INTERVIU Ana Călin, scriitoare româncă stabilită în Berlin: „Prin cărţile mele încerc să-i salvez pe români, îi fac supereroi“
0
Stabilită în Germania de aproape zece ani, constănţeanca Ana Călin (34 de ani) păstrează legătura cu ţara natală prin intermediul cărţilor sale scrise în limba engleză, dar care au în prim-plan personaje din România.
Constănţeanca Ana Călin (34 de ani) s-a stabilit în Germania în anul 2009. Alături de soţ, care are o afacere în domeniul construcţiilor, şi băiatul ei de 3 ani, locuieşte în Berlin. A început să lucreze ca traducătoare, dar, treptat, a simţit că pierde contactul cu limba engleză pe care a învăţat-o încă de la vârsta de 3 ani. Totodată, Ana a realizat că trebuie să facă ceva şi pentru a-şi păstra latura creativă. Aşa a început să scrie primul său roman în care se regăsesc multe aspecte din viaţa scriitoarei: ţara natală, oraşul unde a copilărit, Dracula, Ceauşescu, termeni tehnici din traduceri şi multe altele. „The Executioner I“ a văzut lumina tiparului în 2017. Apoi, a apărut „The Executioner II“ şi „The Soul Trapper“.
Ana Călin este un autor care stă permanent în legătură cu cititorii ei, care îşi face planurile următoarelor cărţi şi în funcţie de aşteptările acestora. Este o lume nouă, o lume dinamică în care scriitorul trebuie să se preocupe tot timpul şi de promovarea sa şi a cărţilor sale. Aşa a ajuns să aibă un public fidel în Statele Unite ale Americii, un public care aşteaptă de la ea mereu noi scrieri. Prin aceste scrieri, Ana Călin vrea să-i salveze pe români făcându-i supereroi.
„Weekend Adevărul“: Cum v-aţi decis să scrieţi primul roman, care a fost factorul care v-a motivat?
Ana Călin: La început, după stabilirea noastră în Germania, am lucrat ca traducător la o firmă, traduceam foarte multe texte tehnice şi economice. Am tradus în română, germană – limba pe care am studiat-o în facultate – şi în engleză. Doar că simţeam că pierd, treptat, contactul cu limba engleză pe care o vorbeam de la 3 ani. Pe lângă aceasta, mai simţeam că-mi pierd latura creativă. Aşa m-am hotărât să scriu o carte în limba engleză, să trec puţin în latura artistică. Traducând multe texte tehnice, am folosit o parte dintre informaţiile dobândite în această carte.
Care este lumea din romanele Anei Călin, ce fel de personaje şi intrigi preferaţi?
Toate romanele mele sunt, în principiu, poveşti de dragoste cu savoare de paranormal/science-fiction – în principiu, vampirii şi alte făpturi supranaturale sunt înlocuite cu supereroi manipulaţi genetic. Există întotdeauna şi un mister de rezolvat, iar eroina descoperă că şi ea s-a născut cu talente care pot deveni superputeri prin manipulare genetică sau psihologică. Acţiunea are loc în Constanţa şi în Munţii Carpaţi. Eroul este mutant genetic, mă folosesc puţin de tacticile umbroase ale securităţii şi comuniştilor: experimente pe oameni, experimente în orfelinate. Este o poveste de dragoste care se petrece în perioada anilor 2000.
De ce aţi ales ca acţiunea romanelor să se desfăşoare în România, în Constanţa? Nu era mai uşor, mai ales pentru cititori, ca intriga să se petreacă într-o ţară occidentală?
Eu scriu cărţi cu acţiunea plasată în România, pe mine ţara natală mă hrăneşte din punctul acesta de vedere. De ce spunem „nicăieri nu-i mai bine ca acasă?“. Pentru că ne formăm, ne dezvoltăm o hartă emoţională. În schimb, nu pot să scriu o carte plasată în România fiind acolo. E mai greu. Iubesc foarte mult România şi iubesc românii. Lumea mă judecă pentru chestia asta, mie îmi plac foarte, foarte mult românii. Prin cărţile mele, încerc să-i salvez pe români, îi fac supereroi.
Cu toate că locuiţi în Germania, aţi ales să publicaţi la edituri din SUA. De ce?
Romanele au apărut în Statele Unite, locul care generează în continuare cele mai multe vânzări, însă cititori din Marea Britanie şi Australia au început de asemenea să dezvolte interes, iar vânzările nu au întârziat să apară. Romanele urmează să fie traduse, adaptate şi să apară în mai multe ţări în următorii doi ani. Primele două cărţi, „The Executioner“ I şi II sunt publicate cu editura Solstice Publishing, una dintre editurile cu cea mai rapidă creştere din Statele Unite. A treia carte, „The Soul Trapper“, este publicată independent, deoarece cititorii au descoperit primele două cărti şi sunt avizi de mai mult din aceeaşi serie. De obicei două-trei luni, maximum patru este perioada de aşteptare acceptabilă pentru ei, orice durează mai mult riscă să le piardă atenţia. Deoarece o editură are nevoie de cel puţin opt luni până la publicarea unei cărţi, am decis să public şi independent, în timp ce scriu în continuare pentru Solstice. Acum lucrez atât pentru Solstice, cât şi pentru o editură nouă din Statele Unite, Foster Embry.
Cât timp alocaţi zilnic scrisului şi cum vă alegeţi sursele de inspiraţie?
Atât scrisul, cât şi promovarea solicită un timp investit zilnic. În fiecare zi, cu o singură excepţie pe săptămână – excepţie care poate fi în orice zi –, scriu minimum două ore şi mă ocup de promovare minimum o oră. Bineînţeles, pot fi optsprezece ore în loc de două-trei, dar trei ore este timpul minim, chiar şi în vacanţe. Ceea ce mă inspiră cel mai mult sunt alte cărţi. Citesc cu mare plăcere, este o adicţie delicioasă. De asemenea, am găsit multă inspiraţie lucrând ca traducător timp de zece ani în domeniul ştiinţific – medical-farmaceutic, studii psihologice.
Cum au reacţionat apropiaţii şi familia dumneavoastră când le-aţi spus că o să scrieţi un roman?
Familia şi apropiaţii au privit pasiunea mea de a scrie de la bun început cu seriozitate. Însă trebuie să recunosc că am invidiat întotdeauna scriitorii inspiraţi, care scriu cu uşurinţă. Pentru mine, fiecare poveste este ca un film în frame-uri, un film care se mişcă încet, iar eu aştept rozându-mi unghiile să se desfăşoare următoarea scenă. Am prieteni de mare succes, a căror pasiune a fost privită cu scepticism de către familie şi prieteni, însă, prin uşurinţa lor de a scrie şi succesul lor răsunător de astăzi au câştigat respectul tuturor.
Cum reuşiţi să comunicaţi cu cititorii, să le aflaţi opiniile şi anumite aşteptări de la viitoarele cărţi?
Am o listă independentă cu e-mailurile cititorilor mei, cărora le trimit o dată la două săptămâni bonusuri, articole pe temele din cărţi – transformarea oamenilor în superoameni, dezvoltarea potenţialului uman, psihologie etc. –, dar şi capitole din lucrări aflate în curs şi recomandări de cărţi ale altor autori similari, în general romance. În materie de promovare, aplic foarte mult swap-ul de newsletter: eu le prezint cititorilor mei lucrări ale altor autori, iar ei le prezintă pe ale mele cititorilor lor. Având o bază similară de fani, cu aceleaşi gusturi, bucuria este mare de ambele părţi, pentru că în fiecare lună, cititorii noştri primesc ceva nou, inclusiv multe cărţi electronice gratuite. De asemenea, promovez romanele în reviste online şi, cu toate că mai puţin, prin social media. După părerea mea, social media este pentru prieteni şi apropiaţi, drept pentru care sunt activă pe social media cu cititorii mei, însă evit să postez articole de promovare comercială. Aici discutăm unii cu alţii, ne cunoaştem, schimbăm vorbe de duh.
Cum s-a schimbat viaţa Anei Călin după publicarea primului volum, „The Executioner I“?
Trăim într-o lume modernă. Eu vând cărţile numai online, publicul meu cel mai numeros este din SUA. Odată ce-ţi faci un public, cititorii îţi vor repede cărţile. Nu am scris pentru nemţi, nici nu cred că ar fi o poveste care ar prinde la ei. Cum s-a schimbat viaţa mea după primul roman? Realizezi că se cere din ce în ce mai mult de la tine sau că ai început să captezi din ce în ce mai mult atenţia publicului cu fiecare carte scrisă. Lumea te caută în special online. Primeşti mesaje de la Facebook, de la Google, Instragam. Trebuie mereu să stai în atenţia lor, să postezi mereu ceva. Aşa se schimbă viaţa ta în primul rând. Trebuie să faci faţă, nu mai poţi „să arăţi rău niciodată“ şi nu mai poţi posta orice prostie pe social media. Am şi cititori români înfocaţi cu care ţin legătura în permanenţă prin intermediul internetului, oameni interesaţi de tot ceea ce postez şi scriu, de personajele şi istoriile pe cere le vor întâlni în cărţile următoare.
Ce spun cititorii când află că sunteţi româncă? Ce ştiu ei despre ţara în care se petrece acţiunea romanelor?
M-am aşteptat ca, în momentul în care află că sunt româncă, să se uite la mine cu suspiciune. Din fericire, nu o fac, chiar se uită cu admiraţie şi sunt mai interesaţi, deoarece pentru ei este ceva ce nu se întâmplă în fiecare zi: să vezi un român care scrie în limba engleză. Ce le place foarte mult este factorul de credibilitate, adică, „ok, cărţile tale se întâmplă în România, pot să te cred că şi ştii ceea ce spui. Dacă erai american, te întrebam ce ştii tu despre România şi Ceauşescu“. Ideea de Ceauşescu prinde foarte mult la nemţi. Dacă voi scrie o carte la o editură germană mă voi axa mai mult pe Ceauşescu. Ei îl ştiu. Americanii îl ştiu mai puţin, ei ştiu România legată de Dracula.
V-aţi gândit vreodată că o carte pe care o scrieţi s-ar putea să nu fie pe placul cititorilor ?
Bineînţeles! Şi, sinceră să fiu, nu aş fi prea bucuroasă în acest caz. Am o filosofie amplă în jurul literaturii şi, mai ales, literaturii vandabile şi probabil că nu aş putea epuiza subiectul zile întregi. Ce pot spune acum pe scurt este că, dacă vrem ca tinerii noştri să aprecieze cititul, atunci trebuie să fim dispuşi şi pregătiţi să le oferim ceva citibil, ceva relevant pentru ei. Mie mi-a plăcut „Ion“ de Rebreanu, rămâne până în ziua de astăzi printre romanele mele favorite. Dar eu am citit „Ion“ după peste zece ani de formare a gustului literar. Eram antrenată, să zic aşa. Mama mea m-a învăţat să citesc la vârsta de 4 ani. Nu toată lumea a fost antrenată în ale cititului, unii au fost antrenaţi în fotbal. Nu ne aşteptăm de la tinerii noştri să joace la Galata de la 15 ani, nu? Atunci de ce le cerem să poată digera „Patul lui Procust“ la aceeaşi vârstă? Da, sunt de părere că mai bine le introducem „Harry Potter“ – plin de simbolistică, mitologie etc. – în curricula şcolară decât să-i chinuim cu „La Vulturi“ în clasa a opta. În ce fel este benefic pentru un psihic de copil să citească despre vulturi care ucid bebeluşi, fără speranţa existenţei magiei pentru a-l învia, sau orice altceva cu tentă pozitivă? Unde vreau să ajung cu toate astea? Da, fac toate eforturile pentru ca romanele mele să fie plăcute publicului şi adecvate pentru un public larg, nu numai pentru o elită academică. În plus, credeţi-mă, este mult mai simplu să scrii pentru o elită academică decât pentru publicul larg; când scrii pentru elită, elita face efortul de a te înţelege. Când scrii pentru publicul larg, faci tu efortul de a te face înţeles. Un mare scriitor avea o mare vorbă: „Easy reading is damn hard writing“. Eu respect publicul larg şi am încredere în inteligenţa sălbatică, ascuţită, brută, lipsită de snobism intelectual.
12 romane schiţate
Cât de mult credeţi că a contat faptul că v-aţi născut în România şi aţi studiat aici?
În materie de inspiraţie, a contat enorm. În materie de aptitudini, mai puţin. Gustul, entuziasmul şi abundenţa de materiale informative le-am descoprit în străinătate. Acelea erau alte vremuri. Ştiu cum se studiază acum în România şi ştiu că multe lucruri s-au schimbat în bine. În materie de experienţă, nimic nu se compară cu un teatru de război existenţial ca România. România dezvoltă spirite deosebite cu o paletă de emoţii mai largă decât am văzut vreodată în oricare altă parte. Sunt multe lucruri bune de spus despre România, despre români mai ales.
Ce planuri aveţi pentru viitor, cum va arăta cariera Anei Călin peste zece ani?
Am douăsprezece romane schiţate şi planificate pentru următorii trei-patru ani. Dintre aceste 12 romane, unul este deja aproape finalizat, iar pe următorul îl voi începe în luna august. Ooo, ce îmi plac mie întrebările cu peste zece ani – poate pentru că ne ajută atât de mult să ne focalizăm! Peste zece ani sper că deja voi fi scris peste douăzeci de cărţi, că voi avea un brand bine stabilit şi voi fi şi mai activă în lumea publishing-ului; voi lucra pentru a-mi vedea cărţile traduse în cât mai multe limbi şi bucurând cât mai mulţi cititori. Mi-ar plăcea şi o carieră universitară la un moment dat.
Care sunt scriitorii preferaţi?
Am un număr de scriitori preferaţi, pe care de câte ori i-am citit mi-am dorit să se nască şi în mine poveşti similare, cu finaluri spectaculoase, dar pozitive. Astfel, au avut o mare influenţă asupra mea: Gaston Leroux, cu „Fantoma de la Operă“, Oscar Wilde, cu „Portretul lui Dorian Gray“, Neil Gaiman, cu „Zei americani“ şi „Cartea cimitirului“, precum şi Jane Austen, cu „Mândrie şi prejudecată“ şi Nora Roberts – da, „telenovelista“ romancierilor, însă delicioasă: plăcerea mea vinovată. Ar mai fi vreo două sute, dar nu ne-ar ajunge spaţiul.
CV
Următoarea carte: „Elixirul diavolului“
Numele: Ana Călin
Data şi locul naşterii: 1984, Călăraşi
Starea civilă: Este căsătorită şi are un fiu, Jonas
Studiile şi cariera:
A absolvit Facultate de Engleză şi Germană din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, apoi a făcut doi ani la Insitutul de Management din Berlin.
În 2008 şi 2009 a fost profesoară de limba germană la Şcoala gimnazială nr. 29 din Constanţa.
Din 2009 şi până în 2016, a fost traducătoare şi interpretă pentru limbile engleză, germană şi română în Berlin, Germania. A lucrat, printre altele, pentru companii farmaceutice, societăţi comerciale şi pe acţiuni în domeniul ştiinţific, legal şi economic.
Din 2016 este editor şi scriitor independent şi pentru edituri americane (Solstice Publishing, Foster Embry).
Are în portofoliu trei romane în limba engleză: „The Executioner“ („Călăul“) Partea I, „The Executioner“ („Călăul“) Partea a II-a şi „The Soul Trapper“ („Prinzătoarea de Suflete“).
Are în lucru volumul „The Devil’s Elixir“ / „Elixirul diavolului“.
Locuieşte în: Berlin, Germania
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
