Istoria legendarului preot Elefterie, duhovnicul de la Dervent. Vândut de un enoriaş pentru câţiva arginţi, a apărat credinţa în Dumnezeu cu preţul vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Elefterie Arhivă Mănăstirea Dervent
Părintele Elefterie Arhivă Mănăstirea Dervent

Părintele Elefterie de la Mănăstirea Dervent a fost timp de jumătate de secol şi duhovnic, şi preot pentru credincioşi. I-a spovedit, i-a cununat şi i-a vindecat. Pentru autorităţi, a reprezentat însă doar un pericol, fiind surghiunit pe alte meleaguri, după ce i s-au înscenat fapte penale

În dogoarea Dobrogei, pe drumul spre Ostrov, o oază de verdeaţă şi de credinţă dăinuie de secole, fără ca vremea aspră sau regimurile politice neprielnice să o poată întina. Este Mănăstirea Dervent sau „Crucea de leac“, aşa cum i se mai zice, din judeţul Constanţa, unde drumeţul se poate odihni pentru o clipă din zbuciumul vieţii şi unde se poate reculege departe de iureşul lumii. În curtea mănăstirii, de dincolo de mormânt, îşi veghează credincioşii părintele Elefterie, cel care a apărat credinţa în Dumnezeu cu preţul vieţii sale. Izgonit de „acasă“ mai multe decenii, el s-a întors la Dervent unde şi-a dat ultima suflare. 

VIAŢA UNUI SFÂNT

Părintele Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent, cunoaşte toate amănuntele vieţii celui care i-a fost înaintaş. „Părintele Elefterie s-a născut la 11 noiembrie 1900, la Leaskova, în Bulgaria, într-o familie de aromâni. Era al cincilea copil al familiei Mihale şi a primit la naştere prenumele de Enache. Se spune că la 3 ani, o minune avea să se petreacă în viaţa copilului“, povesteşte actualul stareţ. Conform acestuia, copilul Enache era paralizat, iar mama sa, Aristiţa, a auzit de „Crucea de Leac“ de la Dervent şi şi-a adus băiatul la micul paraclis care exista atunci. „După ce l-a închinat Sfintei Cruci, seara, băiatul ar fi adormit sub o icoană a Maicii Domnului din interiorul barăcii de scânduri, iar a doua zi era sănătos. „Cu lacrimi de fericire în ochi, mama i-a mulţumit Maicii Domnului pentru minunea săvârşită şi a făgăduit: «Am să-l fac doctor pentru că s-a vindecat»“, spune stareţul Andrei Tudor. 

După ce a urmat şcoala primară şi o clasă secundară, Enache a luat cursuri la o şcoală din Adrianopol, cu profil medical, unde a învăţat metodele tradiţionale de vindecare a bolilor cu plante medicinale, dar şi câteva tehnici de corectare a oaselor.

elefterie

Stareţul Elefterie şi mama sa Arhivă Mănăstirea Dervent

„În tinereţe, deşi a vrut să îmbrăţişeze viaţa monahală, la insistenţele părinţilor, s-a căsătorit. Din nefericire, soţia sa a murit atunci când a adus pe lume un copil, care avea să moară şi el doar la câteva zile. Părinţii i-au zis să se mai căsătorească încă o dată, dar el a refuzat şi le-ar fi spus: «Am făcut-o prima dată pentru voi, acum lăsaţi-mă să-mi văd de ceea ce mi-am dorit eu». Şi aşa a mers la mănăstirea de la Balaciu, de lângă Urziceni, unde a fost călugărit, în anul 1932“, ne povesteşte părintele Andrei Tudor.

STĂPÂNUL INELULUI 

Un an mai târziu, la 18 decembrie 1933, a fost tuns în monahism cu numele de Elefterie. De el a auzit la acea vreme episcopul Constanţei, Preasfinţitul Gherontie, care l-a trimis să slujească la schitul Dervent – „Crucea de Leac“. În anul 1938, Elefterie devine stareţul mănăstirii. 

„În 1934, micul paraclis a fost distrus într-un incendiu, fiind salvate doar câteva icoane. Pe una dintre ele, expusă astăzi în biserică, părintele Elefterie a scris: «Această icoană a fost salvată de foc». Tot de acest incendiu pomeneşte şi sfântul Gherontie al Tomisului într-un hrisov în care scrie despre nenorocirea care s-a întâmplat la Dervent şi despre faptul că din cenuşă călugării au scos cu mâinile icoanele nearse. O parte dintre obiectele de cult sunt în paraclis şi o parte în muzeul mănăstirii“, spune părintele Andrei Tudor.

După doi ani, s-a pus piatra de temelie a actualei biserici, care a fost sfinţită la 13 septembrie 1942. Puţini ştiu că, în momentul în care s-a săpat la temelia bisericii, lângă cruce au găsit un schelet uman şi un inel cu trei cruci. Părintele Elefterie le-a cerut muncitorilor să nu umble la schelet, dar inelul l-a luat. „Şi acel obiect a ajutat foarte mult bolnavilor care veneau aici la Dervent.

Credinciosul îl lua, îl purta peste noapte şi dimineaţa îl înapoia“, povesteşte stareţul Andrei Tudor. Dar la scurt timp după aceea, inelul s-a pierdut. „El fusese dat unei familii care venise la sfânta mănăstire cu fata lor, care era demonizată. Şi părinţii au plâns cerându-i părintelui să le lase inelul o săptămână-două, pentru ca fiica lor să se facă bine. În acest timp a avut loc mutarea graniţei prin aplicarea Dictatului de la Viena, când Cadrilaterul a fost cedat. Aşa se face că familia a plecat cu tot cu inel. Dar părintele nu s-a împăcat niciodată cu ideea şi mereu zicea: «O să mă duc, că poate mai găsesc inelul»“, povesteşte părintele Andrei.

parintele elefterie

Stareţul Elefterie Arhivă Mănăstirea Dervent

ALUNGAT DIN MĂNĂSTIRE DE COMUNIŞTI

Pe lângă cunoştinţele medicale, părintele Elefterie avea darul tămăduirii. Din acest motiv, după cel de-Al Doilea Război Mondial, autorităţile comuniste au început controalele la Mănăstirea Dervent şi prigonirea sa. Părintele Andrei Tudor spune că în arhiva mănăstirii, descoperită într-o ladă din Galiţa, un sat din apropiere, a găsit adrese prin care călugării erau trimişi să desfăşoare activităţi gospodăreşti, iar cei care aveau moşteniri în satele în care s-au născut erau trimişi să le lucreze, altfel erau consideraţi sabotori ai economiei. Alte documente vorbesc despre faptul că mănăstirea era obligată să predea o parte din recolte, iar însuşi părintele Elefterie a cedat statului la acea vreme 70 de hectare de teren agricol, tocmai pentru a scăpa de aceste presiuni. Periodic, se verificau magaziile mănăstirii pentru ca surplusul să fie predat. 

Dar presiunile nu s-au oprit aici, şi în luna februarie a anului 1959, după ce s-a dat un ordin de închidere a mai multor mănăstiri, părintele a fost alungat, fiindu-i înscenată o percheziţie, după ce i s-a ascuns un pistol sub perna pe care dormea. „Acest lucru ni l-a povestit arheologul Petre Diaconu, care a lucrat vreme de 60 de ani pe mai multe şantiere arheologice, printre ele numărându-se şi «Păcuiul lui Soare» de la Ostrov. Omul ne-a mărturisit că, în timpul unei discuţii cu muncitorii, un paznic a recunoscut, venind vorba despre mănăstire, că el a fost cel care i-a pus pistolul sub pernă. «Ştiţi de ce a fost alungat stareţul de acolo? Păi, vă spun eu, că eram pe acolo. M-au pus pe mine să-i pun un pistol sub pernă». Şi atunci preotul a avut de ales: ori să fie arestat şi biserica să fie închisă, ori să-şi dea demisia şi astfel să salveze lăcaşul de cult. Părintele şi-a dat demisia, iar mănăstirea a fost închisă“, continuă să povestească stareţul actual de la Dervent. 

PORTAR LA IAS 9 MAI

Părintele Elefterie a fost prigonit şi i s-a dat domiciliu forţat la unul dintre fraţii săi care locuiau în Sinoe, judeţul Constanţa, iar la scurt timp, faţa bisericească s-a angajat ca portar la IAS 9 Mai din Tulcea, unde a lucrat până la pensionare, în anul 1962. 

După plecarea lui, Mănăstirea Dervent a devenit fermă a Gospodăriei Agricole de Stat şi apoi a IAS-ului, iar chiliile şi anexele au fost transformate în magazii, ateliere şi grajduri. „Părintele a spus că toate acestea au venit pentru păcatele noastre. «Şi Dumnezeu ne-a lăsat ca să suferim, dar toate lucrurile acestea nu or să ţină decât 30 de ani, după care credinţa va fi din nou liberă.» Aşa a prezis preotul de la Dervent căderea comunismului“, spune stareţul Andrei Tudor.  

Chiar dacă biserica a fost închisă aproape un deceniu, iar la ferestre s-au bătut scânduri, pelerinajele la „Crucea de Leac“ n-au fost niciodată întrerupte, ele desfăşurându-se clandestin. Credincioşii continuau să vină la Dervent, dormeau lângă zidurile bisericii, iar cu ajutorul unui băţ, introduceau lucrurile bolnavilor prin geamurile sparte şi le atingeau de Sfânta Cruce zăvorâtă în paraclis.

Pe la începutul anilor ’70, biserica s-a redeschis şi o vreme aici s-au rugat oamenii din satul Galiţa, care nu aveau lăcaş de cult în mica lor aşezare. 

Deşi a fost obligat să părăsească viaţa monahală, stareţul Elefterie niciodată nu şi-a părăsit rânduielile bisericeşti. La angajare i s-a cerut să-şi taie barba. „Şi în acea zonă locuiau lipoveni, care, la rândul lor, poartă barbă. «E păcat s-o tai», i-au zis aceştia. «Lasă, că ţi-o aranjăm noi în aşa fel încât să nu o tăiem». Şi aşa a rămas părintele Elefterie cu barba“, spune stareţul Andrei Tudor.

După pensionare, părintele Elefterie a trecut printr-o nouă încercare. Unul dintre apropiaţii lui, ieromonahul Dionisie Ulezu de la Mănăstirea Agapia-Veche, a povestit că părintele a fost bătut de nişte turci, care i-au zdrobit coastele, l-au călcat cu picioarele, apoi l-au aruncat într-o râpă, fiind convinşi că l-au omorât. Dar Dumnezeu nu a vrut să-l ia la el, întrucât părintele mai avea multe de făcut pentru oameni, însă a rămas toată viaţa cu diverse suferinţe cauzate de oasele zdrobite de cei care l-au bătut.

parintele elefterie

Stareţul Elefterie Arhivă Mănăstirea Dervent

Tămăduitorul de la Mănăstirea Agapia

După episodul de la Tulcea, părintele Elefterie a părăsit dogoarea Dobrogei, afundându-se pe poteci umblate doar de fiarele pădurii şi de pustnici. Aşa a ajuns, prin anul 1970, împreună cu monahul Nicodim de la Peştera Sfântului Apostol Andrei, în Moldova. O vreme a stat la Sihla, iar de aici a fost luat de maicile de la Agapia-Veche, situată pe un drum neumblat, aproape de Mănăstirea Agapia. Vreme de 15 ani, fostul stareţ de la Dervent a fost nu numai preot, ci şi duhovnic şi tămăduitor, ducând fenomenul Dervent departe, în Moldova. 

Notorietatea sa a atras atenţia capilor bisericii, care i-au cerut să folosească numai cartea şi să renunţe la tratamente, însă părintele Elefterie le-a replicat că nici puşcăria nu-l va putea opri de la tămăduirea oamenilor, căci şi acolo dacă ar fi, tot ar trata lumea. 

În această perioadă grea, în anul 1985, stareţul Mănăstirii Secu, arhimandritul Irineu Bălan, a obţinut transferul Părintelui Elefterie la acest aşezământ monahal. Despre afluenţa creştinilor spre Secu, chiar stareţul mănăstirii mărturiseşte că „veneau cu maşinile mulţi oameni cărora părintele le citea, îi spovedea, îi vindeca“. 

DERVENT, SINGURA IUBIRE

Deşi iubit şi apreciat atât de credincioşi, cât şi de monahi, gândul i-a rămas la Dervent.  Pe perioada cât era la Mănăstirea Secu, trimitea credincioşi şi le spunea: „Vedeţi ce mai este pe la Dervent“. Însufleţită de vorbele părintelui, o macedoneancă a început să strângă bani şi a comandat lucrări la mănăstire.  Aşa se face că biserica a fost electrificată clandestin, fără proiecte, şi tot aşa a fost şi pictată, fără să ştie nici măcar Protopopia. Actualul stareţ, Andrei Tudor, povesteşte că, la un moment dat, protopopul a trecut prin zonă şi a văzut pe poarta de fier că scria Mănăstirea Dervent: „«Ce e asta aici?», a întrebat el. Dar el nu ştia că în interiorul bisericii era un pictor care o zugrăvea cu sfinţi. «Mă duc până la Ostrov şi, când mă întorc, să dispară asta», a cerut el. Dar nu s-a mai întors şi aşa a scăpat biserica, dar şi pictorul Marcel Codrescu, care era cel mai speriat dacă era descoperit că picta clandestin sfinţi. «Puşcăria mă mănâncă», a spus el atunci. Dar a scăpat“.

ACASĂ DUPĂ 30 DE ANI DE PRIBEGIE

După Revoluţia din decembrie 1989, părintele s-a putut întoarce la Dervent, după 30 de ani de pribegie. Era 2 februarie 1990 când a intrat pe poarta mănăstirii, însoţit de fratele Marcu şi ieromonahul Zosima Zaharia. Ajunsese acasă. Pe când era în Moldova, fraţii săi l-au întrebat unde vrea să doarmă somnul de veci. „Acasă“, le-a răspuns părintele. Atunci, ei au crezut că bătrânul nu mai gândeşte, întrucât el era născut în Bulgaria. Însă, în momentul când a revăzut Derventul a spus: „Am ajuns acasă“. Atunci au înţeles ce a vrut să le zică părintele. 

După 100 de zile de la revenirea sa, fratele Nicolae, actualul Ieromonah Nifon de la Cernica, a mărturisit că seara, după ce citise rugăciunea, părintele a intrat în chilia sa, care avea ferestre de sticlă şi a văzut cum a căzut şi i s-a fracturat bazinul. Nu a vrut să meargă la medic. În ciuda stării de sănătate, părintele Elefterie a cerut să fie dus în biserică să se împărtăşească. A murit la 12 mai 1990, fiind înmormântat în curtea mănăstirii. ;Părintele a spus că toate acestea au venit pentru păcatele noastre. «Şi Dumnezeu ne-a lăsat ca să suferim, dar toate lucrurile acestea nu or să ţină decât 30 de ani, după care credinţa va fi din nou liberă.» Aşa a prezis preotul de la Dervent căderea comunismului.

„Colectivul nu este de la Dumnezeu, ci de la comunişti, oameni pe care diavolul i-a învăţat să facă aşa ceva“

Dornic să afle tot adevărul despre patimile predecesorului său, Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent, a făcut rost de dosarul pe care părintele Elefterie l-a avut la Securitate. „Foarte curios este faptul că regăsim documente doar pentru perioada până când se închide mănăstirea, în 1960. Aş fi fost curios să văd cum a fost urmărit şi când era în Moldova“. 

Stareţului Elefterie, pe numele de mirean Enache Mihale, i s-a deschis dosar informativ în 1958 pentru a se stabili dacă desfăşoară activitate contrarevoluţionară în mijlocul călugărilor, precum şi în afara mănăstirii, dacă are format vreun nucleu de elemente duşmănoase în jurul său, ce intenţii are pe viitor şi dacă primeşte ajutor. 

Din materialele informative găsite în arhive rezultă că în trecut a fost membru legionar, în timpul războiului antisovietic, iar în predicile ce le ţinea în cadrul mănăstirii preamărea regimul antonescian şi aşa-zisul „război sfânt“ împotriva ateismului bolşevic. O altă acuzaţie adusă de comunişti părintelui era faptul că a făcut propagandă mistică pentru a atrage noi creştini în rândul călugărilor. 

manastirea dervent foto mariana iancu

Conform planului de măsuri al Securităţii din 21 iunie 1958, agenţii „Osman Amet“, din satul Esichioi, şi agentul „Vanghele“, din satul Bugeac, erau trimişi la Dervent în zilele în care se faceau slujbe religioase pentru ca aceştia să urmărească cine ia legătura cu stareţul. „În funcţie de rezultatele ce le vom obţine, vom întocmi un nou plan de măsuri cu sarcini concrete care să ne ajute sa descifrăm activitatea ce în prezent o desfăşoară numitul Enache Mihale ce deţine funcţia de stariţ la mănăstirea Dervent“. Probabil că trimişii au adus ceva informaţii, întrucât la 9 martie 1959 stareţului i se deschide dosar de acţiune informativă individuală.

„Dosarul lui conţine o mulţime de note informative întocmite cu minuţiozitate de agenţi sub acoperire cu nume de cod: Horaţiu Ion, Osman Amet, Petrescu Vasile, Vanghele, Nelu Marinescu. Unii din ei erau persoane apropiate şi cunoscute ale mănăstirii, care sub chipul prieteniei sau al nevoii de îndrumare duhovnicească se străduiau să găsească cât mai multe dovezi incriminatorii. Alţii, făcând parte efectivă din obştea mănăstirii, trădau şi vindeau ce-i sfânt şi bun, asemenea lui Iuda, pentru «30 de arginţi» sau alte avantaje“, spune stareţul Andrei Tudor. 

Pe lista de recrutare era şi omul de încredere al stareţului, Constantin Stoleru, căruia Securitatea îi realizase un scurt portret: „născut în anul 1930, de profesie agricultor, stagiul militar satisfăcut, cunoscut de noi că întreţine relaţii sentimentale cu unele femei, fapt interzis de legile mănăstirii“.  

Dintre toate sursele, Horaţiu părea cel mai activ. Acesta a informat Securitatea că stareţul este de părere că „colectivul (n.r. – noua formă de organizare a agriculturii) nu este de la Dumnezeu, ci de la comunişti, oameni pe care diavolul i-a învăţat să facă aşa ceva“. O altă sursă, care a stat de vorbă cu părintele, transmitea mai departe: „stareţul i-a îndemnat pe oameni să nu se grăbească să intre în colective. Că se fereşte şi el şi nu spune la toată lumea acest lucru, ci numai celor pe care îi cunoaşte mai bine şi în care are încredere, iar aceştia, la rândul lor, să spună la alţii tot cu aceeaşi prudenţă şi ca şi cum n-ar proveni de la stareţ îndemnul.“ 

„ACEST LOC A FOST SFÂNT ŞI PE VREMEA TURCILOR“

Tot sursa Horaţiu informează Securitatea pe 19 septembrie 1958 că a vizitat mănăstirea pe 15 septembrie 1958, rămânând şi a doua zi. Astfel, a avut ocazia să vorbească şi cu stareţul mănăstirii. „Lui nu-i place să discute prea mult chestiuni politice, îţi face impresia că-l dezgustă acest lucru. Cu el să discuţi despre tipicul bisericesc, despre slujbele bisericeşti, despre comportarea morală a preoţilor şi călugărilor, despre minunile crucii de leac şi despre puterea ei vindecătoare. Cam aceste lucruri i-a plăcut stareţului să discute cu mine.

Este profund nemulţumit de pata pe care şi-a luat-o asupra-i preoţimea prin politica legionară pe care a făcut-o în trecut. Este de asemeni nemulţumit de comportarea oamenilor politici - conducători faţă de Mănăstirea Dervent spunând: «Aceştia mi-au impus ca să nu mai primesc atât de mulţi vizitatori şi să nu mai doarmă în odaia unde este sfânta cruce, dar eu am spus că nu se poate, acest loc a fost sfânt de pe vremea când era moşie turcească şi e sfânt şi azi pentru popor.

Eu nu pot să nemulţumesc poporul, chiar şi doctorul Regiunii a venit mai zilele trecute ca să ne inspecteze curăţenia mănăstirii. Lui i-am spus la fel, e mult popor care vine cu ocazia hramului şi deci atunci nu se poate păstra curăţenia. Atunci, doctorul mi-a zis: «Părinte stareţ să nu crezi că eu sunt comunist şi că vreau anume să-ţi fac rău. Nu. Şi eu sunt creştin, şi eu am icoană şi candelă în casă, dar vreau să cădem de acord că trebuie menţinută curăţenia în mănăstire pentru a nu se răspândi bolile». Atunci eu i-am spus: «Comunişti suntem toţi pentru că trăim în ţară comunistă, dar nu pot ca să impun poporului să lepede o tradiţie sfântă pe care el o ţine de pe vremea turcilor»“. În cele din urmă, părintele Elefterie este nevoit să părăsească Mănăstirea Dervent, care va fi închisă şi transformată în sediu de cooperativă 

agricolă. ;

Har dumnezeiesc dublat de cursuri de medicină

Despre tămăduirile părintelui Elefterie sunt foarte multe povestiri. În mod sigur, spun cei care l-au cunoscut, harul dumnezeiesc cu care a fost înzestrat a fost dublat de cursurile de medicină pe care le-a luat de la şcoala din Adrianopol. Pe cei suferinzi trupeşte îi trata mai întâi sufleteşte – prin spovedanie şi rugăciuni, iar apoi medical. 

Actualul stareţ de la Dervent, Andrei Tudor, povesteşte că, deşi ştia că paralizia şi bolile de oase sunt mai uşor de tratat până la 20 de ani, părintele îi primea şi pe cei mai bătrâni. „Celor bolnavi de ficat le dădea ceaiuri şi îi punea să ţină usturoi sub limbă, pe cei cu spondiloză şi hernie de disc îi călca cu piciorul până le pocneau inelele. În cazul celor cu cataractă, rupea un fir de păr din capul omului bolnav cu care trăgea şi lua pieliţa. Pe cei care nu vedeau decât în ceaţă îi stropea cu ţuică de prune, iar cu aghiazmă – numai pe «omul curat». Celor care sufereau de boli de stomac le erau indicate ceaiuri din plante“, spune stareţul de la Dervent.

Bătrânul Ioan Ghervase, unul dintre cei care şi-au găsit sănătatea venind la părinte, povesteşte că „îndreptarea oaselor se făcea cu rapiditate şi cu o forţă deosebită, ceea ce producea o suferinţă maximă ca intensitate, dar minimă ca durată“. Îşi mai aminteşte că întotdeauna părintele Elefterie era ajutat de doi sau trei băieţi mai solizi, unii dintre ei de la seminar. 

Dosarul lui conţine o mulţime de note informative întocmite cu minuţiozitate de agenţi sub acoperire cu nume de cod: Horaţiu Ion, Osman Amet, Petrescu Vasile, Vanghele, Nelu Marinescu. Unii din ei erau persoane apropiate şi cunoscute ale mănăstirii, care sub chipul prieteniei sau al nevoii de îndrumare duhovnicească se străduiau să găsească cât mai multe dovezi incriminatorii.

manastirea dervent foto mariana iancu

Crucea de leac

Legenda crucilor de leac de la Mănăstirea Dervent

Legenda spune că la sfârşitul secolului I, când Apostolul Andrei a propovăduit credinţa pe aceste meleaguri, a trecut şi prin părţile Derventului. Se spune că cei patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei, un preot şi trei fecioare, care fuseseră trimişi să propovăduiască Evanghelia lui Hristos, au fost condamnaţi la moarte de mai marele cetăţii. Cele trei fecioare au fost tăiate în bucăţi, iar preotul – jupuit de viu şi spânzurat pe cruce, iar apoi trupurile lor au fost arse şi aruncate în Dunăre. Când creştinii s-au dus să le caute trupurile pentru a le îngropa, nu le-au mai găsit. Au găsit, în schimb, patru pietre crescute sub formă de cruce. Cei care le atingeau se vindecau ca prin minune. 

Peste sute de ani, în vremea stăpânirii otomane, terenul pe care erau sfintele cruci a fost cumpărat de Ahmet Bei. Aflând de puterea crucilor, deşi se închina lui Allah, a cerut să fie păzite. Însă un urmaş de-al său a smuls crucile şi le-a distrus, în locul martiriului rămânând doar două. 

Crucea mare din piatră este în prezent în interiorul paraclisului şi la ea vin cei suferinzi. În afara bisericii se află cea de-a doua cruce, cu braţele rupte. 

Se spune că până în anul 1990, la această cruce sătenii veneau cu animalele bolnave. Le lăsau priponite acolo peste noapte şi a doua zi le luau sănătoase acasă. „Ne tot întreabă lumea ce au aceste pietre de fac minuni. Noi le spunem că nu ne închinăm la o piatră, ci creştinii se roagă la sfinţii mucenici care au pătimit aici. De altfel, Părintele Elefterie şi-a dorit mult să cunoască numele mucenicilor şi a ţinut post şi a ţinut sfânta Liturghie şi în una din nopţi i s-a arătat în vis un sfânt care i-a zis: «Eu sunt Constantin, care odihnesc aici». Şi, de atunci, noi pomenim pe Sfântul Constantin“, explică Andrei Tudor, stareţul Mănăstirii Dervent.

Mănăstirea Dervent, unde se roagă 22 de călugări, rămâne un loc de pelerinaj în prima zi de după Paşte. Deşi călugării de aici nu au organizat niciodată astfel de evenimente, oameni din toate colţurile ţării vin aici în ziua sfântă pentru a primi răspuns la zbuciumul sufletesc şi a se însănătoşi.

manastirea dervent foto mariana iancu

Crucea de leac 

LOCUL UNDE TE ODIHNEŞTI ŞI MĂNÂNCI GRATIS

Mănăstirea Dervent este primul lăcaş de cult care din anul 1995 a asigurat cazare gratuit pelerinilor. La dispoziţia creştinilor stau camere cu şapte şi opt paturi, putând fi asigurată cazarea pentru grupuri de 60 de persoane.

Tot aici poposesc ciclişti din întreaga Europă, care fac turul Dunării. „Am avut ciclişti din Germania, Franţa, Belgia, Olanda. Toi trăgeau la noi. 

I-am întrebat pe unii de unde ştiu ei că aici, la mănăstire, se asigură cazare gratuită şi mi-au răspuns că aşa scrie în ghidurile lor“, dezvăluie stareţul mănăstirii.

De curând, a trecut pragul Derventului un olandez care mergea pe jos, vrând să refacă drumul sultanului Soliman prin Dobrogea. „Era plecat din februarie. Era obosit. S-a odihnit la noi şi l-am ospătat şi a plecat mai departe“. 

ARTISTUL PLASTIC CARE A DEVENIT CĂLUGĂR

Tot la Mănăstirea Dervent se organizează anual tabere de creaţie, eveniment care anul acesta va ajunge la cea de-a 11-a ediţie. „Vin aici artişti plastici. Am încercat să-i apropiem de mănăstire, de spaţiul duhovnicesc. Nu este uşor, ei se cred creatori şi nu întotdeauna colaborează cu Creatorul“, povesteşte părintele Andrei. Spune că la cea de-a doua ediţie, unul dintre artiştii plastici a fost atras de mănăstire şi s-a călugărit. În prezent, el lucrează la înfrumuseţarea noii biserici aflată în construcţie. 

În curtea mănăstirii se ridică o nouă biserică, care va fi închinată Sfântului Iachint de Vicina. Piatra de temelie a noului lăcaş de cult a fost pusă la 28 octombrie 2011, iar slujba a fost ţinută de Î.P.S. Teodosie, care l-a avut duhovnic pe stareţul Elefterie. 

„Nu este de ajuns ca înaintaşii să fie preamăriţi pentru faptele lor, ci se cuvine ca şi noua generaţie de monahi vieţuitori la Dervent să-şi facă datoria faţă de Biserică şi neam, mărturisind credinţa străbună prin noi fapte vrednice“, spun actualii călugări de la Dervent. Când va fi gata? „Când va vrea Dumnezeu“, răspunde părintele Andrei.

manastirea dervent foto mariana iancu

Stareţul Andrei FOTO Mariana Iancu

Vă mai recomandăm:

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Gheorghiu-Dej, un socru de coşmar: Cezar Grigoriu, din faimoasa trupă „Trio Grigoriu“, a fost bătut şi urmărit pentru a renunţa la fata liderului comunist


Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria

EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite