Ion Besoiu, amintiri din timpul filmărilor la „Toate pânzele sus“: „Constanţa, o poezie. Îmi amintesc de restaurantul unde mâncam covrigi calzi şi beam iaurt gras de oaie“

Ion Besoiu, amintiri din timpul filmărilor la „Toate pânzele sus“: „Constanţa, o poezie. Îmi amintesc de restaurantul unde mâncam covrigi calzi şi beam iaurt gras de oaie“

Ion Besoiu a interpretat rolul comandantului Anton Lupan

Ion Besoiu, marele actor care a murit la 18 ianuarie 2017, s-a îndrăgostit de oraşul Constanţa în timpul filmărilor la îndrăgitul serial „Toate pânzele sus“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ion Besoiu a interpretat rolul comandantului Anton Lupan în filmul „Toate pânzele sus“. Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul a spus că a fost una din cele mai frumoase etape din viaţa sa. „Ne-am îmbarcat la propriu. Stăteam pe vas cât e ziua de lungă, iar uneori am filmat şi noaptea pe o corabie în toată regula, de 17 tone.
 
„Am învăţat să toate regulile marinăreşti, chiar şi să pescuim la ţaparină. Am învăţat că pericolele mării îi face pe oameni să înveţe ce e aia camaraderie. Am învăţat să mânuim velele, dar şi să urcăm în gabie. Când venea seara aveam impresia că şi hotelul se clatină“, povestestea marele actor în urmă cu doi ani.
 
Şi el şi-a amintit despre „botezul marinăresc“. Înainte de a începe filmările, regizorul i-a supus la mai multe. Au fost scoşi pe mare cu o navă de la Constanţa, a unui institut de sondare. Tot în acea perioadă au participat şi la o vânătoare de delfini.
 
O lumină aparte în amintirile lui din acea perioadă a fost nea Florin, nostromul. „Într-o zi ne întorceam din larg  şi marea se montase foarte repede, eu, pe drumul de întoarcere, am stat lângă timonă, alături de nea Florin. În cele din urmă am ancorat în Portul Tomis, dar cu vasul înclinat. Când totul s-a terminat am fost poftit în cabină la o saramură de stavride şi la o votcă.
 
 
Atunci l-am întrebat dacă nu i-a fost frică. El mi-a răspuns afirmativ, dar că asta e meseria lui. «Am fost marinar din tată în fiu. Bunicul a murit în Marea Sargaselor, iar tata a sfârşit la fel în Marea Nordului». Şi l-am întrebat: «Şi nu ţi-a fost frică să pleci pe mare? Nu te-ai gândit că poţi să sfârşeşti la fel?» La care el mi-a zis: «Cum a murit bunicul tău?» În pat. «Şi tatăl tău?» În pat. «Păi şi ţie nu ţi-e frică să te urci în pat?»“
 
Ion Besoiu a iubit oraşul Constanţa aşa cum şi-a iubit meseria.  „Aveţi acolo un oraş multicultural, unde nu există nicio urmă de şovinism“. Păstra încă în memorie oraşul aşa cum era el în urmă cu patru decenii, cu bragagerii la colţ de stradă, cu cafea turcească. Îşi amintea de Piaţa Ovidiu plină de flori, de restaurantul de peste drum de statuia lui Ovidiu, unde se mâncau covrigi calzi şi se bea iaurt gras de oaie... Constanţa? O poezie extraordinară. Am mai fost de atunci la Constanţa, dar mă îneacă regretele“.
 
În timpul filmărilor, goeleta Speranţa a fost folosită pentru croaziere. Turiştii erau aduşi cu autocarele până la Neptun, apoi erau preluaţi de comandant şi plimbaţi câteva ore pe mare. Nume mari ale scenei româneşti au fost pe vas: Corina Chiriac, Doina Badea, Mihaela Mihai, Sergiu Nicolaescu, Sile Dinicu, dar şi mulţi amirali ai Armatei Române. 
 
 
 
Goeleta Speranţa, destin ca în filme
 
Goeleta, care avea să poarte mai apoi numele „Speranţa“ şi să fie platou de filmare pentru unul dintre cele mai îndrăgite filme româneşti – „Toate pânzele sus!“, s-a născut dintr-un fost pescador botezat „Jirlău“, tip Seiner SKS, o navă de larg. Pescadorul a fost construit la Turnu Severin şi se afla la Brăila. Marin Deboveanu, ofiţerul de Marină care a construit-o, a luat de la Turnu Severin planurile şi a calculat dacă structura navei suportă pânzele şi o nouă construcţie. Calculele i-au ieşit pozitive, aşa că nu i-a rămas decât să se apuce de treabă.
 
Operaţiunile de predare-primire a navei „Jirlău“ de la Primăria Brăila către Studioul Cinematografic au durat trei luni, timp în care Deboveanu a început să facă proiectul şi să-şi caute echipa de lucru. Fostul marinar îşi aminteşte că în anul 1970, când s-a apucat de construirea navei, din cauza inundaţiilor, toate şantierele de la Dunăre erau sub apă şi nu l-au putut primi pentru a putea transforma pescadorul în goeletă.
 
„Atunci, am organizat eu un şantier în regie proprie, la Brăila. Am luat o planşă de proiectare de la Uzinele Progresul şi m-am dus în Hotelul Siretul. Am luat cea mai mare cameră, care avea trei-patru paturi, am lăsat doar unul, pentru mine, iar pe celelalte le-am scos afară şi am început să proiectez «Speranţa»“, povesteşte Marin Deboveanu. Toate piesele proiectate au fost realizate la şantierele din Galaţi, Brăila şi Tulcea, apoi montate pe un ponton la Brăila.
 
După program, după ce muncitorii care lucrau la corpul navei plecau acasă, veneau marangozul (n.r. – dulgher specializat în prelucrarea lemnăriei ambarcaţiunilor) şi tâmplarii care lucrau la suprastructura navei.
Deboveanu îşi aminteşte că pe unul dintre muncitori l-a găsit la un atelier de făcut cazane pentru agricultură. „Dacă ştii să sudezi e bine!“, i-a spus muncitorului pe care l-a luat să ajute la construirea uneia dintre cele mai vestite corăbii din România.
 
 
Lemnul de catarge, adus de la Satu Mare
 
Pe un bac cu puntea goală, fără suprastructură, a întins pânzele pentru catarge. Dar mai avea nevoie şi de lemn. Constructorul a primit aprobare pentru tăierea a patru pini, care însă i-au fost alocaţi tocmai de la Satu Mare. „Am trimis acolo pe cineva care ştia limba maghiară, considerând că e necesar pentru rezolvarea optimă a problemei, numai că respectivul s-a dus şi s-a îmbătat şi, în loc să-mi aleagă patru pini drepţi buni pentru catarge, a venit cu nişte pini curbaţi care s-au dat probabil, în bătaie de joc.
 
Mai mult, şoferii cu peridocuri au protestat la lungimile mari de 12,14 şi 17 metri şi i-au tăiat şi pe ăştia în două. În sfârşit, i-am făcut şi catargele şi bompresul“, povesteşte cel care a construit goeleta din „Toate pânzele sus!“, pentru publicaţia „La drum – revista călătorului“. 
Toată suprastructura navei pescador a fost modificată pentru a arăta ca o goeletă. „A fost o muncă titanică. Nu a fost uşor ce a făcut şi mai ales faptul că a făcut toate astea singur. Deboveanu a ras toate cabinele, a făcut calculele de stabilitate şi apoi a construit arborada. Spunea atunci că dacă nu iese nava, o mănâncă“, îşi aminteşte comandorul în rezervă Ovidiu Ionescu (65 de ani), un vechi prieten de-al lui Deboveanu. De altfel, Ionescu este cel care a şi pictat goeleta „Speranţa“.
 
Înmatriculată în Germania
 
Deboveanu s-a gândit şi la utilitatea navei, nu doar la aspectul ei. Astfel, a proiectat şi un loc la copastie, unde să stea operatorul, pentru a putea filma în voie acţiunea de pe punte. „M-am gândit că puntea trebuie să rămână liberă, pentru a avea actorii loc suficient de mişcare“, spune Marin Deboveanu. Scenele de interior din filme nu s-au turnat pe navă, ci în studioul cinematografic, întrucât era spaţiu mic şi nu era loc pentru toată echipa de filmare.
 
Însă nava lui Deboveanu trebuia să fie şi foarte sigură. „Pe ea urmau să urce şi să filmeze actori renumiţi, asiguraţi cu sute de mii de dolari. De altfel, după ce a fost terminată, a fost verificată de un inginer constructor naval german, iar vasul a fost înmatriculat de Registrul Naval German, Germanisher Lloyd“, spune el.
Nava a fost astfel construită încât să poată fi schimbată uşor din goeletă în goeletă cu gabieri, brigantină şi bric. Ele se diferenţează în funcţie de numărul de arbori de care sunt prinse catargele şi de felul catargelor.
 
„Pentru «Speranţa» am vărsat sudoare şi sânge“
 
În timp ce lucra la suprastructura ambarcaţiunii, Marin Deboveanu a fost lovit în cap de o ţeavă care se desprinsese din macara. A ajuns la spital şi, după ce şi-a revenit, s-a întors pe şantier. „Numai reflexele mele de sportiv de performanţă m-au salvat de un destin tragic. De la spital, după ce mi-am revenit, m-am întors în aceeaşi zi la şantier căci, dacă eu lipseam, nu avea cine să mă înlocuiască. Pot să spun că pentru Speranţa am vărsat sudoare şi sânge“, povesteşte el.
 
După atâta muncă, Marin Deboveanu spune că s-a ales doar cu un costum de haine. „Salvasem contractul părţii române cu cei din Germania, dar nu am primit nimic altceva. După mulţi ani, multă lume m-a întrebat: «Tu ai făcut Speranţa?»“, povesteşte Marin Deboveanu.
 
 
De la „Ghost“ la „Speranţa“
 
Când Marin Deboveanu a terminat de construit nava, aceasta a devenit „Ghost“, cea descrisă de Jack London.
Pe ea s-au filmat „Vasul Fantomă“ şi „Doi ani de vacanţă“. Ulterior, goeleta s-a transformat în brigantină, purtând numele „Sloughi“ şi pe ea s-au filmat „Piraţii din Pacific“, „Fiul Soarelui“ şi „Joe printre piraţi“. Abia în 1976, nava a devenit goeleta „Speranţa“ din „Toate pânzele sus!“.
 
Moartea goeletei „Speranţa“
 
Vestitul vas a avut un sfârşit tipic românesc: a fost casat şi dat la fier vechi, după 10 ani de viaţă. Marin Deboveanu aproape că plânge: „A fost cea mai mare nefericire a mea. Oamenii au vrut s-o distrugă. Eu eram plecat din ţară în iarna anului 1980, când s-a scufundat. I se tăiaseră catargele, i s-au desfăcut spiralele de la maşină ca să i se scoată motorul principal pe care-l adusesem de la Câmpina. Ca să-l facă generator pe platourile de filmare. Nu mai avea nimic. A fost distrusă de un inginer auto. Omul potrivit la locul potrivit. Dacă aveau nevoie de un motor de ce nu s-au dus la Câmpina să ia de acolo, aşa cum am fost şi eu?“, se întreabă  Deboveanu. 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: