FOTO VIDEO Drumul unei campioane europene la aerobic. Andreea Scînteie - spre performanţă, cu rata de Topraisar
0
Andreea Scînteie este una dintre componentele echipei de junioare care a adus României aurul la Europenele la gimnastică aerobică. Pentru a ajunge la o asemenea performanţă, fata a făcut zilnic naveta de la Topraisar la Constanţa pentru a se putea antrena. În tot acest timp, la şcoală a fost premiantă cu coroniţă. Frăţiorul ei Alexandru este, de asemenea, campion la aerobic.
O echipă din Constanţa este noua campioană a Europei la gimnastică aerobică. Fetele care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului sunt: Andreea Daniela Scînteie (16 ani) - Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa, Andreea Drenea (16 ani) - Liceul Teoretic Ovidius Constanţa, Bianca Gorgovan (17 ani) - Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu Constanţa, Lavinia Panaete (17 ani) - Liceul Teoretic Ovidius Constanţa şi Alina Radu (17 ani) - Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti.
Gimnastele au cucerit aurul la Campionatul European de Gimnastică Aerobică, desfăşurat în perioada 4-10 noiembrie, în localitatea Arques, Nord Pas-de-Calais din Franta. Fetele au devenit la proba de grup campioane europene la categoria de vârstă AG2 (Age Group 2 – juniori).
Într-o festivitate specială, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Constanţa a sărbătorit-o recent pe eleva sa campioană Andreea Daniela Scînteie. Fata studiază în clasa a X-a F, profil Ştiinţe ale naturii - Bilingv franceză, fiind elevă a colegiului din clasa a VIII-a. Până atunci a învăţat la şcoala din Topraisar, acolo unde locuia familia ei. De fapt, aşa şi-a început Andreea drumul de campioană: făcând naveta la Constanţa. Cât de greu i-a fost unui copil obişnuit să muncească mai mult decât toţi ceilalţi de vârsta lui, ne povesteşte chiar adolescenta de 16 ani.
Anevoiosul drum spre victorie
Avea 7 ani, când fascinată de gimnastică artistică, a vrut să facă performanţă la şcoala Nadiei Comăneci. Clasele I şi II le-a urmat la Oneşti, la Liceul cu Program Sportiv Nadia Comăneci. Prima ei antrenoare, Luminiţa Hapeci, a crezut în capacităţile ei, dar Andreea a decis să treacă la gimnastică aerobică. S-a întors acasă, unde a început aerobicul, antrenată de Cristiana Spânu, Nicoleta Dendiu şi Ramona Iovan, făcând şi pregătire fizică cu fostul campion la atletism Ilie Floroiu. Şi au început medaliile.
„Acestor antrenori le datorez întreaga mea performanţă, dar sunt multe persoane şi din sport, şi de la şcoală, care au pus câte o cărămidă la formarea mea ca om. Am câştigat foarte multe medalii, de la aur la argint şi bronz. Sincer vă spun că mă întrebau colegii câte medalii am şi nu ştiam ce să le răspund. De curând mi-am adunat medaliile laolaltă cu fratele meu cel mic, Alexandru, de asemenea campion naţional la gimnastică aerobică. Am numărat 77 de medalii: 51 de aur, 18 de argint şi 8 de bronz)“.
Micul campion al familiei, Alexandru, are 12 ani şi este elev în clasa a V-a A la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu. Părinţii celor doi campioni nu practică vreun sport: tatăl este inginer agronom, iar mama este economistă. „Au devenit oameni ai sportului pe măsură ce gimnastica a devenit principala preocupare a mea şi a fratelui. Părinţii noştri răspund afirmativ la orice rugăminte a noastră“, spune Andreea.
Maşina de navetă, a doua casă
Când s-a apucat de aerobic, Andreea locuia în Topraisar şi a trebuit zilnic să facă navetă Topraisar - Constanţa, Constanţa – Topraisar, cale de 30 kilometri dus, 30 kilometri întors. „Maşina devenise o casă pentru mine. Mâncam, mă schimbam, făceam teme, învăţam, ba chiar mai aţipeam din când în când“, relatează campioana.
Cel care a susţinut-o permanent a fost directorul CS Farul, Ilie Floroiu. „A fost persoana care a crezut în mine şi m-a ambiţionat. Este un părinte al gimnasticii aerobice, de câţiva ani Campionatele Naţionale de gimnastică aerobică ţinându-se la Constanţa. El este un perfecţionist, astfel că, voluntar, în fiecare weekend facem pregătire fizică, foarte importantă în dezvoltarea rezistenţei.
După cum bine ştiţi, şi domnul Floroiu a venit de la ţară (din satul tulcean Iulia), ambiţia, perseverenţă şi muncă continuă fiind cheia succesului său. Recordurile sale naţionale de acum 35 de ani nu au fost doborâte nici până în prezent. Atunci când mă accidentam, el reuşea să îmi ridice moralul şi să mă facă să uit de durere. Se întâmplă foarte des să aud de la el poveşti despre accidentări mult mai serioase decât ce păţeam eu, accidentări care nu au stat în drumul său spre triumf. Au fost momente când îmi spuneam: «Haide! Se poate!», având în minte un model: Ilie Floroiu“, mărturiseşte Andreea.
Deşi aveau copiii campioni, părinţii Andreei şi ai lui Alexandru au pus totuşi şcoala pe primul loc în formarea lor. „Era foarte important pentru mine era să ajung la un liceu foarte bun, pentru că mama întotdeauna a susţinut că şcoala este pe primul loc. Sport face cine poate“, arată Andreea. În clasa a VIII-a s-a transferat la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, unde a continuat să-şi sporească palmaresul. La şcoală a fost premiantă cu coroniţă în fiecare an. Iar la olimpiade a obţinut premii la etapele judeţene de la Română.
„Competiţia este în primul rând cu tine însuţi. Cel mai important este să îţi asculţi inima, pentru că doar ceea ce faci cu pasiune şi dorinţă poate avea un rezultat înfloritor. De asemenea, trebuie să ştii care este scopul tău şi să îl cunoşti foarte bine, că atunci când dai de greu să îţi aminteşti pentru ce te sacrifice“, sfătuieşte campioana Andreea Scînteie.
Emoţia de la Europene
Despre cea mai frumoasă experienţă din viaţa de sportiv, Andreea relatează cu emoţie încă vie. Delegaţia României a fost cazată în Bailleul, iar până la Arques, unde avea loc concursul, delegaţia română petrecea aproximativ 40 minute pe drum cu autocarul. Dintre cele şase zile cât au stat în Franţa, patru s-au antrenat, celelalte două fiind rezervate calificărilor şi finalelor.
„Emoţiile şi-au făcut simţită prezenţa încă din prima zi de antrenament. Un număr de 22 de ţări - printre favorite aflându-se Rusia, Ungaria, Italia, Franţa, Spania - au venit cu sportivi foarte bine pregătiţi. «Aveţi şanse la medalie!», ne încurajau toţi antrenorii, «V-aţi antrenat foarte bine.. sunteţi pregătiţi.. rămâne să demonstraţi că muncă nu a fost în zadar», sunt doar frânturi care reuşeau să îţi mai calmeze starea foarte tensionată şi să îţi ridice moralul.
Erau ca nişte pastile care făceau să dispară toate îndoielile din mintea noastră la vederea celorlalţi concurenţi. În finale am fost ultimul exerciţiu care a evoluat atât pentru România, cât şi pentru întregul concurs de juniori. Dinainte să intrăm ne-am spus: «O să facem o impresie frumoasă!» Nu am folosit cuvântul «trebuie» pentru că deja ştiam că o vom face“.
Momentul-cheie
Când a venit momentul evoluţiei echipei României, inevitabil s-a întâmplat ceva. Ceva care putea să le demoralizeze pe fete.
„Eram lângă scenă şi aşteptam că din moment în moment să fim strigate să intrăm pe podium. Aşa s-a şi întâmplat, însă un lucru care nici nu ne trecea prin minte atunci avea să se petreacă. Ne-a fost greşită muzica şi am fost nevoite să părăsim podiumul de concurs. Şi noi am crezut iniţial că vor să ne descurajeze. Dar antrenoarele tot timpul ne-au spus că dacă la alte naţiuni mai închid ochii, atunci când intră România toată lumea aşteaptă perfecţiune.
În scurt timp tema muzicală «Barcelona» a pianistului John Tesh a fost pregătită, astfel că am intrat din nou, de această dată mult mai în forţă şi mai încrezătoare în propriile puteri. Am făcut exerciţiul cu o dorinţă atât de mare de a câştiga, încât oboseala am simţit-o abia când am ajuns în spaţiul «kiss and cry» aflat lângă scenă, unde ne aşteptam emoţionate nota.
Când pe ecran a apărut rezultatul şi lângă el locul ocupat, am izbucnit în lacrimi pentru că ştiam că s-a terminat şi mai mult de atât nu visam. Era realitate! Devenisem campioane europene şi nu oricum, ci la o diferenţă de un punct între noi şi clasata pe locul doi, Rusia!
A urmat premierea. Lacrimi de fericire, emoţii simţite până şi în voce atunci când intonăm imnul, medalii de aur şi buchete de flori. Chiar eram mândre de performanţa noastră. Munca nu fusese în van. Încă nu realizăm «greutatea» premiilor câştigate. Ne întrebam: «Suntem campioane europene?» şi ne răspundeam: «Suntem!»
În primul rând, noi suntem o echipă şi am demonstrat acest lucru. Impresia avea să vină nu doar prin exerciţiul exersat până aproape de perfecţiune, ci şi prin costumele albe, care luminau scena şi ne energizau prin flăcările frumos croite în culorile tricolorului“.
Programul unui elev-campion
Dimineaţa are antrenament 2 ore şi jumătate. Se întoarce acasă, face un duş, se pregăteşte de şcoală şi dacă mai are timp mai repetă puţin din lecţii. La şcoală are aproape zilnic 7 ore, iar acasă nu ajunge mai devreme de ora 8. Acasă urmează pregătirea pentru a doua zi; teme, învăţat.
„Câteodată, dacă reuşesc să le termin într-un timp scurt, mai pierd timpul şi la televizor sau pe calculator, recunosc. Mai mult timp liber am în weekend, când după ce îmi termin temele, ies cu colegii să mă aerisesc. Îmi place foarte mult să mă plimb şi să vizitez locuri noi şi poate acesta este motivul pentru care cea mai mare partea a timpului liber mi-o petrec afară“, enumeră Andreea, eleva-campioană.
În afară de titlul european obţinut în Franţa, cele mai importante medalii ale Andreei Scînteie sunt: aur la Campionatul European în proba de grup (2013); argint la CE la echipe (2013); locul I la trio şi grup la Open Cup Borovets în 2013; locul 3 la individual feminin la Campionatul Naţional din 2013; multiplă campioană naţională în probele de trio şi grup (2007-2013); vicecampioană naţională în probă de individual feminin (2012); locul I la grup şi locul II la trio la Open Cup Borovets 2010. Recent, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân a oferit Andreei Scînteie medalia de onoare a instituţiei.
Cu toate acestea, Andreea mărturiseşte că se află în impas. „Mă aflu într-un moment de cumpănă pentru că ştiu că sportul este doar un hobby pentru mine. A venit perioada în care trebuie să mă gândesc ce voi face cu viaţa mea, dacă acesta este drumul cel bun sau dacă se desparte în mai multe cărări. Mi-aş fi dorit să devin şi campioană mondială, dar mă tem că acest vis nu se va îndeplini. Mi-e foarte greu să mă decid. Pentru că nu văd un viitor din sport. Aş vrea să intru la Medicină. Şi, cine ştie, poate voi trata şi sportivi de mare performanţă“
Vă mai recomandăm
FOTO Campion european la arte marţiale, în timpul liber voluntar pentru copiii autişti
Copiii care ne dau speranţă. Chimistul, Tehniciana şi Balerina
VIDEO de la Europenele din Franţa. De la momentul 2:51:15 evoluţia României
Se încarcă comentariile...
