt turist le spune: „Se vede că munciţi mult pentru banii pe care îi luaţi pe chirii de la nişte oameni care poate şi-au dat ultimii bani să vadă şi ei marea. De aia aveţi timp să îi faceţi cu ou şi cu oţet? Atâta gălăgie pentru o lenjerie de 200 de lei când voi cereţi 300-500 de lei pentru o noapte. Ruşine să vă fie“

Haos şi privatizări cu iz penal

Toate aceste situaţii au explicaţii diverse, în funcţie de actorii implicaţi. Dezvoltarea haotică a staţiunii Mamaia şi Mamaia Nord-Năvodari, spre exemplu, se poate explica prin faptul că totul a plecat de la afaceri cu iz penal, retrocedări ilegale de terenuri care au dus la condamnarea unor funcţionari publici şi primari. Apoi, pe aceste terenuri „investitori de bună credinţă“ au construit cât au vrut şi cum au vrut cu ajutorul aceloraşi funcţionari publici. Instituţiile care puteau să oprească valul de beton care s-a aşternut peste zonă s-au făcut că nu văd ori s-au mulţumit să dea amenzi ridicole.

Pentru sudul litoralului românesc, emblematice sunt privatizările, vânzările hotelurilor construite înainte de 1989, care au încăput pe mâna unor oameni de afaceri şi ei „formaţi“ tot înainte de Revoluţie. Scopul unic a fost îmbogăţirea, nu investiţiile în modernizare şi oferirea serviciilor de calitate.

hotel ruina in neptun foto Calin Gavrilas

Hotelul Oltenia (Neptun-Olimp) a ajuns o paragină foto: Călin Gavrilaş

Un exemplu este cel al fraţilor Micula care au avut nu mai puţin de 12 hoteluri în sudul litoralului (Neptun), majoritatea nemodernizate, deschise în perioada estivală doar pentru a aduce bani, în timp ce investiţii nu s-au realizat deloc. Turiştii erau primiţi în camere ce păstrau amprenta vremurilor demult apuse: mochete mucegăite, igrasie, mobilă veche, instalaţii sanitare cu multe defecte. Multe dintre aceste hoteluri erau scoase la licitaţie de către ANAF deoarece oamenii de afaceri aveau datorii la bugetul de stat. 

Şi statul român este unul dintre proprietarii care şi-au lăsat la voia întâmplării proprietăţile din staţiuni. Amintim aici doar de Complexul Restaurant „Dunărea“ din Neptun, pe care Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) vrea să-l vândă de 15 ani şi nu are cui. Lipsa investiţiilor este recunoscută şi de administraţiile locale. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, spune că „în Saturn nu s-a investit un leu timp de 50 de ani“. 

Turistul român şi mâncarea de acasă

Turiştii care ajung pe litoral se împart şi ei în mai multe categorii. Majoritatea sunt cei care au adunat un an întreg bani pentru a veni o săptămână la mare şi acceptă tacit condiţiile pe care le primesc. Se bucură de soare şi de o bere rece, de plajă şi de valuri, şi încearcă să treacă cu vederea faptul că, în pozele de prezentare, camera de hotel arăta cu mult mai bine decât în realitate. 

litoral sezon marea neagra plaja foto calin gavrilas

Nelipsita ladă frigorifică de pe plaj foto: Călin Gavrilaş

Dar sunt şi turişti care îi acuză public pe patroni că singura lor dorinţă este să le ia banii fără a oferi nimic în schimb. Ei sunt cei care se plâng la Protecţia Consumatorilor sau postează imagini din vacanţele ratate la malul mării. De fiecare dată, concluzia este aceeaşi: „Mai bine mergeam în străinătate unde este mai ieftin, mai frumos şi serviciile sunt de calitate“ 

La capitolul mâncare, plajele româneşti încă sunt pline de celebra ladă frigorifică albastră în care, pe lângă berea rece, stau un pateu, un sandviş, o apă şi altele. Acesta este semnul că turistul încă mai vine pe litoral cu portbagajul plin cu mâncare pentru a nu fi jecmănit chiar de trei ori pe zi la restaurant sau terasă. 

Divertisment vechi, teatre... şi mai vechi

Vacanţa românilor pe litoralul comunist, dar şi postdecembrist, conţinea şi participarea la cel puţin un spectacol ţinut la unul dintre teatrele de vară din staţiuni, locuri devenite simbol la malul mării. Aici se întâlneau românii sosiţi din toate colţurile ţării cu cântăreţii şi actorii de comedie pe care-i vedeau doar la televizor. Biletele se cumpărau atunci, ca şi acum, direct de pe plajă, de la băiatul care anunţa cu o portavoce ora spectacolului şi artiştii care urcă pe scenă.

teatrul de vara mamaia foto calin gavrilas

Teatrul de vară din Mamaia (2020) foto: Călin Gavrilaş

„Oamenii abia aşteptau spectacolele pe litoral. Când vin în vacanţe, unde să se distreze? Stau şapte zile, într-o seară merg la un restaurant, în altă seară tot vin la un spectacol. Ne aşteptau, voiau să-şi vadă artiştii în carne şi oase, deoarece mulţi turişti din ţară nu reuşeau să-i vadă pe viu decât aici“, spune Bebe Mihu, organizator de evenimente.

Odată cu trecerea timpului, teatrele, construite în anii ’50 şi ’60, au trecut în diferite administraţii, apoi au ajuns nişte ruine. Teatrul de Vară din Mamaia, celebru pentru organizarea Festivalului cu acelaşi nume (42 de ediţii), este un adevărat focar de infecţie. Distrus şi cu lacătul pe porţi din 2013, teatrul unde s-au lansat nume mari ale scenei româneşti a ajuns o toaletă publică pe lângă care turiştii trec zilnic în drumul către plajă.

Tabere şi cluburi

În perioada comunistă, Tabăra de la Năvodari, construită în anii ’70 din banii Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR), îşi deschidea porţile începând cu luna mai, când veneau orfanii din casele de copii. După 15 iunie, când începea vacanţa de vară, locurile erau rezervate copiilor din învăţământul de masă. Aici ajungeau, pe serie, 14.000 de copii care erau cazaţi în cele cinci tabere ale complexului: Delfinul, Albatros, Perla, Cutezătorii şi Lebăda. 

tabara navodari ruine foto gabriel botezatu

Ruinele Taberei Năvodari foto: Gabriel Botezatu

După Revoluţie, moştenirea sindicatelor a fost disputată de Primăria Năvodari şi de SIND România, care a preluat patrimoniul sindicatelor. Lupta nu s-a sfârşit nici în prezent, pe rolul instanţelor fiind mai multe acţiuni. Între timp, construcţiile se degradează şi mai mult. Localnicii cred că se urmăreşte altceva: lotizarea zonei şi vânzarea terenului către rechinii imobiliari. 

La capitolul distracţie, cluburile de fiţe din Mamaia stau cel mai bine. Sunt pline de tineri cu bani veniţi să-şi etaleze ce au mai valoros. Desigur, la polul opus al opulenţei este Vama Veche, unde încă se mai păstrează farmecul nopţilor petrecute pe nisip şi al petrecerilor în aer liber. Şi Costineştiul, cunoscut înainte drept staţiunea tineretului, cu celebrele sale discoteci, pare că reînvie în ultima vreme, mai ales datorită preţurilor accesibile la cazare, dar fără prea multe condiţii.

Vă recomandăm şi: 

Pandemia a ajutat turismul românesc de pe litoral. Cazarea all-inclusive, la mare căutare

Mizerie şi mâncare expirată de şapte ani în unele restaurante de pe litoral. Şi în deltă, lucrurile stau la fel VIDEO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite