FOTO Mangalia, oraşul istoric. Coloane greceşti vor fi realizate la intersecţia principalelor artere ale vechiului Callatis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent au început lucrările de modernizare în Mangalia, la sensul giratoriu din zona Casei Tineretului, precum şi la sensurile giratorii de la intrarea în Saturn şi din faţa clădirii primăriei.

Proiectul de modernizare a sensului giratoriu mare prevede reamenajarea completă a zonei, prin construirea unor coloane de tip grecesc, specifice Cetăţii Callatis, montarea iluminatului ambiental, precum şi plantarea de vegetaţie decorativă perenă, specifică zonei şi climei locale.

Scuarul sensului giratoriu de la intrarea în staţiunea Saturn va fi, la rândul său, redecorat cu o construcţie modernă, reprezentând planeta Saturn şi inelele sale. Monumentul simbolic va fi iluminat ambiental. 

O schimbare majoră va interveni şi în aspectul sensului din zona clădirii Primăriei. Scuarul, care acum este triunghiular, va căpăta forma rotundă şi va conţine elemente decorative antice, greceşti, precum şi plante ornamentale.
 

Cele trei proiecte costă aproximativ 500000 lei. Lucrările se estimează a se finaliza până la sfârşitul acestui an.

image
image
Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite