Ghidul vacanţei de 1 Mai. Ce staţiune de pe litoral vi se potriveşte pentru a petrece primul weekend din sezonul turistic

Ghidul vacanţei de 1 Mai. Ce staţiune de pe litoral vi se potriveşte pentru a petrece primul weekend din sezonul turistic

Vacanţa la mare, cea mai aşteptată perioadă a anului Foto Sandalandala

„Adevărul“ îţi prezintă o analiză a litoralului Mării Negre, în funcţie de facilităţi, de preţuri şi de posibilităţile de distracţie, pentru a vă putea da seama mai uşor ce staţiune vi se potriveşte pentru a petrece weekendul de 1 Mai.

Ştiri pe aceeaşi temă

În funcţie de ceea ce îţi doreşti să faci cu timpul liber şi cu banii de vacanţă, staţiunile şi satele turistice de la Marea Neagră pot fi destinaţia potrivită pentru 1 Mai.

„Marea Vadunare“

Vadu este cel mai nordic punct al litoralului constănţean şi face parte din Rezervaţia Deltei Dunării. Situat la 40 de kilometri de Constanţa, satul izolat de lume oferă refugiul ideal, fără acoperire la telefonia mobilă. Cine vine la Vadu o face pentru plajă, pentru dormit în cort şi pentru cina la foc de tabără.

Fâşia de plajă cu nisip alb şi apă limpede de cleştar este ascunsă de o perdea de vegetaţie sălbatică. Plaja este destul de lată şi de întinsă pentru a lăsa loc de intimitate. Aprovizionarea se face de la micile buticuri din sat sau poţi mânca la cherhanau. Distanţa de civilizaţie face locul şi mai tentant pentru turişti, dar şi pentru organizatorii de evenimente. Sezonul turistic este deschis la 1 Mai de „Marea Vadunare“, un festival cu trei zile de muzică psihedelică şi trance.

Corbu este comuna de care aparţine Vadu, iar turismul a pătruns aici de câţiva ani. Localnicii au investit în pensiuni, iar nivelul confortului se reflectă în preţul cazării: minimum 70 de lei camera pe noapte, aidoma staţiunilor. Distanţa faţă de Constanţa este 23 kilometri, iar faţă de Năvodari - doar 12 km.

 

Prognoza meteo pe două săptămâni: cum va fi vremea în ţară de 1 Mai

În următoarele două săptămâni (27 aprilie – 10 mai) vom avea parte de o vreme oscilantă, cu temperaturi cuprinse între 18 şi 22 grade, sub media normală a acestei perioade în primele zile ale intervalului. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că vom avea parte de ploi moderate cantitativ în toate regiunile.

Sărbătoare muncitorească la Năvodari

Năvodari, „oraşul unde soarele sărută marea“, organizează 1 Mai muncitoresc, cu muzică populară şi patriotică, mici, cârnaţi şi bere, atât în parcul central, cât şi în tabăra Delfinul. Oraşul s-a dezvoltat în zona rezidenţială dinspre Mamaia, denumită Mamaia Nord. Acolo găsiţi cazare, de la 70 lei camera pe noapte. Accesul dinspre Constanţa se va face mai greu în acest an, din cauza drumului de legătură care a intrat în lucrări de lărgire. De 1 Mai, Mamaia Nord este scena show-ului electro Skrillex, festivalului The Mission şi a festivalului techno Sunwaves.

Paradă de motoare la Mamaia

Mamaia este prin definiţie staţiunea aglomeraţiei, a distracţiei şi mai nou a şantierelor. Investitorii îşi văd de noile construcţii hoteliere pe care vor să le deschidă în acest sezon estival. Cazarea pleacă de la 140 lei pe noapte la un hotel de 2 stele şi ajunge la 600 lei pe noapte la unul de 5 stele. Ţinta distracţiei este petrecerea din cluburi. De 1 Mai, Stefan Biniak & Maryo cântă în clubul Luv din Mamaia. Tot de 1 Mai, staţiunea va fi străbătută de o paradă cu motocicletele de la Seawolves, maşini de epocă de la Retro Club, autobuzele roşii etajate, automobile de drift şi SUV-urile de off-road.

Terasele sunt aranjate şi vor fi deschise pentru clienţi. „Toată lumea este pe poziţii, toţi investitorii îşi doresc să recupereze o parte din cheltuielile pentru pregătirea şi deschiderea unităţilor. Sperăm să meargă bine! Sunt hoteluri care nu mai au locuri, altele au rezervări 80%. Pentru clienţii care doresc şezlonguri pe plajă, le punem la dispoziţie gratuit, dar din experienţa noastră, de 1 Mai nu prea avem cereri de făcut plajă, căci încă nu este vremea de aşa ceva“, arată Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.

Liniştea sudului

Eforia găzduieşte în zilele de 1-3 mai Târgul colecţionarilor de antichităţi, în parcul primăriei. Cazarea într-o cameră dublă la o vilă de 3 stele costă în medie 120 lei pe noapte, cu mic dejun. Opţional, masa (prânz sau cină) costă 30 lei/persoană/zi. Localurile din oraşul cu două staţiuni sunt deschise, în mod obişnuit. Marina, portul de yachturi, organizează petrecere de deschidere, la fel ca portul din Limanu.

Costineştiul va fi una dintre staţiunile căutate de tineri, deşi în număr mult mai mic decât la Vama Veche sau Mamaia. La vile, camera dublă costă între 70 lei şi 120 lei/noapte. Dacă stai minimum trei nopţi, preţul mai scade, până la 40 lei/persoană/noapte. Localurile rustice, terasele cu şaorma, chioşcurile cu gogoşi şi magazinele localnicilor vor asigura hrana turiştilor.



Olimp deschide şirul staţiunilor sudice cu nume de planete: Neptun, Jupiter, excepţia Cap Aurora, Venus, Saturn. Împreună reprezintă Turnul Babel al litoralului. Oaze noi de turism, cu localuri de 5 stele, se amestecă printre hoteluri comuniste nerenovate sau abandonate, bâlciuri şi terase populare. Deşi altădată Neptunul era destinaţia principală de 1 Mai, acum prea puţini turişti mai poposesc aici în minivacanţa de primăvară. Pentru amatorii de relaxare pe malul lacului Astacus din Olimp, cazarea la complexul de căsuţe începe de la 330 lei pentru un pachet de 3 nopţi, cu mic dejun, pentru 2 persoane.

Extrema sudului

La doar 7 kilometri de Mangalia începe zona liberă de prejudecăţi a României: 2 Mai - Vama Veche. La Vama Veche este plin de festivaluri: Fish Eye Fest, Înregistrat în România, FolkFrate şi Folk`n`Roll. La Vama Veche, preţurile unei camere duble sar de la 150 lei/noapte. Unele pensiuni deja şi-au epuizat locurile. La pensiunile din 2 Mai, o noapte de cazare costă 90 lei, iar o vilă de 4 camere se închiriază cu 700 lei/zi.

Ce spun salvamarii

Sezonul de îmbăiere în mare debutează odată cu sezonul estival, la 1 iunie, aşa că scăldatul este nerecomandat, indiferent de zonă. Gabriel Culea, şeful Salvamarului Constanţa-Mamaia, atrage atenţia turiştilor să nu se aventureze în mare. „Apa este foarte rece, are cam 13 grade Celsius şi există riscul de stop cardio-respirator şi de hipotermie. Cei din grupuri organizate sunt rugaţi să aibă grijă de prietenii care sunt în stare de ebrietate. Când euforia este mai mare, este uşor să-ţi pierzi controlul, apoi echilibrul, intri în mare şi ajungi cu faţa-n jos în apă. Noi vom fi la datorie în zonele aglomerate, unde vor fi concerte şi muzică pe plajă. Geamandurile încă nu sunt puse pentru că nu este cazul. Dacă intri în apă, îţi îngheaţă picioarele. Nu recomandăm înotul în niciun caz“, este ferm salvamarul.



Recomandările poliţiştilor

Furturile din autoturisme, din camere de hotel de pe plajă, din cluburi, precum şi excesele de viteză, alcool şi droguri, sunt principalele abateri pe care poliţiştii de pe litoral le vor combate. „În anii trecuţi nu au fost incidente deosebite, cu violenţă. Recomandăm tuturor celor care vin să petreacă pe litoral să aibă grijă de bunurile personale, să le depoziteze în seifurile din hotel, să nu le lase nesupravegheate în club sau pe plajă. Nu consumaţi alcool, nici droguri şi nu călcaţi pedala de acceleraţie!“, avertizează inspectorul principal Carmen Şerbănescu de la IPJ Constanţa.

Vă mai recomandăm

Vine 1 Mai! Tu vii? Oferta de la mare are distracţia inclusă în preţ

FOTO Primii turişti la mare. Staţiunile vestite din sud sunt încă în hibernare

VIDEO Cum arată Mamaia cu o săptămână înainte de 1 Mai. Turul de bicicletă care îţi arată faleza şi nepăsarea proprietarilor de terase

VIDEO Ce facem la mare de 1 Mai. Toate evenimentele şi concertele programate pe litoral în acest weekend

 


 

 
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările