FOTO VIDEO Evantaiele unor femei celebre în lume se află în patrimoniul României. Diva Operei l-a lăsat suvenir la turneul de Crăciun din 1885
0
În patrimoniul românesc se află o colecţie insolită de obiecte care au aparţinut unor doamne din înalta societate de la 1800-1900. Evantaiele erau un semn de distincţie şi rafinament, iar mânuirea lor într-un mod anume transmitea un mesaj curtezanilor: dacă posesoarea era interesată sau nu de avansurile unui domn.
Regina Elisabeta, Irina Mavrocordat, domniţele Bibescu, soţia generalui Cernat sunt câteva dintre aristocratele care deţineau accesoriul la modă în acele timpuri. Figuri contemporane îndrăgite ale României precum actriţa Stela Popescu au folosit la rândul lor astfel de evantaie de lux, intrate în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a României.
GALERIE FOTO CU EVANTAIELE DE EPOCĂ DIN PATRIMONIUL ROMÂNIEI
Evantaiul a apărut în China, în mileniul III î.Hr., ca semn al rangului social, fiind preluat de greci, romani şi orientali datorită utilităţii sale. Sunt faimoase scenele cu evantaiele uriaşe din pene de fazan folosite de sclavi pentru a-şi răcori stăpânii. „Ei foloseau evantaiul atât pentru a se răcori, cât şi în timpul ceremoniilor religioase, pentru a îndepărta insectele din jurul ofrandelor. Romanii confecţionau evantaiele din lemn, chinezii foloseau penele şi hârtia, iar grecii - o bucată de pânză întinsă peste o ramă. În Europa, în primele secole ale Evului Mediu, evantaiul nu s-a bucurat de o prea mare popularitate, cel puţin în Apus, fiind folosit mai ales în biserică pentru a îndepărta insectele de pe vinul şi pâinea sfinţite“, povestesc istoricii Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR).
Artiştii se întreceau să confecţioneze evantaie cât mai pompoase care să corespundă declaraţiei de bogăţie: pene, dantelă, pergament, mătase, lemn de santal, ornat cu pietre preţioase, mărgele şi picturi, rame din fildeş, lemn, mica şi chiar din carapace de broască ţestoasă. Japonezii au desăvârşit evantaiul în secolul al VII-lea, dându-i forma pliabilă, după modelul aripilor de liliac. Este folosit de ambele sexe, până când a devenit un apanaj al sexului frumos.
Folosit ca o dovadă de bun-gust, evantaiul a devenit curând o armă de seducţie. În funcţie de cum era mânuit de posesoare, admiratorii puteau înţelege dacă au şanse la inima ei. Evantaiul transmitea practic ritmul bătăilor inimii la vederea curtezanilor.
„În secolul al XIX-lea, femeile foloseau evantaiul şi ca pe un mod de comunicare cu admiratorii lor. Spre exemplu, dacă o femeie îl flutura cu mişcări rapide însemna că admiratorul are o şansă, iar dacă îl mişca lent însemna că nu este interesată de avansurile curtezanului“.
Istoricii MNIR spun că odată cu apariţia litografiei tipografice, evantaiele devin un accesoriu accesibil.
În patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României se păstrează evantaie superbe care au făcut parte din garderoba unor personaje istorice: Regina Elisabeta, Irina Blaremberg Mavrocordat, domniţele din familia Bibescu.
Un obiect din colecţie a aparţinut însă celei mai mari soprane de la finele anilor 1800 – Adelina Patti. Cântăreaţa spaniolă a trăit între anii 1843 şi 1919 şi a colindat lumea, evoluând pe scenele renumite ale lumii. În România a ajuns în luna lui decembrie 1885 şi a oferit un spectacol de neuitat într-o seară magică, de Crăciun. Soprana şi-a prelungit şederea în România cântând în încă trei spectacole.
„Toate cele patru reprezentaţii de la Bucureşti ale sopranei Adelina Patti au avut loc în sala Teatrului Naţional, iar din cartea lui Ioan Masoff, <Istoria teatrului românesc>, putem reconstitui cu uşurinţă atmosfera de atunci. <Turneul a pus în mişcare întregul oraş; cei care n-au ajuns să cumpere bilete sau cei care n-au avut bani - au fost numeroşi din ambele categorii - au invadat Piaţa Teatrului, dornici s-o zărească măcar pe divă, dar să şi vadă cortegiul fericiţilor ce-şi putuseră plăti loji şi staluri; se opreau sub peristilul Teatrului trăsuri şi cupeuri din care coborau doamne în mare toaletă, împodobite cu bijuterii şi domni în fracuri. Diva, împreună cu soţul, tenorul Nicolini, a venit la Teatru în cupeu, escortată de jandarmi călări, care aveau paza celebrelor sale bijuterii", relatează cronicarii de la Radio România Muzical.
Adelina Patti a evoluat în seara de Crăciun a lui 1885, în compania trupei române de operă, sub bagheta lui George Ştephănescu. Au urmat „Lucia di Lammermoor“ de Gaetano Donizetti (28 decembrie 1885), „Bărbierul din Sevilia“ de Gioachino Rossini (31 decembrie 1885), „Traviata“ de Giuseppe Verdi (3 ianuarie 1886).
Un evantai al Adelinei Patti a rămas în patrimoniul României, suvenir al turneului de la cumpăna anilor 1885-1886. Evantaiul pliabil din dantelă se deschide în formă de semicerc şi are 17 lamele din ebonită neagră, strânse în partea de jos printr-un inel metalic vopsit negru, de care atârnă un şnur din mătase neagră şi un ciucure negru. Prima şi ultima lamelă se lăţesc progresiv spre partea superioară, celelalte 15 se subţiază spre vârf. Pe o distanţă de circa 9,5 centimetri, lamelele sunt sculptate şi traforate în motive florale, decorate din loc în loc cu ţinte argintii. Urmează o mătase fină neagră lipită, brodată cu fir alb şi paiete aurii, cusute.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
