Gheorghe Gheorghiu-Dej, către Stalin: „Fără ajutorul Partidului Bolşevic nu vom putea realiza o armată nouă“
0În timpul ocupaţiei sovietice, după ce navele noastre fuseseră confiscate de către ruşi, generalii şi ofiţerii de carieră fuseseră daţi afară, Gheorghiu-Dej îi cerea ajutor lui Stalin pentru a crea o „armată de tip nou“.
La scurt timp după ce a preluat întreaga conducere în stat, Partidul Muncitoresc Român a dezbătut, în cadrul Secretariatului Comitetului Central (29 iulie 1948) problema organizării, înzestrării şi pregătirii de luptă a armatei române. A doua zi, Gheorghe Gheorghiu-Dej a trimis lui I.V. Stalin o scrisoare prin care cerea sfat şi ajutor în problemele menţionate. „Partidul nostru a reuşit să ia în mâna sa conducerea Armatei la 24 decembrie 1947.
Sub îndrumarea C.C. s-au realizat până astăzi în Armată îmbunătăţiri simţitoare ce priveşte hrana, îmbrăcămintea şi instrucţia cadrelor şi a trupei. S-au făcut începuturi pozitive pentru o justă politică de cadre, prin promovarea în şcolile regimentare, în şcolile de subofiţeri şi ofiţeri, a muncitorilor şi ţăranilor muncitori.
Aparatul politic al Armatei este în curs de reorganizare în vederea îmbunătăţirii muncii sale.
Serviciul militar a fost ridicat de la 1 la 2 ani, iar în instruirea Armatei s-au introdus regulamentele Armatei Sovietice, în măsura în care au fost obţinute.
Peste 2.000 ofiţeri trec anul acesta prin diferite cursuri şi şcoli, pentru a-şi ridica nivelul cunoştinţelor profesionale şi politice. Conducerea Armatei (Comandamente şi State Majore), studiază şi aplică doctrina Armatei Sovietice, în măsura în care au putut să o cunoască şi să şi-o însuşească.
În administraţia Armatei s-a făcut o cotitură hotărâtoare, înlăturându-se sistemele vechi care constituiau surse de corupţie. Lipsurile pe care le avem însă, sunt încă foarte mari. Conducerea armatei nu dispune de suficiente lucrări, pentru a putea studia temeinic doctrina Armatei Sovietice. Se cunoaşte foarte puţin asupra organizării şi funcţionări Statelor Majore; la fel şi cu privire la organizarea şi funcţionarea serviciilor spatelui.
Din necunoaşterea încă a organizării de război, asupra căreia urmează să ne oprim, nu putem determina precis dotarea necesară a Armatei în materiale de război şi deci un plan de fabricaţie, respectiv de import. Ne preocupă problema unificării armamentului, luând ca bază armamentul U.R.S.S., dar nu o putem rezolva singuri.
În organizarea aparatului politic al Armatei şi în organizarea şcolilor, pentru a creşte repede cadre noi, avem prea puţină experienţă.
Conducerea Armatei noastre nu are un singur specialist militar sovietic, cu care să se poată sfătui permanent, căruia să-i împărtăşească gândurile, proiectele ei, care să critice tovărăşeşte greşelile ei şi să ajute de a realiza sarcina dată de Partid: de a căreia o armată modernă şi puternică, Armata Populară.
Ne dăm bine seama că, fără ajutorul Partidului Bolşevic şi al specialiştilor săi militari, fără a ne putea folosi de bogata experienţă şi ştiinţă militară a oamenilor sovietici, ne va fi greu să realizăm sarcina de a crea o armată de tip nou.
De aceia ne adresăm către C.C. al P.C. /b/ al U.S. şi către Dvs. Tovarăşe Stalin, cu rugămintea să ne daţi ajutor.
Proiectele pe care vi le înaintăm, rugăm să fie cercetate de specialişti care să-şi spună părerea.
Pentru a cunoaşte părerea Dvs. şi a asculta sfaturile ce ni le veţi da, vă rugăm ca o delegaţie restrânsă de tovarăşi să poată fi primită la Moscova în cursul luni Septembrie a.c. În caz că aceasta nu este posibil, vă rugăm să delegaţi un grup de specialişti care, în cursul lunii septembrie, să vină la noi spre a ne sfătui şi ajuta.
Deplin încrezători în ajutorul pe care Dvs. Tovarăşe Stalin şi Partidul Bolşevic ni-l veţi da, după cum de atâtea ori ni l-aţi dat, vă rugăm să primiţi recunoştinţa noastră şi salutul nostru tovărăşesc cel mai fierbinte”.
„Sfatul şi ajutorul sovietic era cerut în contextul în care, în cadrul regimului de armistiţiu (1944-1947), fuseseră eliminaţi din armată majoritatea ofiţerilor superiori şi generalilor cu experienţă în război, fusese desfiinţată industria naţională de apărare, interzise preocupările doctrinare şi se declanşase un amplu proces de politizare a armatei, de ideologizare şi îndoctrinare a personalului militar“, spune istoricul Alesandru Duţu.
Portul Constanţa în 1941 - Autor Horst Grund Sursa foto museumsyndicate.com
Ultimatumul sovieticilor
La 29 august 1944 când amiralul F.I. Oktiabrski, comandantul Flotei sovietice din Marea Neagră, a transmis următorul ultimatum:
„1. Toată flota românească de război şi auxiliară să fie mutate la Sulina şi predate Comandamentului maritim sovietic.
2. Toate echipajele navelor germane de război şi auxiliare să fie arestate, iar navele să fie aduse la Sulina.
3. Toate hărţile şi documentele relative la barajele de mine pe Marea Neagră şi Dunăre să fie predate Comandamentului maritim sovietic.
4. Răspunsul la prezentul ultimatum îl aştept cel mai târziu până la 29 august, orele 12. 5. În caz de refuz de a accepta ultimatumul de faţă sau de neprimirea răspunsului, cu începere de la orele 15 din 29 august voi începe atacul flotei şi bazei dvs. de pe mare şi din aer”.
În conformitate cu instrucţiunile primite din partea guvernului român, contraamiralul Horia Macellariu a răspuns că forţele române începuseră deja luptele împotriva forţelor germane ,,pe care le-au alungat de pe litoralul românesc” şi, ca urmare, nu vede ,,necesitatea ultimatumului”. Precizând că flota română era gata să coopereze cu cea sovietică, comandantul Forţelor maritime române arăta că aşteaptă în acest sens ,,directiva de luptă de la Comandamentul Flotei Roşii din Marea Neagră împotriva germanilor”, precizând că ,,nicio navă germană de război sau auxiliară nu se mai găseşte în porturile militare române, ele fiind alungate.
Aprobând poziţia adoptată de Horia Macellariu, generalul Gheorghe Mihail, şeful Marelui Stat Major a ordonat: ,,Marina română va coopera cu Flota sovietică numai în unităţi constituite române, sub comandă română, care intră sub comandamentul Flotei sovietice şi numai în lupta contra forţelor germane”.
Sovieticii au numit, la 31 august, ofiţeri de legătură pe navele româneşti, care au interzis orice mişcare a navelor (şi chiar a tunurilor), intrarea în port fiind permisă doar navelor sovietice. Măsurile luate au pus comandamentele române în situaţia de nu îşi mai putea îndeplini aşa cum trebuie atribuţiile funcţionale. Ofiţerii controlori aflaţi la bordul navelor, deşi se purtaseră iniţial corect şi rezervat, au interzis orice mişcare a navelor române în portul Constanţa şi au respins cererea Comandamentului Litoralului Maritim şi Fluvial de a face ,,ascultare şi patrulare la capetele barajului de mine”.
La Constanţa, sovieticii şi-au stabilit centrul de comandă în clădirea ce adăposteşte în prezent Muzeul Marinei Române, de pe valea portului, şi la care la acea dată era şcoală militară. Şefii Armatei Roşii preluaseră şi imobilul Comandamentului Flotei de pe faleza Constanţei. Practic, se instaurase regimul de ocupaţie sovietic.
Trupele erau cantonate în unităţile militare româneşti terestre şi navale, dar transformaseră şi sedii de licee în garnizoană sau în grajduri de animale. Practic, nu avea cine să-i oprească. Trupele româneşti din regiune erau dislocate în alte teritorii din ţară, având misiune să anihileze orice rezistenţă germană. După ce militarii dobrogeni au fost pe frontul pentru eliberarea Capitalei, ei s-au îndreptat spre frontul din Transilvania.
Ruşii au părăsit România abia în 1958, după decizia lui Nikita Sergheevici Hruşciov, care a condus Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
