Hamsia prăjită, gustul vacanţei pe litoral. Cum sunt păcăliţi turiştii la mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamsie prăjită foto: Călin Gavrilaş
Hamsie prăjită foto: Călin Gavrilaş

Hamsia prăjită cu usturoi şi mămăligă se găseşte peste tot pe litoralul românesc, fiind mâncarea preferată de turişti. Este gustoasă, fără multe grăsimi şi poate fi mâncată chiar pe plajă. În spatele preţului acceptabil al unei porţii se poate ascunde, însă, şi o păcăleală.

Dacă la restaurant sau cherhana o porţie de hamsie cu mămăligă şi usturoi costă aproximativ 30 de lei, la dughene ea poate fi cumpărată cu 10 lei/100 de grame. Aici este inclus şi usturoiul. În pescăriile din Constanţa, hamsia proaspăt prinsă costă în jur de 12 lei/kilogram.

Turiştii caută hamsia deoarece este un peşte de mare slab în grăsimi şi foarte gustos, un peşte cu care s-au obişnuit în fiecare vară petrecută la malul mării, este gustul vacanţei pe litoral. Perioada în care se prinde cel mai bine este primăvara, dar chiar şi acum în plasele pescarilor se prind cantităţi importante. „Este foarte bună. Este un peşte care trebuie curăţat înainte de a fi gătit deoarece are intestinele amare”, explică pescarul Matei Datcu.

Înainte de a prepara peştele este important să ne asigurăm că el este proaspăt, spun pescarii, hamsia fiind o specie foarte perisabilă. Ochii peştelui trebuie să fie clari şi limpezi, nu tulburi şi înfundaţi în orbite. De asemenea, branhiile trebuie să aibă culoare roşie, să nu prezinte gelatină pe ele sau să fie compacte. O altă metodă de a testa peştele proaspăt este să-l apăsaţi cu degetul. Carnea nu trebuie să fie uscată, iar când apăsaţi cu degetul pe ea trebuie să revină rapid la starea iniţială.

Hamsia din reclamă, păcăleala din farfurie

În fiecare sezon estival, Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că mulţi comercianţi îşi păcălesc clienţii şi vând şprot, un peşte asemănător dar mai ieftin, în loc de hamsie. Pe lângă faptul că este mai ieftin, cu câţiva lei/kilogram, şprotul se poate prăji cu totul, nefiind necesară curăţarea lui, deci muncă şi cheltuială mai mică, profit mai mare. 

Hamsie foto Adrian Bilba

sursa foto: Adrian Bîlbă

OPC descrie şi modalitatea prin care turiştii sunt induşi în eroare: marfa vine de la furnizor cu factură, iar pe factură scrie „şprot/hamsie”, deşi pe produs scrie însă clar dacă este una sau alta. Astfel, Protecţia Consumatorilor atrage atenţia că cei care vând şprot prăjit în loc de hamsie nu au nicio scuză şi vor fi amendaţi.  

„Lumea confundă peştii mici între ei. Şprotul este mai lat, poţi să nu-l cureţi şi să-l prăjeşti, dar hamsia trebuie neapărat curăţată. De aceea, pe la friteuze o să se regăsească mai mult şprot”, adaugă Matei Datcu.

Hamsia (Engraulis encrasicolus) este un peşte care poate ajunge la 15-20 de centimetri la maturitate, iar şprotul (Sprattus sprattus) este mai mic, între 8 şi 15 centimetri, la maturitate.

Sprot foto Adrian bilba

sursa foto: Adrian Bîlbă

Biologul Adrian Bîlbă explică faptul că „hamsia este un peşte mult mai cilindric“. „Nu se găseşte obişnuit la Marea Neagră şi nu în ultima vremea. Populaţia de şprot din Marea Neagră  a crescut foarte mult şi calitatea acesteia este foarte bună. Şprotul este mai sănătos ca hamsia, aceasta din urmă fiind mai grasă, dar oamenii preferă carnea mai grasă deoarece aceasta este mai gustoasă”, spune el. 

Cum se prepară hamsia

Cel mai răspândit mod de prepararea a hamsiei este cel prin care peştele curăţat se dă prin făină şi sare apoi se prăjeşte în ulei încins. Împreună cu usturoi şi mămăligă este un deliciu.

Cu toate acestea, Adrian Bîlbă spune că reţeta românească nu este cea mai bună, dimpotrivă, uleiul ars sau prăjit are o mulţime de acizi graşi şi alte substanţe toxice care se acumulează. Cel mai bine ar fi să o gătim la cuptor sau să o marinăm pentru a păstra calităţile nutritive.

De asemenea, pescarii recomandă turiştilor să încerce şi alte specii de peşte, cum ar fi chefalul, lufarul sau stavridul, care se prinde acum din abundenţă. 

Vă recomandăm şi: 

Ce peşte să mănânci pe litoralul Mării Negre. Sfaturile specialistului: speciile care se prind în această perioadă, cum se prepară, cum ştim că e proaspăt

FOTO Satul de Vacanţă, cel mai aglomerat loc de pe litoral în timpul verii, aproape pustiu

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite