Generalul care a fugit de pe câmpul de luptă de la Turtucaia. În urma lui Teodorescu s-au auzit blestemele soldaţilor părăsiţi de conducător

Generalul care a fugit de pe câmpul de luptă de la Turtucaia. În urma lui Teodorescu s-au auzit blestemele soldaţilor părăsiţi de conducător

Soldaţi români morţi la Turtucaia

În bătălia de la Turtucaia, armata română a suferit cea mai grea înfrângere în timpul Primului Război Mondial. Statisticile vorbesc de 6.160 de militari români ucişi şi alţi 28.480 luaţi prizonieri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constantin Kiriţescu povesteşte, în „Istoria războiului pentru întregirea României, 1916-1919“, despre ruşinoasa faptă a unui general român, care a fugit de pe câmpul de luptă. Este vorba de generalul Constantin Teodorescu. 
 
Iată cum este descrisă ruşinoasa faptă din toamna anului 1916: „O panică nebună cuprinde trupele din tranşee. Grupuri de luptători aruncă armele şi muniţiile şi o iau la fugă spre Dunăre. Panica se întinde spre sectorul vecin, de sud. Frontul începe să se dezorganizeze şi acolo. Oamenii, simţindu-se izolaţi, fără legături în dreapta şi în stânga, nemaivăzându-şi conducătorii, pornesc la vale de-a valma, umplând drumurile şi uliţile oraşului, cu singurul gând de a ajunge mai repede la malul Dunării spre a găsi barca sau pontonul salvator, care să-i ducă dincolo... La amiază, dezastrul român se anunţă în toată cruda lui realitate. În sectorul de vest şi în unele părţi ale sectorului de sud, grupuri de soldaţi români continuă lupta cu disperare... 
 
Încolo nu mai este o armată organizată, condusă de voinţa unui şef ascultat, luptând pentru un ţel conştient. Sunt - în cea mai mare parte - cete de fugari, cari au renunţat la orice mândrie, ambiţie şi ideal şi cari, cuprinşi de contagiunea descurajării şi a fricei, nu mai au decât gândul scăpării cu viaţă. Iar şef armata nu mai are. Şeful a dispărut de la postul lui. Nu doborât de glonţ, în vâltoarea luptei, ci răpus de teama morţii şi a răspunderii faţă de cei pe care trebuia să-i ducă la izbândă, dar i-a dus la înfrângere şi la ruşinea captivităţii. La ora douăsprezece, un automobil mare trece în goană printre şirurile fugarilor, îndreptându-se spre malul Dunării. Este comandantul cetăţii, generalul Teodorescu, care-şi părăseşte armata şi cetatea. Un locotenent de marină îl îmbarcă pe bordul vedetei No. 7 lt. Călinescu.
 
Un vifor de blesteme se ridică ameninţător din turma soldaţilor fugari, îngrămădiţi pe mal. Un răpăit de mitralieră răspunde de pe bordul vedetei. Şi vasul porneşte cu mare viteză spre celălalt mal. Comandantul şi-a salvat trupul; el poate acum să privească de pe malul românesc sfârşitul tragic al cetăţii şi al armatei, părăsită în voia soartei, lipsită de conducător”.
 
Ulterior, i s-a luat comanda diviziei la 24 august/6 septembrie 1916, îndeplinind funcţii secundare cum ar fi cea de comandant al Comandamentului teritorial al Diviziei 6 Infanterie. 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările