Istoricul accidentelor aviatice din judeţul Constanţa. Tragedia de pe Siutghiol, îngropată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epava elicopterului SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol
Epava elicopterului SMURD prăbuşit în Lacul Siutghiol

Tragedia produsă joi la Tuzla, când o persoană şi-a pierdut viaţa după ce o aeronavă DA 42 a aterizat forţat, este doar una dintre accidentele aviatice care s-au petrecut de-a lungul timpului în judeţul Constanţa.

1970 - un avion BAC 1-11, s-a prăbuşit la 5 kilometri distanţă de aeroportul din Constanţa, asta după ce nu a putut ateriza la Bucureşti şi a fost redirecţionat spre aeroportul din Dobrogea. Din cauza condiţiilor meteo, 18 din cele 27 de persoane aflate la bord au murit.

1996 - un elicopter utilitar s-a prăbuşit între localităţile 2 Mai şi Vama Veche, în timp ce efectua lucrări agricole. Elicopterul era pilotat de Marin Gelu (26 de ani, salariat al Aviaţiei Utilitare Bucureşti - Băneasa) şi s-a prăbuşit de la o înălţime de 25-30 de metri, iar resturile sale s-au împrăştiat pe o rază de 30 de metri. Pilotul Marin Gelu a fost transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, de unde a fost externat, după un scurt consult medical.

2003 - un elicopter al Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu s-a prăbuşit în zona comunei Castelu, accidentul soldându-se cu moartea celor trei militari aflaţi la bord.

2006 - un avion utilitar care avea două persoane la bord a aterizat forţat, între Tuzla şi Costineşti. În urma accidentului, pilotul şi un pasager au fost transportaţi de urgenţă la spital. Reprezentanţii aerodromului din Tuzla au declarat că aeronava se afla în timpul unui zbor de agrement, iar aterizarea forţată s-a făcut ca urmare a unei defecţiuni tehnice.

2010 - 12 militari şi-au pierdut viaţa în timpul unui zbor de antrenament. Militarii făceau exerciţii pentru un miting aviatic care urma să aibă loc în zilele următoare. Avionul a decolat, însă la capătul pistei a luat foc. Au reuşit să supravieţuiască numai aceia care au apucat să sară din avion.

2014 - un elicopter SMURD s-a prăbuşit pe lacul Siutghiol. Echipajul SMURD era format din pilotul Petru Cătuneanu, copilotul Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton. Toţi au murit.

Imagine indisponibilă

La un an de la producerea accidentului, Parchetul General descria stadiul anchetei:

„Au fost audiate, pe parcursul a 875 ore de anchetă, 111 persoane, din care 8 părţi civile şi 103 martori din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Autorităţii Navale Române, Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe  Mare, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa, precum şi cetăţeni care au sesizat SNUAU 112, în legătură cu producerea catastrofei aviatice, sau care au putut oferi date referitoare la circumstanţele producerii acestui eveniment aviatic, respectiv cu privire la activităţile efectuate de către forţele de intervenţie pentru salvarea victimelor; s-au solicitat relaţii de la peste 15 instituţii ale statului şi persoane juridice; la data de 14 decembrie 2015, s-a dispus efectuarea, de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti, a unei noi expertize medico-legale privind victima C.G.C.”

Pe aceeaşi temă:

Tragedia aviatică care a dus la prăbuşirea elicopterului SMURD în lacul Siutghiol: cine îi mai putea salva pe cei patru membri ai echipajului, morţi în accident

Patru întrebări fără răspuns, la un an de la tragedia de pe lacul Siutghiol. Anchetatorii deţin un filmuleţ video ce arată prăbuşirea elicopterului SMURD

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite