FOTO VIDEO Cum arăta Cazinoul în urmă cu 10 ani: #10yearschallenge. Emblema litoralului Mării Negre zace în paragină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constănţenii au intrat în jocul-provocare „10 ani“ lansat de Facebook, menit să arate transformarea fizică a utilizatorilor reţelei de socializare. Numai că internauţii au realizat comparaţia în cazul unei clădiri de patrimoniu folosind imagini de acum 10 ani cu Cazinoul din Constanţa şi imagini de acum. Diferenţa este izbitoare.

Lansarea jocului „10 Years Challenge“ a fost salutată de utilizatorii reţelei Facebook, care s-au întrecut să posteze fotografii cu ei în urmă cu un deceniu şi fotografii de acum. 

La Constanţa, provocarea a fost folosită altfel. Internauţii au făcut comparaţia între Cazinoul de acum 10 ani şi Cazinoul de acum. Rezultatul este trist şi îngrijorător, arătând degradarea României, în general. 

GALERIE FOTO CU DEZASTRUL DIN INTERIORUL CAZINOULUI 

„10 ani de administraţie locală la Constanţa“, a scris Ionuţ Acsinte, cel care a făcut colajul Cazinoului. 

Oamenii îl îndeamnă pe acesta să posteze imaginile şi pe pagina primarului Decebal Făgădău, unde însă sunt blocaţi utilizatorii care critică vehement municipalitatea. „Cred că primarul nu este constănţean, altfel nu-mi explic cum poate să nu-i pese de cum arată Cazinoul şi Constanţa, în general. Probabil este şi el de pe unde se trăgea şi Mazăre“, spun unii constănţeni despre edilul-şef. 

Decebal Făgădău este totuşi dobrogean, fiind născut la Altân Tepe, un sat minier din comuna Baia, situată la graniţa judeţului Tulcea cu Constanţa.

Cazinoul din Constanţa, comparaţie 2009-2019 Sursa Facebook Ionuţ Acsinte

Cazinoul din Constanţa comparaţie 2009 2019 - transformare degradare Sursa Facebook Ionuţ Acsinte

Inclus pe lista Celor mai periclitate 7 monumente ale Europei în 2018, Cazinoul din Constanţa are nevoie de 12 milioane de euro fonduri pentru reabilitare, potrivit unui raport tehnic şi financiar întocmit de reprezentanţi Europa Nostra şi ai Institutului Băncii Europene de Dezvoltare. Licitaţia pentru restaurarea lui se află la a patra încercare, fiind blocată până acum de contestaţii în şir. „Dacă legea ar fi fost respectată, asta nu s-ar fi întâmplat, pentru că instanţa nu ar fi dat dreptate contestatarilor“, au explicat legiuitorii. 

Cazinoul în 2009, pe când încă nu fusese devastat de paragină Foto Adevărul

Cazinoul din Constanţa în 2009 înainte de degradare paragină Sursa arhivă Adevărul

Copacul crescut prin terasa Cazinoului Sursa Facebook Wendy Laura

image

Cazinoul din Constanţa, edificiul-simbol al litoralului Mării Negre, zace într-o stare de degradare de pe vremea administraţiei Mazăre. Actualmente, monumentul de patrimoniu oferă imagini greu de suportat. Geamuri sparte, ziduri crăpate, pline de igrasie, mucegai şi vegetaţie. Prin terasa dinspre mare a răsărit chiar un copăcel. 

Ultima veste despre Cazino a fost că documentaţia pentru repararea sa a fost actualizată. Clădirea se află într-o sumară conservare, realizată cu ajutorul NEVERSEA, care a strâns donaţii de la spectatori. 

„Cazinoul poate fi gata în 2023, dacă este totul tratat cu responsabilitate“, consideră specialiştii în patrimoniu. 

Dacă apreciezi acest articol, te aşteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Imagini greu de suportat. În Anul Patrimoniului European, prin terasa Cazinoului din Constanţa creşte un copac

Blestemul Cazinoului din Constanţa. Cum îl plângeau acum 70 de ani: „Era perla Mării Negre, acum pasc oile lângă el“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite