Litoralul românesc a atins apogeul preţurilor la cazare. Cât costă o cameră în vârf de sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul
FOTO: Adevărul

Hotelierii spun că am intrat în vârf de sezon estival şi asta se poate vedea şi din preţurile afişate la cazare. Cu toate acestea, camerele s-au rezervat din timp, românii adoptând trendul european al vacanţelor în luna august.

Conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), ne apropiem de un grad de ocupare de peste 90% a locurilor de cazare de pe litoral, iar acest lucru va ţine până spre finalul lunii august. „Ne apropiem de randamentul maxim, 90-95%. Niciodată nu putem spune 100% grad de ocupare. Toate preţurile sunt la nivel maxim. Fiecare hotel, în funcţie de plaja de clienţi pe care o are, îşi fixează tarifele”, spune Dragoş Răducan, vicepreşedinte al (FPTR).

Specialiştii în turism atrag atenţia că în această perioadă este foarte greu să mai găseşti camere libere. „Se va vinde orice, deoarece de ani buni românii îşi iau concediile în august. Aglomeraţia va fi de pe 2-3 august şi va ţine până după sărbătoarea de Sfânta Marie (15 august)”, adaugă Dragoş Răducan. Tot el explică de ce pe anumite site-uri de rezervări sunt hoteluri de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare poate depăşi chiar şi 1.000 de euro. Ar fi vorba despre „tarife false” practicate de hotelieri deoarece sunt obligaţi să aibă câteva camere pe acele site-uri şi atunci umflă preţurile în mod artificial pentru a bloca rezervarea prin acest serviciu.  

Mamaia, cea mai căutată staţiune

Staţiunea Mamaia, care în ultimii ani s-a extins mult către nord, rămâne în topul celor mai căutate locuri de petrecere a vacanţei, fiind şi staţiunea cu cele mai multe locuri de cazare - 272 unităţi de cazare, cu 26.000 de locuri.

Hotel Zenith Mamaia, patru stele, vinde, din 1 august, o cameră pentru două persoane cu 469 de lei pe noapte. Înainte de această dată, aceeaşi cameră costa 325 de lei. Turiştii au inclus în preţ şi micul dejun.

La Hotelul Iaki, primele zile din august costă 223 de euro pentru o cameră dublă/noapte. De altfel, pe site-ul hotelului mai erau doar zilele de 2 şi 3 august cu camere libere disponibile. La Hotel Malibu (patru stele) Mamaia, cinci nopţi de cazare, pensiune completă, costă 4.730 de lei pentru două persoane. Ceva mai ieftin este la Hotelul Amiral din aceeaşi staţiune unde un sejur de 5 nopţi, cu toate mesele incluse, costă 3.655 lei/camera dublă. În urmă cu două săptămâni, acelaşi serviciu costa 2.960 de lei.

La stele mai puţine (Hotel Naţional Mamaia - două stele) un sejur costă, pentru cinci nopţi de cazare, 2.320 de lei. Până pe 14 iulie, acelaşi serviciu costa 1.765 de lei.

Conform datelor oficiale transmise de primăria Constanţa, în această perioadă tarifele în Mamaia diferă în funcţie de numărul de stele şi de serviciile oferite de fiecare hotel. Totuşi media costului pe cameră/noapte pentru o persoană ar fi: 2 stele - 100 de lei, 3 stele - 150 de lei, 4 stele - 250 de lei, 5 stele - 500 de lei de persoană pe noapte. „Trebuie să ştiţi însă că la recepţiile hotelurilor, camere libere se găsesc cu greu în această perioadă, mai ales că ne aflăm în vârful sezonului estival. Mai aveţi însă şanse la agenţiile de turism”, atrag atenţia reprezentanţii primăriei.

Desigur, turiştii au varianta de cazare în apartamente particulare sau diferite vile şi pensiuni. De altfel, reţelele sociale abundă în oferte de acest gen. Un apartament cu două camere în Constanţa se închiriază cu 200 de lei pentru o noapte, iar în Mamaia cu 250-300 de lei/noapte.

Sudul litoralului

Mergând spre sudul litoralului preţurile nu scad spectaculos, Eforie Nord fiind staţiunea unde o noapte de cazare sau un sejur se ridică la acelaşi nivel cu oferta din Mamaia. 435 de euro pe noapte costă un apartament la Hotel Boutique Citadel din Eforie Nord (cinci stele), în timp ce la Hotel Mondial (patru stele) o noapte cu demipensiune costă 695 de lei.

La Complexul Steaua de Mare-Hotel Delfinul (trei stele), o noapte în regim all inclusive costă 739 de lei, într-o cameră cu vedere la mare. La două stele, preţurile scad la 1.675 un sejur de 5 nopţi/cameră dublă cu pensiune completă, la Hotel Venus.

Dacă mergem în Eforie Sud vom găsi locuri de cazare cu 364 de lei pe noapte o cameră dublă (Hotel Spendid-3 stele) sau chiar la 1.000 de lei 5 nopţi.

În Costineşti, la Vox Maris, un sejur de cinci nopţi în vârf de sezon costă 2.595/camera dublă, cu demipensiune, iar la Hotel Forum costă 494 de lei camera pentru o singură noapte, cu pensiune completă.

La Hotel Cocor, în Neptun Olimp, cinci nopţi de cazare îi vor costa pe doi turişti 3.520 de lei şi vor beneficia de pensiune completă, iar la Hotel Insula, în aceeaşi staţiune, o noapte costă 543 de lei pentru o cameră.  Hotelul Recif, trei stele, în Neptun, vinde cinci nopţi cu pensiune completă la preţul de 2.525 de lei.

În Vama Veche, la Hotel Club D or, o cameră (economy) se închiriază pentru o noapte cu 286 de lei, iar una delux cu 524 de lei. Tot în Vamă o să găsiţi multe variante de cazare în camere la curte. O astfel de cameră, cu baie proprie, se închiriază cu 100-150 de lei pentru o persoană/zi.

Preţurile la cazare pe litoralul românesc vor începe să scadă după data de 20 august, dar în mod simţitor acest lucru se va întâmpla după 1 septembrie.

Pe aceeaşi temă:

Patronatele acuză Administraţia Naţională de Meteorologie de „ştiri false” care ar alunga turiştii de pe litoral

Litoralul, relaxare şi distracţie pentru orice buzunar. La ce preţuri te poţi caza la mare în perioada următoare










 

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite