Refugiaţi sirieni la Constanţa: „Mai bine să murim în război sfârtecaţi de o bombă, decât aici de foame!“

Refugiaţi sirieni la Constanţa: „Mai bine să murim în război sfârtecaţi de o bombă, decât aici de foame!“

Mustafa, copilul cel mic al familiei, se joacă într-un colţ al garsonierei. FOTO Mariana Iancu

Le-a trecut glonţul pe la ureche şi totul se prăbuşea în jurul lor. Şi-au văzut prietenii agonizând şi murind. Au fugit de războiul din Siria în România. Aici, spun că mor de foame şi că statul nu îi ajută cu nimic.

După ce a văzut cum prietenii le mor ucişi de bombe în Siria, familia Kalil trăieşte în Constanţa o nouă dramă. Nu au niciun venit sigur pentru cu care să se întreţină. Capul familiei, Ahmet, nu-şi găseşte de muncă. Copiii nu merg la şcoală, din cauza birocraţiei.
Au părăsit Siria în urmă cu peste un an, atunci când Ambasada României a evacuat toţi românii. Mirela şi copiii au fost trimişi acasă cu avionul. Au plecat cu hainele de pe ei şi cu actele. Ahmet nu a putut pleca o dată cu ei. A fost nevoie ca sora Mirelei să-i facă chemare în România. Bărbatul a venit cu vaporul până în Turcia şi apoi cu autocarul până la Constanţa.

De atunci, viaţa lor este o dramă. România s-a schimbat faţă de cum era în urmă cu două decenii. Bărbatul a bătut în zadar la porţile agenţilor economici. La fel şi nevasta lui. „Aş vrea să fiu şi femeie de serviciu. Eu nu prea ştiu carte, dar aş putea să muncesc“, spune femeia.
Copiii nu au fost daţi la şcoală. „Nu avem bani nici să traduc actele lor care sunt în arabă şi nici să-i trimit la cursuri de limba română“, spune mama lor.
Toată familia trăieşte din mila cunoscuţilor. „Fata mea nu prea iese din casă pentru că nu are cu ce să se îmbrace, iar toate hainele de pe mine sunt de pomană“, spune mama.  Cu toţii dorm într-o cameră, unii pe pat, alţii pe saltele, pe jos.

Casa cu plantaţia de măslini, abandonată

Mirela Kalil, de 40 de ani, şi-a cunoscut soţul în urmă cu peste 20 de ani, la Constanţa. „Mergeam la o pizzerie arăbească, şi acolo l-am cunoscut. Familia mea nu a fost de acord să mă mărit cu el da eu am spus că vreau să iau arabul“, povesteşte ea. Ahmet Kalil, de 48 de ani, lucra atunci la o firmă care se ocupa cu exportul oilor.
Mirela nu a regretat nicio clipă alegerea făcută. Pe copiii cei mari, Fatmi, de 20 de ani, şi pe Raşid, de 18 ani, i-a născut în România, apoi au plecat toţi patru în Siria, la familia lui. El muncea ca şofer. Cu toate acestea, au reuşit să-şi încropească o gospodărie: şi-au construit o casă de peste 100 de metri pătraţi.
În Siria, Mirela a mai născut trei copii: pe Mohamed de 14 ani, pe Istra de 12 ani. Ultimul copil al familiei este Mustafa, care are 5 ani.
Nu a regretat niciodată alegerea făcută. Spune că a dus o viaţă foarte frumoasă, iar soţul ei îşi iubeşte foarte mult familia şi a muncit doar pentru ei. „Avem acolo o plantaţie de măslini. Când se termină războiul să veniţi la mine să vedeţi ce frumuseţe avem acolo“, primim noi invitaţia.
Fata cea mare, care voia să se facă profesoară de limba arabă, şi era studentă atunci când ambasada i-a evacuat din Baliyas, spune că mai bine se întorc în Siria şi sunt ucişi de bombe decât să moară în România de foame.
Toţi cei 7 membri ai familiei stau îngrămădiţi într-o garsonieră din Poarta 6. Un prieten le-a pus-o la dispoziţie, cu condiţia să achite doar întreţinerea, lucru imposibil, de vreme ce factura trece pe timpul iernii de 800 de lei.

„Murim o singură dată!“

La doar 20 şi, respectiv 18 ani, copiii cei mari ai familiei, Fatmi şi Raşid, au trăit ororile războiului. Ei povestesc că au văzut oameni sfârtecaţi pe jos, copii maltrataţi. Într-o noapte, o bombă a căzut peste casa vecină. Toţi au murit. Cadavrele celor ucişi de regim sunt strânse cu excavatorul şi duse într-o groapă comună. „Aveam prieteni în casa bombardată. Nu am avut cum să-i ajutăm“, spune Raşid.

Şi atrocităţile din Siria nu se opresc aici. Mirela povesteşte că soldaţii spintecă pântecele femeilor gravide şi omoară copilul şi apoi taie şi gâtul mamelor, toate acestea pentru a scădea populaţia. Pentru toate aceste atrocităţi, spun ei, de vină este preşedintele Bashar al Assad, care nu vrea să plece de la putere.
Cu toate acestea, spun că mai bine este în Siria. „Murim o singură dată. Mai bine să cadă acolo o bombă peste noi“, spune Fatmi. Fata urma o facultate din Siria. I-a plăcut foarte mult să înveţe. Voia să ajungă profesoară. Din păcate, războiul i-a schimbat viaţa.

Nu le este frică. Alături de mulţi colegi de-ai lor au protestat împotriva regimului şi au fost căutaţi de forţele fidele preşedintelui. „Eu m-am îmbrăcat în alb de sus până jos şi am scris cu roşu pe piept: «Nu mi-e frică decât de Dumnezeu»“, povesteşte Fatmi.

Băiatul cel mare, căutat să fie luat în armată

Ei ţin legătura cu prietenii de acolo şi cu familia tatălui. Aşa au aflat că pe Raşid îl caută să îl ia în armată. „Acolo, dacă primeşti un ordin să îţi împuşti familia şi tu nu vrei, eşti omorât“, dezvăluie Ahmet. Bărbatului îi este frică să vorbească şi refuză să fie fotografiat. „Dacă mă văd sirienii se pot răzbuna pe familia mea, pe fraţii mei de acolo, pe părinţii mei“, spune omul. Cu toate acestea, îi dau lacrimile când copiii vorbesc de casa lor din Siria şi spun că s-ar întoarce acolo chiar dacă războiul nu s-a terminat.

Între timp, au început să rupă bine româneşte. În sprijinul lor a venit şi Centrul pentru Resurse Civice din Constanţa, care le va înlesni discuţiile cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi cu alte autorităţi. „Legea spune faptul că aceşti copii trebuie înscrişi la şcoală. Problema este că ei trebuie să fie evaluaţi la nivel de cunoştinţe generale, pentru a se decide în ce clasă să fie înscrişi, iar limba română o pot învăţa fie prin ore suplimentare, fie în timpul orelor“, spune Cosmin Bârzan, reprezentantul Centrului pentru Resurse Civice Constanţa.

Până acum, cei care se ocupă cu programele pentru migranţi au făcut o anchetă socială la locuinţa lor şi urmează să le acorde asistenţă socială în cadrul unor proiecte. Cele două proiecte sunt „Servicii integrate de asistenţă juridică şi socială pentru cetăţenii din state terţe“ şi „Coordonarea naţională a acţiunii de integrare a resortisanţilor ţărilor terţe (RTT) în România“.
Familia de refugiaţi sirieni a mai beneficiat de când au sosit în România de un ajutor al Organizaţiei Internaţională pentru Migranţi, concretizat mai mult în bani şi nu în găsirea unui loc de muncă şi înscrierea celor mici la şcoală.
 

Le-a trecut glonţul pe la ureche şi totul se prăbuşea în jurul lor. Şi-au văzut prietenii agonizând şi murind. Au fugit de războiul din Siria în România. Aici, spun că mor de foame şi că statul nu îi ajută cu nimic FOTO Mariana Iancu

Imagini din aceeasi galerie
  • Le-a trecut glonţul pe la ureche şi totul se prăbuşea în jurul lor. Şi-au văzut prietenii agonizând şi murind. Au fugit de războiul din Siria în România. Aici, spun că mor de foame şi că statul nu îi ajută cu nimic FOTO Mariana Iancu
  • După ce a văzut cum prietenii le mor ucişi de bombe în Siria, familia Kalil trăieşte în Constanţa o nouă dramă. Nu au niciun venit sigur pentru cu care să se întreţină. Capul familiei, Ahmet, nu-şi găseşte de muncă. Copiii nu merg la şcoală, din cauza birocraţiei FOTO Mariana Iancu
  • Au părăsit Siria în urmă cu peste un an, atunci când Ambasada României a evacuat toţi românii. Mirela şi copiii au fost trimişi acasă cu avionul. Au plecat cu hainele de pe ei şi cu actele FOTO Mariana Iancu
  • Ahmet nu a putut pleca o dată cu ei. A fost nevoie ca sora Mirelei să-i facă chemare în România. Bărbatul a venit cu vaporul până în Turcia şi apoi cu autocarul până la Constanţa FOTO Mariana Iancu
  • Mustafa, copilul cel mic al familiei, se joacă într-un colţ al garsonierei. FOTO Mariana Iancu
  • De atunci, viaţa lor este o dramă. România s-a schimbat faţă de cum era în urmă cu două decenii. Bărbatul a bătut în zadar la porţile agenţilor economici. La fel şi nevasta lui. „Aş vrea să fiu şi femeie de serviciu. Eu nu prea ştiu carte, dar aş putea să muncesc“, spune femeia FOTO Mariana Iancu
  • Copiii nu au fost daţi la şcoală. „Nu avem bani nici să traduc actele lor care sunt în arabă şi nici să-i trimit la cursuri de limba română“, spune mama lor FOTO Mariana Iancu
  • Toată familia trăieşte din mila cunoscuţilor. „Fata mea nu prea iese din casă pentru că nu are cu ce să se îmbrace, iar toate hainele de pe mine sunt de pomană“, spune mama.  Cu toţii dorm într-o cameră, unii pe pat, alţii pe saltele, pe jos FOTO Mariana Iancu
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările