FOTO VIDEO Protest „Salvaţi Roşia Montană“ la Constanţa. Familii de constănţeni şi de turişti au venit la miting

Protest „Salvaţi Roşia Montană“ la Constanţa

Constănţeni, dar şi turişti au ţinut să vină duminică în faţa Prefecturii pentru a se alătura manifestului organizat de Centrul pentru Resurse Civice din Constanţa.

Protestatarii au ascultat motivele pentru care exploatarea minieră de la Roşia Montana nu trebuie să fie permisă. Organizatorii de la Centrul pentru Resurse Civice militează pentru păstrarea aşezării din judeţul Alba fără extragerea aurului prin cianurare. „Ne pune în pericol însuşi viitorul“, au arătat aceştia, iar participanţii la miting au fost de acord.

Aproximativ 200 persoane s-au strâns în după-amiaza de duminică, 1 septembrie, pe platoul din faţa Prefecturii pentru a-şi manifesta dezaprobarea faţă de proiectul Roşia Montană pe care compania canadiană Roşia Montană Gold Corporation intenţionează să-l deschidă în ţara noastră.

Mai multe familii au venit cu copiii purtând tricouri cu mesaje ecologiste. Tineri, adulţi, bătrâni, copii, părinţi au scandat „Salvaţi Roşia Montană!“.

Printre ei s-a aflat şi Tică Darie, un tânăr ciclist de 21 ani din Suceava, care a mers prin ţară şi străinătate ducând mesajul ecologiştilor din România. „Pe 12 august a fost ziua mea de naştere. Mi-am serbat-o la Roşia. A fost cel mai frumos cadou“, a afirmat Tică.

Irina Mateieş a fost medicul de familie al localnicilor din Roşia Montană. Este din Constanţa, dar şi-a urmat soţul la Cluj şi cunoaşte chiar de la oamenii din Roşia povestea care le macină comunitatea. „Cine a vrut să câştige bani de pe urma venirii investitorilor a plecat deja din sat. Unii şi-au vândut proprietăţile, la preţuri triple cel puţin. Alţii au rămas pentru că n-au vrut să-şi părăsească locul natal, casa, strămoşii. Sunt aici nu pentru că sunt neutră şi mai am nevoie de informaţii. Ştiu ce se întâmplă la Roşia Montană şi de aceea nu pot fi decât împotriva exploatării“, spune Irina.

În timpul reuniunii USL de la Pavilionul Expoziţional, desfăşurate în weekend la Constanţa, trei protestatari au mers cu pancarde inscripţionate cu mesajele pentru salvarea Roşiei Montane. Ei au fost evacuaţi de jandarmi, deşi au protestat paşnic. „Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, ne-a dat afară“, au relatat manifestanţii. Autorităţile locale din Constanţa sunt de acord cu exploatarea gazelor de şist din Dobrogea, proiect controversat cum este cel de la Roşia Montană.

Proteste au avut loc în întreaga ţară, la Bucureşti, Bârlad, Cluj, Timişoara, Braşov, Alba Iulia, Târgu Mureş şi Iaşi. Guvernul României a aprobat legea care permite exploatarea la Roşia Montană şi o trimite Parlamentului spre adoptare.
 
„E oficial! Guvernul trimite România la execuţie prin cianurare. S-a decis începerea proiectului minier de la Roşia Montană. Legea specială propusă de guvern stipulează asltfel că pentru proiectul propus la Roşia Montană compania nu mai trebuie să respecte nici o lege, statul român acordând toate derogările necesare şi obligându-se să dea toate avizele pentru începerea proiectului în afară tuturor procedurilor legale în vigoare. 1 septembrie 2013 este declarată Zi de luptă împotriva cianurii şi fracturării!“, anunţă organizatorii mitingului.

Executivul a ţinut să facă nişte precizări. „Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montana; potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC; participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%.
 
Redevenţa minieră aplicabilă proiectului minier va fi de 6% (faţă de 4% în cazul celorlalte miniere) cu opţiunea statului român de a solicita plata acesteia în natură.
 
De asemenea, investitorul se angajează să întreprindă conservarea, amenajarea şi revitalizarea patrimoniului cultural, să  asigure protecţia mediului şi eliminarea poluării istorice, să contribuie la dezvoltarea economică şi culturală durabilă a comunităţii din Roşia Montană", se arată în comunicatul trimis de Guvernul României.
 
În „Cele 15 propuneri ale USL pentru guvernare“, la punctul 8, se află chiar „Respingerea proiectului Roşia Montană“.

Vă mai recomandăm
 

  

Tată, mamă, copil - cu toţii la miting FOTO S.I.

Imagini din aceeasi galerie
  • Tată, mamă, copil - cu toţii la miting FOTO S.I.
  • Revoltă: „Otrăviţi-vă pe voi“ FOTO S.I.
  • Stopaţi exploatarea aurului“ FOTO S.I.
  • Protest de la mic la mare FOTO S.I.
  • Nu totul e de vânzare FOTO S.I.
  • Darie şi organizatorii protestului FOTO S.I.
  • Cuplu de medici, puşi pe gânduri FOTO S.I.
  • Avertisment FOTO S.I.
  • Îndemn: Plecaţi acasă la voi“ FOTO S.I.
  • Salvarea vine de la tineri FOTO S.I.
  • Un om informat este un om puternic FOTO S.I.
  • Protest la reuniunea USL FOTO S.I.
  • Irina Mateieş a fost medic de familie la Roşia Montană FOTO S.I.
  • „Pentru viitorul lor trebuie să protestăm“ FOTO S.I.
  • Siguranţă şi încredere FOTO S.I.
  • Darie şi tovarăşa lui de drum, Teodora FOTO S.I.
  • Salutul lui Darie pentru Constanţa FOTO S.I.
  • Organizatorii protestului explică FOTO S.I.
  • Militanţi ecologişti FOTO S.I.
  • Solidaritate FOTO S.I.
  • „Ne gândim la copiii noştri“ FOTO S.I.
  • Protest paşnic FOTO S.I.
  • Pavăză, tricolorul FOTO S.I.
  • Declaraţie FOTO S.I.
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările