FOTO Locul unde bătrânii fac ultimul popas al vieţii. „Cei mai mulţi sunt singuri pentru că au copiii plecaţi din ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De Sărbători Sursa Facebook Centrul de îngrijiri paliative Victoria din Cumpăna
De Sărbători Sursa Facebook Centrul de îngrijiri paliative Victoria din Cumpăna

La singurul centru de îngrijiri paliative din judeţul Constanţa, pacienţilor le-au fost organizate Sărbători ca în familie. Majoritatea au copiii plecaţi din ţară, care îi internează în spitalul privat.

Când a ieşit la pensie, în 2010, dr. Victoria Braga s-a gândit să îşi continue activitatea făcând ceea ce făcuse toată viaţa: medicină de laborator. Condusese ca medic-şef laboratorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din 1981 şi fusese profesor de microbiologie la Facultatea de Medicină de la Universitatea Ovidius. 

Dr. Braga şi-a deschis un laborator de analize medicale în Constanţa, Bravimed, specializat pentru diabetici, dar o întâmplare nefericită a făcut-o să îşi schimbe planurile şi să îşi extindă proiectul medical. A marcat-o atât de tare vestea că o doctoriţă pensionată, care vindecase mii de pacienţi, murise singură în casă şi fusese descoperită abia după câteva zile, încât s-a hotărât să creeze un centru de îngrijire a celor vulnerabili, ajunşi la senectute. 

Aşa a înfiinţat un azil de bătrâni la Cumpăna, comuna situată la 5 kilometri de Constanţa unde tatăl ei a fost preot. A făcut un credit bancar, pe care apoi l-a suplimentat, făcând din azilul iniţial un spital privat care oferă îngrijiri paliative - singurul din judeţul Constanţa. 

La Centrul Victoria, situat pe strada Monumentului nr. 54 din comuna Cumpăna, ajung bolnavi vârstnici cu afecţiuni grave, chiar şi cupluri ce sunt cazate în cameră proprie, care necesită îngrijiri atente şi supraveghere făcute de personal medical.

GALERIE FOTO DIN SINGURUL CENTRU DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE DIN CONSTANŢA

Cei mai mulţi pacienţi sunt atinşi de Alzheimer, accidente vasculare cerebrale, boli neurologice degenerative, scleroză în plăci, tetraplegie, cancer în fază terminal.

Sunt 49 paturi disponibile, pentru care există un personal specializat format din 38 persoane (3 medici, 11 asistente, 1 farmacistă, 15 infirmiere, 2 menajere, 2 oameni de serviciu etc).

Centrul are paturi în regim gratuit şi paturi în regim privat. Pentru jumătate din capacitate (24 paturi), Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) decontează serviciile, astfel că un pacient, dacă se încadrează în condiţiile impuse de contractul cu CJAS, are asigurate gratuit toate serviciile timp de 21 zile pe lună.

Costul unei luni de internare este de maximum 3.500 lei în funcţie de complexitatea tratamentului de care are nevoie bolnavul. 

„Când prognosticul este limitat, îngrijirea trebuie să se concentreze pe calitatea vieţii. Majoritatea pacienţilor noştri au copiii plecaţi în străinătate, care vin rar şi vor ca părinţii sau bunicii lor să fie bine îngrijiţi de medici, asistente, infirmiere, terapeuţi. În cazul celor care au familiile alături de ei se întâmplă ca acestea să fie depăşite de gravitatea problemei de sănătate şi preferă să îi interneze pe bolnavi în centrul unde ştiu că au de toate: de la cazare, căldură, hrană, la tratament, medicament, recuperare sau întreţinere medicală şi preot-duhovnic care-i vizitează regulat“, arată dr. Victoria Braga, fondatoarea spitalului.

De Sărbători, centrul de îngrijiri paliative de la Cumpăna a fost plin de vizitatori. În saloanele cu 2-3-4 paturi, rudele îşi mângâiau în şoaptă bolnavii aflaţi pe patul de suferinţă, care pentru ei este, de fapt, patul de moarte. Alţi bolnavi, la care familia de departe încă nu ajunsese, priveau în gol spre imagini numai de ei ştiute. Un bătrân se agăţa cu privirea de orice persoană care trecea prin faţa uşii lui, întrebând dacă a venit cineva să-l ia acasă, de Sărbători, măcar pentru 2-3 zile.

„Nu-mi închipuiam că va fi aşa de greu. Ne ataşăm de ei, am cunoscut oameni remarcabili ajunşi într-o condiţie atât de fragilă… Unii nu ne pot vorbi decât din ochi, doar le curg lacrimile, sunt ca nişte copii neputincioşi. Când pierdem câte un pacient, care ne-a împărtăşit sfaturi, lecţii de viaţă, experienţe, regrete şi ultime dorinţe, este afectată întreaga noastră comunitate de aici. Dar durerea familiei şi a noastră este alinată de gândul că pacienţii noştri au fost îngrijiţi de medici şi asistente până-n ultima clipă şi că s-a făcut tot ce se putea pentru ei“, mărturiseşte dr. Victoria Braga. 

Pe aceeaşi temă: 

Pacienţi ţinuţi de milă în spitale, în lipsa serviciilor paliative. Medic: „Când ne moare un pacient în secţie este îngrozitor pentru ceilalţi“

Spitalul unde toţi pacienţii sunt trataţi şi consiliaţi să treacă peste greutăţi. „Nu ne place să vorbim despre moarte, dar toţi ne îmbolnăvim şi murim“

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite