Kudos Beach, închis de ANAF. Clienţii, goniţi cu Jandarmeria. În Bellagio, Alex Velea a „chemat“ inspectorii

Kudos Beach, închis de ANAF. Clienţii, goniţi cu Jandarmeria. În Bellagio, Alex Velea a „chemat“ inspectorii

Echipele de control ANAF pe litoral la Mamaia Sursă foto Anonymous

Clubul Kudos Beach din Mamaia a fost închis de ANAF pentru neemiterea de bonuri fiscale, chiar în ultima zi a minivacanţei de 1 Mai. Clubul a anunţat pe Facebook noul sediu de la Bucureşti, care va funcţiona în magazinul Unirea. În alt club, la Bellagio Mamaia, inspectorii ANAF au descins chiar când a apărut Alex Velea pe scenă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un club din Mamaia a fost închis în timpul petrecerii finale de pe 3 mai, pentru neemiterea de bonuri fiscale. Kudos Beach a fost deschis non-stop în timpul minivacanţei de 1 Mai, cu DJ-i invitaţi să asigure muzică permanentă pe plajă.

Inspectorii ANAF au închis însă clubul pentru că nu emisese bonuri fiscale. Petrecăreţii n-au vrut să se dea duşi, astfel că a intervenit Jandarmeria pentru a îndepărta clienţii. Clubul a anunţat deja despre noul sediu din Bucureşti, care va fi deschis la 16 mai, în incinta magazinului Unirea.

În alt club din Mamaia, Bellagio, ANAF-ul a descins chiar când a început să cânte Alex Velea. Acesta venise împreună cu Antonia să susţină recitaluri. Clienţii au protestat la apariţia inspectorilor ANAF, dar aceştia şi-au văzut de treabă în continuare, fără să deranjeze spectacolul.

Alex Velea, la Bellagio Mamaia FOTO Bellagio

ANAF, păgubit pe litoral

ANAF a făcut o demonstraţie de forţă pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, iar reacţia de care au avut parte echipele de control a fost diferită, în funcţie de specificul staţiunii. La Mamaia controlul s-a derulat fără incidente, în timp ce la Vama Veche Poliţia a întocmit un dosar penal pentru distrugere celui care a spart parbrizul unei maşini Antifraudă. Autorul este însă necunoscut.

Echipaje de inspectori Antifraudă, detaşaţi din toată ţara, au venit în staţiunile căutate de turişti, pentru a verifica legalitatea comerţului. În Vama Veche, apariţia inspectorilor ANAF îmbrăcaţi regulamentar în uniforma gri petrol închis a stârnit un val de fluierături.

Vamaioţii i-au întâmpinat pe controlori cu strigături, urale, ironii, astfel că inspectorii au fost nevoiţi să suporte primirea impasibili. S-au dispersat în echipe de câte doi, mergând la diferite localuri care erau pline de clienţi. Au cerut evidenţe ale bonurile fiscale eliberate, apoi au plecat la sediile unde se aflau registrele contabile ale firmelor.

O maşină Antifraudă a fost însă atacată de vamaioţi, care au aruncat cu sticle în ea, spărgându-i parbrizul. Unul a urinat pe maşină, iar alţii au aşezat bonuri fiscale şi bancnote de 1 leu în lunetă. A fost nevoie de intervenţia Poliţiei pentru a stopa vandalismul.

La Mamaia, maşinile ANAF au defilat prin staţiune cu girofarurile aprinse, astfel că lumina lor albastră putea fi recunoscută de la distanţă. Inspectorii Antifraudă au controlat inclusiv cluburile de fiţe din nordul staţiunii, deţinute de milionari ai României, cetăţeni români sau străini. „Avem acţiune de control la agenţii economici“, s-au rezumat să spună inspectorii întrebaţi de ziariştii care le-au surprins prezenţa în staţiune.

Kudos Beach din Mamaia de 1 Mai FOTO Kudos Beach

Vă mai recomandăm

VIDEO Inspectorii ANAF au descins la Vama Veche, huiduiţi de turişti. O maşină de la Fisc a fost atacată cu sticle, iar parbrizul i-a fost spart. Bonuri fiscale şi bancnote de 1 leu, puse pe lunetă

VIDEO Demonstraţie de forţă ANAF prin Mamaia. Echipajele Fiscului au defilat cu girofarurile până la localurile controlate

Atacatorul maşinii ANAF din Vama Veche, căutat de Poliţie. Vamaiotul necunoscut are dosar penal pentru distrugerea parbrizului

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările