Lista PSD Constanţa pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Aglomeraţie de demnitari

Lista PSD Constanţa pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Aglomeraţie de demnitari

Sursa PSD Constanţa

PSD Constanţa a depus listele de candidaţi la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Deşi era în cărţi, pe loc eligibil, de pe liste lipseşte Decebal Făgădău, fostul primar al Constanţei, încă în funcţie până la învestirea lui Vergil Chiţac. Făgădău şi-a dat în ajun demisia din PSD, ca urmare a apariţiei comunicatului DNA care anunţa că este trimis în judecată alături de Radu Mazăre şi alţi funcţionari publici, complici la o infracţiune.

Conducerea Partidului Social Democrat Constanţa a anunţat că depus joi, 22 octombrie, listele candidaţilor la alegerile parlamentare programate să se desfăşoare în data de 6 decembrie 2020. Comunicatul este semnat de deputatul Radu Babuş, purtător de cuvânt. 
 
Pe liste se află actuali parlamentari, preşedintele de Consiliu Judeţean, primari (actuali şi foşti), viceprimari, şefi de deconcentrate, liderul PSD Constanţa. 
 
Prezenţi la depunerea listelor au fost: Felix Stroe - preşedintele PSD Constanţa, Horia Ţuţuianu şi Lucian Lungoci - candidaţi la Camera Deputaţilor. 
 

Lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor este formată din:

1. Horia Ţuţuianu

2. Cristina Dumitrache

3. Lucian Lungoci

4. Vişan George

5. Costin Răsăuţeanu

6. Tănase Nicolae

7. Luminiţa Vlădescu

8. Adriana Gheorghe

9. Dragnea Marilena

10. Silviu Gârea

11. Roşu Nicolae

12. Oprea Ana-Maria

13. Mihalache Muşat

14. Florin Chelaru 

 

Lista candidaţilor pentru Senat:

1. Felix Stroe

2. Liviu Brăiloiu

3. Daniel Georgescu

4. Cojoc Marioara

5. Gâju Mariana

6. Manta Gheorghe

7. Iacobici Gabriela 

 

Pe aceeaşi temă: 

Decebal Făgădău a demisionat din PSD după ce a aflat că are dosar penal: „Am primit vestea în timp ce completam dosarul de candidat pentru Parlament“ 


 

 


 


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările