Fraţii Alexandru şi Radu Mazăre ies din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Fraţii Alexandru şi Radu Mazăre ies din închisoare pentru a participa la înmormântarea mamei lor

Alexandru şi Radu Mazăre -arhiva foto

Fraţii Mazăre au primit aprobarea să iasă din închisoare pentru a participa la slujba de înmormântare a mamei lor, Gabriela Mazăre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conducerile penitenciarelor au fost de acord ca Alexandru şi Radu Mazăre să iasă din închisoare luni, 16 mai, pentru a participa la slujba de înmormântare a Gabrielei Mazăre. Slujba se va ţine la o biserică din Mamaia Sat.
 
Gabriela Mazăre a murit pe 13 mai, la numai trei zile după ce şi-a văzut al doilea băiat condamnat la închisoare. Alexandru Mazăre, fost senator de Constanţa, a fost condamnat la trei ani de închisoare marţi.
 
Tot în iînchisoare se află şi Radu, fostul primar al Constanţei, care este condamnat la nouă ani, fiind găsit vinovat în celebrul dosar al retrocedărilor.
 
Vestea morţii mamei lui Radu Mazăre a fost dată chiar de Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, închis şi el. 
 
„Dragostea ei de mamă i-a dus inima în Infinit. Sunt cu tine, umăr lângă umăr, urcăm muntele, până ce rămâne numai muntele. Drum uşor spre lumea fără dor, doamna Gabi”, a scris Nicuşor Constantinescu din închisoare.
 
După ce Radu Mazăre a fost condamnat şi a ajuns la închisoare, Gabriela Mazăre a apărut într-o emisiune televizată. „Nu e uşor să mergi să-ţi vezi copilul în situaţia respectivă, mai ales că îl cunosc foarte bine, ştiu foarte bine ce a făcut, că e nevinovat, că a fost condamnat aşa cum a fost condamnat. Mi-a fost foarte greu, dar nu am vrut să arăt niciun moment sentimentele pe care le am pentru că ştiu că l-aş fi făcut să sufere. Am două operaţii pe cord, am un stimulator la inimă, vă daţi seama cum este şi în ce stare mă simţeam, iar dorinţa lui cea mai mare este să nu sufăr, să nu păţesc ceva. Cred că ne-am menajat reciproc. El a zâmbit şi mi-a spus că trece cu bine, că suportă uşor şi să nu-mi fac probleme pentru el, iar eu l-am încurajat şi i-am spus că împreună, ceea ce este adevărat, el, cu mine şi cu fraţii săi, vom trece peste acest episod“, a declarat mama lui Radu Mazăre la vremea respectivă. 
 
Gabriela Mazăre s-a născut la Tulcea, a fost economistă şi a ocupat funcţii importante în guvern în regimul comunist, la fel ca şi soţul ei răposat, Ştefan Mazăre. 
 
Ştefan Mazăre a fost inginer, iar fostul primar al Constanţei s-a lăudat în multe rânduri că tatăl lui a înfiinţat flota de pescuit oceanic a României - lucru întărit şi de mama sa.
 
Gabriela Mazăre a lucrat în diferite ministere, ajungând, conform unor surse, până la a fi şefa de cabinet a Suzanei Gâdea, ministrul Culturii (sau Inculturii, cum i se spunea ironic) în anii ceauşişti.
 
 

Vă recomandăm şi: 

 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările