FOTO VIDEO Casa Muzicii, încântătoarea surpriză pentru români din inima Vienei. Cum este onorată România la etajul marilor compozitori

FOTO VIDEO Casa Muzicii, încântătoarea surpriză pentru români din inima Vienei. Cum este onorată România la etajul marilor compozitori

Casa Muzicii din Viena Sursa Haus der Musik

Muzeul interactiv al muzicii din Viena este găzduit de palatul în care s-a născut Filarmonica din capitala Austriei. România îşi are locul ei însemnat în galeria muzicală, inclusiv prin marele bal românesc din seara de 15 februarie 1881, de care a scris însuşi Mihai Eminescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

În capitala europeană a muzicii, Viena, orice pasionat de armonii sonore trebuie să treacă pragul Casei Muzicii, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Austria. În Haus der Musik devii parte din muzică, chiar dacă nu ştii să cânţi la nimic sau nu ai pic de voce. 

Cum este să modelezi muzica şi imaginea cu mâinile goale? 

Sau să cânţi la un pian prin paşii tăi? 

Sau cum este să fii înconjurat, într-o lumină fantastică, de sunetele înfundate pe care nu ştiai că le-ai auzit cândva, în pântecele mamei?

Muzeul-experienţă în care piezi noţiunea timpului

În centrul istoric al Vienei, în clădirea de la adresa Seilerstätte 30, austriecii au creat Casa Muzicii, un muzeu interactiv în care descoperi, creezi şi înveţi lucruri inedite despre muzică prin istorie, geografie, fizică, biologie – altfel spus, ştiinţă prin joc.

Casa construită pe verticală, cu intrare strâmtă, dezvăluie un spaţiu interior cald şi primitor, indiferent de frigul de afară. Curtea interioară cu acoperiş de sticlă, unde se ţin expoziţii şi concerte, îţi oferă un popas înainte şi după vizitarea casei cu 5 etaje şi lift exterior.

Când păşeşti în casă, hainele şi bagajele trebuie lăsate la garderobă pentru a fi liber să îmbrăţişezi experienţa. Tot la garderobă plăteşti şi biletul de intrare: 13 euro de adult, 9 euro pentru studenţi (sub 27 de ani), pensionari sau infirmi, 6 euro de copil (sub 12 ani), gratis pentru copii sub 3 ani. Programul este între orele 10 şi 22, iar dacă alegi intervalul de noapte, orele 20.00-22.00 (cu ultima intrare la ora 21.30), ai reducere 50% la biletul de acces. Familiile şi grupurile au diferite facilităţi, iar un card individual pentru tot anul, cu acces la toate evenimentele, costă 39 de euro.

Apoi urci la etajul întâi, începând un drum în care pierzi noţiunea timpului.

Pianul-scară, muzică la pas

Primele trepte, prima surpriză, prima bucurie. O porţiune din lungul scării redă claviatura unui pian, cu trepte care scot sunete după cum calci pe ele. În acelaşi timp, portativul desenat pe peretele de lângă claviatură se luminează arătând exact notele pe care le-ai creat, pas cu pas.

Partitura aleatorie este încercată de copii, mai ales, până obosesc. Urcă întâi şovăielnic, apoi în viteză, se rotesc şi coboară vijelios, ţopăind sau sărind ritmic treaptă cu treaptă, cu un picior sau cu două, întorcându-se iar luând pianul prin surprindere, pe rând sau mai mulţi în acelaşi timp. Instinctiv te întrebi ce or gândi angajatele de la garderobă auzind hărmălaia aceasta atâtea ore pe zi. Părinţii îi desprind cu greu pe copii de pe treptele muzicale, promiţându-le alte surprize care îi aşteaptă în casă. 

Scara muzicală Foto Sînziana Ionescu

Scara muzicală este un proiect educaţional realizat în colaborare cu Filarmonica din Viena, care vrea să te introducă în lumea muzicii. Alăturarea nu este întâmplătoare. Inaugurată la 15 iunie 2000, Casa Muzicii a fost cândva Palatul Arhiducelui Carl, precum şi reşedinţa compozitorului şi dirijorului german Otto Nicolai (9 iunie 1810 - 11 mai 1849), cel care a fondat Filarmonica din Viena în anul 1842. Nicolai a murit tânăr, la 39 ani, în urma unui atac cerebral, la doar două luni de la premiera operei sale „Nevestele vesele din Windsor“, după Shakespeare. În apartamentul său de la etajul 1 din Casa Muzicii a fost amenajat Muzeul Filarmonicii din Viena. Muzicienii au vrut să prezinte istoria prestigioasei orchestre chiar în locul în care s-a născut.

În salonul de la acest etaj se află o mică insulă cu suvenire, în centrul căreia te întâmpină o tânără zâmbitoare, ca toţi cei care lucrează acolo. Fata nu se joacă pe telefon sau pe computer, ci este absorbită de o carte pe care o citeşte câtă vreme vizitatorii îşi fac rondul. Din pereţii luxosului apartament izvorăşte muzica în surdină, căci filarmonica a montat CD-playere care rulează arii din opere clasice, pe care poţi să le asculţi în voie la căşti. Tot muzică, mai exact acorduri de vals, se naşte şi dintr-un joc al datului cu zarurile.

O statuie colorată, un portret de perete şi câteva obiecte ale fondatorului Otto Nicolai, cu afişe din reprezentaţiile filarmonicii, decorează încăperea cu şemineu. Alta a fost amenajată ca o sală de audiţie, pe ecranul căreia sunt prezentate cele mai frumoase momente din Concertul de Anul Nou sau din serile muzicale de vară de la Castelul Schönbrunn.

Înapoi la origini

La etajul 2 este „Sonosfera“, o călătorie acustică în care asculţi sunetele pe care le auzeai în timpul imemorial petrecut în pântecele mamei - prima ta experienţă muzicală, după cum o descriu gazdele. 

Sursa Haus der Musik

La acest etaj găseşti instrumente uriaşe care emit vibraţii profunde, aparaturi ce redau o gamă infinită de frecvenţe până la nivelul la care nu le mai poţi percepe, precum şi receptoare în care auzi sunete din natură: vuietul străzii din aglomeratul Tokyo, şuieratul deşertului Sahara, talanga turmelor din Turcia, ţiuitul indescifrabil al Cosmosului sau diferite zgomote făcute de corpul uman.

Bagheta magică

Etajul 3 este dedicat titanilor, „Marii compozitori“. Saloane luminate tainic, paşi tăcuţi care se afundă într-o mochetă groasă, cu desene muzicale viu colorate. Pereţii sunt căptuşiţi de imagini, panouri, pupitre, clavecine şi partituri semnate de Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johann Strauss, Gustav Mahler, Arnold Schönberg, Alban Berg şi Anton Webern. Despre viaţa fiecăruia poţi afla amănunte biografice interesante. Cea mai impresionantă dintre toate este, fără îndoială, povestea lui Beethoven, genialul compozitor care ajunsese atât de surd, încât lovea cu furie oarbă clapele pianului fără să capteze vreun sunet. În decursul vieţii, izgonit de toţi vecinii, Beethoven a trebuit să schimbe aproape 70 de locuinţe din cauza muzicii sale - aceea care răsuna doar în mintea sa şi care trebuia să ajungă la posteritate.

Apoi dacă doreşti să-ţi auzi numele cântat de Mozart, compune-l pe „Namadeus“, alfabetul bazat pe jocul creat în anul 1787 de compozitor pentru eleva sa de la pian, Franziska von Jacquin. La urmă, îţi vei obţine „manuscrisul“ solfegiului onomastic.

Dar poate cea mai aşteptată parte a turului este orchestra virtuală pe care poţi s-o dirijezi de la pupitrul instalat în faţa ecranului. Celebrul dirijor Zubin Mehta, produs al şcolii de muzică de la Viena, te invită să-i calci pe urme. Totul este un joc, desigur, care-ţi detectează ritmul băţului şi redă muzica într-un tempo rapid sau lent. Fragmentele selectate durează câteva minute, iar muzicienii din formaţia virtuală, costumaţi la frac şi papion, te gratulează uneori cu nişte apelative de nereprodus, care pe ecran sunt subtitrate cu puncte de suspensie.

Inspiraţia vine de la Ovidiu, poetul Tomisului

Etajul 4 este „Scena virtuală“. Un ecran uriaş cu senzori care îţi detectează gesturile devine instrumentul tău audio-vizual, în care diferite teme muzicale se împletesc pentru a reda piesa creată de tine. Copiii compun pentru „Grădina zoologică“, adulţii înşiră „Mărgele de timp“.

În aceasta din urmă, artistul multimedia care a imaginat virtoscena, Johannes Deutsch, a folosit linii muzicale din operele „Don Giovanni“ (de Wolfgang Amadeus Mozart) sau „Olandezul zburător“ (de Richard Wagner). 

Dar inspiraţia principală o reprezintă „Metamorfozele“ lui Ovidiu (foto dreapta), poetul Romei exilat la Pontul Euxin, Constanţa de astăzi, de care artistul recunoaşte că este subjugat. 

În peisajul supranatural, artistul Johannes Deutsch a creat o siluetă feminină, Céleste, care retrăieşte imaginar triumful unui spectacol. Vocea ireală a lui Céleste aparţine unei soprane din Uzbekistan, Natalia Ushakova.

Deutsch explică pe site-ul său: „Tema centrală a «Mărgelelor de timp» este metamorfoza. Identitatea purtată de oameni este destul de stabilă şi, deşi oamenii simt că se schimbă, ei înşişi nu văd aceste schimbări. Metamorfoza pare că se întâmplă în afara sinelui“.

Ultimul etaj al Casei Muzicii este rezervat reprezentaţiilor artistice, iar mansarda, cu vedere panoramică asupra Vienei şi spre apropiata Catedrală Sfântul Ştefan, poate fi închiriată pentru evenimente particulare.

Un magazin de suvenire aflat la etajul 4 completează vizita făcută la Casa Muzicii.

România imortală de pe scena Vienei

Pentru români, Casa Muzicii mai ascunde câteva surprize. Încă de la primul etaj, pe panoul care prezintă istoria Filarmonicii, ce este formată din muzicienii Operei de Stat, sunt menţionaţi trei români care au marcat viaţa muzicală a Vienei: soprana Maria Cebotari, soprana Ileana Cotrubaş şi baritonul-director Ioan Holender.

Născută în Basarabia, Maria Cebotari (1910-1949) este considerată predecesoarea Mariei Callas. Al cincilea copil dintre cei 12 ai profesorului Ion Cibotaru din Chişinău, Maria a fost căsătorită întâi cu un conte rus care deţinea o companie de teatru din Moscova. Dar Viena a fost locul unde s-a consacrat ca mare artistă. Maria Cebotari a devenit diva Operei vieneze şi s-a recăsătorit cu actorul austriac Gustav Diessl, cu care a avut doi băieţi.

În toamna lui 1947, pe când era în culmea gloriei, la 37 ani, cântăreaţa a fost operată de cancer la plămâni, fiindu-i extirpat plămânul stâng. Asta însemna practic sfârşitul carierei sale artistice. Dar, abia refăcută după operaţie, Maria avea să îndure încă o grea lovitură: soţul ei, Gustav, moare de inimă la 20 martie 1948, la doar 48 de ani. Cu o voinţă supraomenească, soprana urcă din nou pe scenă, în ciuda interdicţiilor doctorilor.

La 31 martie 1949, la un an de la pierderea lui Gustav, Maria Cebotari se prăbuşeşte pe scenă, în timpul unei reprezentaţii, în faţa publicului. Şocaţi, spectatorii refuză să părăsească sala de concerte şi să plece astfel de lângă Maria. Cancerul se generalizase, iar marea artistă Maria Cebotari pierde lupta câteva luni mai târziu. Se stinge din viaţă la 9 iunie 1949.

Chiar în acea zi, în România, o fetiţă talentată din Galaţi împlinea vârsta de 10 ani şi visa să cânte cândva pe marile scene ale lumii. Peste ani, ea avea să fie următoarea româncă menţionată în panteonul muzicii clasice austriece: Ileana Cotrubaş.

Timişoreanul Ioan Holender, născut la 18 iulie 1935 într-o familie de evrei, este cel mai „longeviv“ director al Operei de Stat din Viena. El a ocupat această funcţie din 1992 până în 2010. Din galeria directorilor care i-au precedat lui Holender fac parte nume legendare precum: Gustav Mahler, Richard Strauss, Herbert von Karajan etc.

Balul românesc, evenimentul monden de care era interesat Eminescu

România mai are un loc al ei, chiar în vitrinele casei-muzeu. La etajul „Marilor compozitori“, un cartonaş elegant de hârtie odihneşte pe raftul de sticlă, transportându-te în timp la mijlocul unui februarie din anul de graţie 1881.

Invitaţia tipărită pe hârtia de culoare ivoriu este scrisă în germană şi poartă antetul „RB“, de la „Romänischer Ball“ - „Balul românesc“ din seara de 15 februarie 1881.

Evenimentul monden avea loc chiar în sediul Filarmonicii din Viena, la Musikvereins Säle, iar uşile se deschideau la ora 9 pm. La bal se făceau donaţii, cânta orchestra la modă a Vienei, cu dirijor, iar doamnele îşi etalau ţinutele fastuoase. 

Musikverein, scena Balului românesc de la 15 februarie 1881 Sursa musikverein.at

Însuşi poetul Mihai Eminescu, care a fost student la Viena în anii 1869-1872, a scris despre ecourile Balului românesc din 15 februarie 1881. Referinţa despre acest eveniment se află în „Opera Politică“ (volumul al XII-lea), ce cuprinde articolele publicate de el în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 1881.

Eminescu urmărea cronica mondenă a Vienei şi a prezentat cititorilor ziarului „Timpul“ relatarea despre balul organizat de studenţii români din capitala Austro-Ungariei. Într-o ediţie din februarie 1881, el a tradus această cronică sub titlul „Românii din Viena“:

„Reproducem fără comentare următoarele rânduri din «Deutsche Zeitung» relative la balul dat de studenţii români din Viena.

«Adevăratul vienez, zice numita foaie, niciodată n-a prea fost forte în cunoştinţe etnografice. Pentru el erau un ce misterios chiar şi locuitorii sârbi din Banat, cari, dimpreună cu românii şi cu alte neamuri, erau pentru dânsul un fel de formă intermediară dintre unguri şi turci. Cu toate acestea existau oarecari distincţiuni în interiorul acestei mari clase de oameni cam nedeterminat şi confuz circumscrisă. Două tipuri mai diferite unul de altul au fost „negustorul sârb” şi „bogatul boier român”, a cărui solie şi fiică nu erau altfel, numite decât „frumoasele boieroaice”. Damele române au trecut totdauna de neşte frumuseţe extraordinare ceea ce au şi fost într-adevăr. Tezaurul de graţii corporale precum şi spirituale s-a transmis curat de la străbunele matroane asupra fiicelor şi nepoatelor lor. 

Balul român ţinut la 15 c. în saloanele Reuniunii Muzicale ne-au dat nenumărate dovezi vii în privinţa aceasta. Deşi poate să fi fost un contingent oarecare de frumoase vieneze pur sang printre numeroasele românce, această împrejurare n-a adus desigur nici un prejudiciu impresiunii generale a splendidei festivităţi. Tipul oacheş a fost amestecat cu cel bălan în modul cel mai armonic. Frumuseţea feminină, toaletele bogate şi pline de gust şi multe riviere de briliante strălucite caracterizau balul. Coloane de mărgăritare şi rânduri de perle figurate concurau împreună într-o lumină dulce şi desigur nu se afla între ele nici o singură perlă „falsă“. 

S-a danţat cu zelul obişnuit în Viena. Preşedintele Comitetului, d. doctor Şt. Ciurcu, a deschis balul cu patroana, baronesa Hye-guneck, în fruntea unei poloneze. Au fost de faţă şi patroanele, doamnele Eduard Kanitz şi Celestina Opolzer, pe când doamnele Angelina de Bălăceano, Matilda Dumba şi de Lindheim au fost împiedecate de-a veni. Dr. S. Morariu Andreievici, arhiepiscopul şi mitropolitul Bucovinei şi al Dalmaţiei, intendentul baronul Hofmann, membrul Camerii seniorilor, baronul Vasilco, d. de Lemayer, deputaţii, doctorul Mitrofanovici, baronul Stârcea şi Cosovici, baronul Wertheim, mareşalii baronul Tiller şi baronul Schoissnigg, mai mulţi ofiţeri sârbi şi câţiva diplomaţi persiani au asistat mai mult timp la bal ca oaspeţi de onoare. 

Toate dedicaţiunile: „Versuri carpatine“, vals după motive române de Franz Mair, „Je pense a toi“, polca franceză de Ed. Straus, „Ochi negri“ de E. Sutor au produs cea mai vie plăcere, precum şi minunata decoraţiune a salonului şi programele mândre, ce reprezentau cornuri de abondenţă pline cu bomboane alese“. 

 

Pe aceeaşi temă: 

Arena Wembley - pe urmele legendelor. Reportaj de la celebrul stadion londonez unde are loc sâmbătă seară finala Ligii

Cadaques, golful boem de la capătul lumii

 

 

citeste totul despre: