Genocidul din Crimeea de la 18 mai 1944, comemorat la Constanţa. Tătarii au depus „medalia de la Eurovision“ la uşa Consulatului Rusiei
0Trofeul Eurovision câştigat cu cântecul „1944“ al solistei ucrainence Jamala, urmaşa unor deportaţi, vine chiar în pragul unei comemorări dureroase a poporului tătar - momentul 18 mai 1944, când Stalin a ordonat exilarea tătarilor din Crimeea. În marşul organizat miercuri, 18 mai, tătarii din Constanţa au depus „medalia de la Eurovision“ şi 500 garoafe la uşa Consulatului Rusiei.
Simbolic, trofeul Eurovision 2016 este un omagiu adus tătarilor deportaţi din Crimeea natală, în surghiunul ordonat de Stalin la 18 mai 1944. În cântecul său „1944“ prezentat pe scena de la Stockholm, solista ucraineancă Jamala (32 ani) a strigat durerea celor forţaţi cu arma să-şi lase căminele, luându-şi lumea în cap.
Grăitor, Jamala (Susana Jamaladinova pe numele ei real) este fiica unui tătar şi a unei armence, fiind deci urmaşa a două popoare izgonite de pe pământurile natale: tătarii - din Crimeea, iar armenii - din Anatolia. În exodul din 1944, străbunica ei Nazylkhan şi-a pierdut o fetiţă dintre cei 5 copii ai săi.
Străbunicul Jamalei era pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial luptând pentru Armata Roşie, dar tătarii tot au fost acuzaţi de colaboraţionism cu Germania nazistă. „Când străinii vin în casa ta, vă ucid pe toţi şi spun: «Nu suntem vinovaţi» / Unde vă sunt minţile, inimile? / Vă credeţi dumnezei / Însă toţi mor / Umanitatea plânge, dar se ridică / Nu ne înghiţiţi sufletele“, a cântat Jamala, strănepoata îndureratei Nazylkhan.
Profesorul tătar Nuredin Ibram a fost decan al Facultăţii de Arte de la Universitatea Ovidius din Constanţa şi s-a numărat printre cei mai fericiţi spectatori de la Eurovision 2016. „Am o mare bucurie că o tătăroaică a câştigat Eurovisionul, a excelat la cele trei criterii clasice: calitatea compoziţiei, interpretare şi show. Mesajul transmis a fost, de asemenea, extrem de puternic. Jamala are o ştiinţă a cântului, o voce puternică, cultivată. Am urmărit de fiecare dată Eurosivionul şi am văzut cum se acordă punctajele, pe baza afinităţilor regionale, a intereselor globalizării. Ba chiar trebuia să şochezi ca să obţii puncte şi chiar să câştigi, cum a fost transsexualul Conchita din Austria. Ei, vedeţi, tătăroaica Jamala a avut un mesaj emoţionant de solidaritate în faţa suferinţei şi un apel la pace care a impresionat şi a sensibilizat audienţa. A câştigat pe deplin pe merit“, a menţionat profesorul Nuredin Ibram.
Mica reparaţie
Tătarii din toată lumea au simţit marele premiu internaţional ca o reparaţie. Momentul 18 mai 1944 a însemnat începutul epurării etnice din Crimeea, ce a fost recunoscută de URSS, apoi Rusia şi Ucraina drept genocid. Aproape 250.000 tătari au fost surghiuniţi atunci, în primăvara lui 1944, spre Asia centrală, iar aproape jumătate dintre ei au pierit. Parlamentul Ucrainei a declarat în 2015 ziua de 18 mai ca Ziua comemorării victimelor din Crimeea. Cu un an înainte, Ucraina tocmai pierduse peninsula Crimeea, în urma unui referendum regional care arătase vot majoritar pentru alipirea la Rusia. Aparatul lui Vladimir Putin a făcut imediat demersurile oficiale pentru includerea peninsulei de la Marea Neagră în organizarea statală a Federaţiei Ruse.
Marşul de la Constanţa
Un marş comemorativ prilejuit de împlinirea a 72 de ani de la Surghiunul din 1944 a avut loc miercuri, 18 mai, pentru al doilea an consecutiv la Constanţa, organizat de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România. Marşul se va desfăşura pe traseul Gara Constanţa (parc) - Bd. Ferdinand - Bd. I.Gh. Duca - Str. Ştefan cel Mare - Str. Mihai Viteazul - Bd. Ferdinand - Bd. Tomis, platoul din faţa Instituţiei Prefectului. Marşul, menit a evoca victimele deportării ordonate de Stalin în 1944, urmează a se desfăşura în intervalul orar 14 – 16.
„După Revoluţia din 1989, în fiecare an, la data de 18 mai, sute de membri ai comunităţii tătare din România participau la un astfel de marş la Simferopol, în Crimeea. Din cauza situaţiei politice, acest lucru nu a mai fost posibil începând din anul 2014. Din dorinţa de a comemora victimele Surghiunului din 18 mai 1944, când sute de mii de tătari au fost deportaţi din Crimeea de către autorităţile sovietice, UDTTMR îşi doreşte să păstreze vie memoria înaintaşilor care au pierit în acele tragice evenimente. La marşul de miercuri sunt aşteptaţi să participe membri ai comunităţii tătare din toate filialele UDTTMR, precum şi toţi cei care sunt solidari cu drama poporului tătar“, au anunţat organizatorii.
Tătarii au mărşăluit paşnic pe bulevardele Constanţei, făcând scurte opriri în faţa Consulatului Turciei (de pe Bulevardul Ferdinand) şi apoi a Consulatului Rusiei (de pe strada Mihai Viteazul). Au fost depuse scrisori de protest la adresa anexării Crimeii de către Rusia. La uşa Consulatului Rus, demonstranţii au lăsat „medalia de la Eurovision“ şi 500 garoafe (foto sus), ca un simbol al protestului faţă de nedreptatea istorică făcută.
18 mai 1944
„În noaptea de 18 mai 1944, din ordinul lui Stalin, au fost deportaţi toţi tătarii care mai erau în Crimeea (250.000). În acelaşi timp, autorităţile ruseşti au procedat la distrugerea sistematică a monumentelor şi documentelor istorice tătăreşti din Crimeea, inclusiv a cimitirelor şi numelor localităţilor. Rusia a urmărit să şteargă toate dovezile care atestau drepturile tătarilor la moştenirea pământurilor străbune. Aceste distrugeri continuă şi astăzi. Un cunoscut istoric şi analist ucrainean, Oleksa Haiworonski, releva faptul că tătarii au fost cei care s-au opus ferm noii invazii ruseşti în Crimeea - nu comunitatea ucraineană de acolo, nici guvernul şi nici armata ucraineană“, afirmă profesorul Tasin Gemil (72 ani), director al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Născut la Medgidia, istoricul de etnie tătară Tasin Gemil a fost primul ambasador musulman al României în Azerbaijan (1998-2003) şi în Turkmenistan (2004-2007). „Începând cu secolul al XVI-lea, ţarii ruşi au privit Crimeea nu numai ca o bază de atac către Balcani, Caucaz şi Istanbul, dar şi ca pe o grădină însorită. Atâta vreme cât unitatea de acţiune tătaro-otomană a fost puternică, Rusia nu a îndrăznit să atace Crimeea“, arată profesorul Tasin Gemil.
Calvarul
Supravieţuitorii au relatat cum deportarea s-a făcut în trenuri sigilate, într-un drum care a durat aproape două săptămâni fără oprire, s-a transformat într-un măcel. Încărcaţi de-a valma în vagoanele de tren, având voie cu o singură bocceluţă, tătarii au fost închişi şi trimişi în pusta din Uzbekistan. Drumul a durat aproape două săptămâni, timp în care oamenii n-au avut voie să coboare din vagoane decât o dată pe zi, în staţionări de care nu depăşeau jumătate de oră.
Lipsiţi de aer, hrană, apă, de condiţii umane, deportaţii au murit pe capete. În vagoanele sigilate, supravieţuitorii au stat printre cadavre şi excremente, reuşind să le dea jos doar în minutele de staţionare, când uşile erau deschise, iar ei - supravegheaţi cu arma în mână. La destinaţie au mai ajuns doar jumătate dintre surghiuniţi, care aveau şi eu să fie supuşi unui regim de teroare şi exterminare. Timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au primit dreptul de a se strămuta, dar nu în Crimeea. Abia după 14 noiembrie 1986, prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, tătarii au primit dreptul de a se strămuta în locurile natale din zonele unde au fost surghiuniţi.
„Unutmadık, unutmaycaqmız, unuturmayacaqmız!“
„Nu am uitat, nu vom uita, nu vom permite să fie uitat!“
Istoricul tătar Metin Omer de la Universitatea Ovidius din Constanţa arată că ziua de 18 mai 1944 este momentul cel mai dureros din istoria tătarilor crimeeni.
„Deportarea din ordinul lui Stalin reprezintă apogeul politicilor pe care le-au dus împotriva tătarilor crimeeni mai întâi conducătorii Rusiei ţariste şi apoi liderii Uniunii Sovietice. După 1783, în urma valurilor de emigrare forţată, milioane de tătari crimeeni au fost nevoiţi să îşi părăsească patria natală, mulţi dintre ei pierzându-şi viaţa până să ajungă la destinaţie. La 18 mai 1944, Stalin a încercat o «soluţie finală» în problema tătărească. Surghiunul nu a fost o simplă schimbare de domiciliu, ci o încercare directă de ştergere a oricăror urme ale existenţei tătarilor crimeeni“, arată istoricul Metin Omer.
În ciuda eforturilor autorităţilor sovietice, tătarii crimeeni nu au renunţat niciodată să se întoarcă în patria lor natală, Crimeea. Au reuşit să o facă abia după dispariţia URSS.
„Cu toate că s-au confruntat cu unele greutăţi, după 1991 au început să se stabilească în Peninsula Crimeea. Când părea că au şansa să îşi creeze un viitor mai bun, toate visurile tătarilor crimeeni au fost năruite de anexarea Crimeii din februarie 2014. Chiar dacă Vladimir Putin nu a dat (încă) ordinul de deportare a tătarilor crimeeni din peninsulă, presiunile la care sunt supuşi aceştia creează impresia că se face tot posibilul să se golească din nou Crimeea de locuitorii ei indigeni, tătarii crimeeni. Zeci de tătari sunt arestaţi, liderii lor nu mai au voie să intre în peninsulă, organul reprezentativ al tătarilor crimeeni, Medjlisul, a fost recent închis, organele media ale tătarilor crimeeni sunt interzise. Vladimir Putin pare mai răbdător decât Stalin. Toate deciziile luate de Moscova nu sunt altceva decât un 18 mai 1944 mai lung, care se plănuieşte nu pentru o noapte, ci poate pentru câţiva ani.
În acest context dificil, un popor împrăştiat în mai multe zone geografice, cu posibilităţi de apărare reduse, a găsit totuşi în rândurile lui un licăr de speranţă. Câştigarea Eurovisionului de către Jamala, cu o melodie inspirată din durerosul moment 18 mai 1944, este un strigăt al tătarilor crimeeni către întreaga lume civilizată prin care spun clar că nu mai vor să retrăiască momentele tragice din istoria lor şi că vor să fie lăsaţi să trăiască în pace în teritoriul lor natal. În acelaşi timp, victoria Jamalei este un semnal clar că populaţia Europei şi nu numai înţelege drama tătarilor crimeeni. Poate că este vremea ca şi politicienii să acţioneze pe măsură“, consideră istoricul Metin Omer.
Miza Crimeea
La 8 aprilie 1783, Ţarina Ecaterina a II-a a Rusiei a proclamat anexarea Crimeii şi transformarea ei într-o provincie rusească. Populaţia autohtonă tătară a fost supusă sistematic represaliilor, pentru a o obliga să lase locul în Crimeea coloniştilor slavi. În 1784, guvernatorul Grigorie Potiomkin a emis o poruncă prin care cerea „izgonirea din peninsulă a tuturor tătarilor localnici din regiunile de munte şi câmpie“. Până în anul 1800, mai mult de 500.000 tătari fuseseră nevoiţi să-şi părăsească locurile de baştină, pentru a se refugia între graniţele otomane, inclusiv în Dobrogea. Alţi peste 200.000 tătari au fost izgoniţi în anii de război din 1806-1812 şi 1827-1829, iar imediat după Războiul Crimeii (1853-1856), au plecat din peninsulă, conform datelor oficiale, 192.660 tătari. Până în anul 1922, 1.800.000 tătari au fost siliţi să părăsească patria străbună.
Pe aceeaşi temă:
Consulatul rus, pichetat de musulmani. Apel pentru fraţii din Crimeea, de Ziua Drepturilor Omului
FOTO „Rusia, afară din Crimeea!“ Tătarii au protestat în faţa Consulatului rus
Se încarcă comentariile...
